Numărul navelor rusești din Marea Neagră a fost dublat. Armata ucraineană anunță pregătirea unui nou atac

Numărul navelor rusești din Marea Neagră a fost dublat. Armata ucraineană anunță pregătirea unui nou atac Vladimir Putin și România Sursa foto: Facebook

Armata ucraineană a anunțat că Rusia și-a dublat numărul navelor din Marea Neagră, în prezent fiind opt nave. Una dintre aceste nave este o fregată, înarmată cu opt rachete Kalibr. Acest lucru ar putea indica un nou atac cu rachete, dar și atacuri cu drone.

Reprezentanții armatei din Ucraina au anunțat, la finalul săptămânii trecute, că Rusia și-a mărit flota din Marea Neagră. Potrivit acestora, numărul navelor s-a dublat, ajungând în prezent la opt. Acest lucru „ar putea indica că se pregătesc atacuri cu rachete și atacuri cu drone”, a declarat comandamentul militar din regiunea de Sud într-o actualizare pe Facebook. Oficialul susține că, printre cele opt nave, se află și o fregată înarmată cu opt rachete Kalibr.

În actualizarea zilnică cu privire la războiul din Ucraina, Ministerul britanic al Apărării a indicat că „Rusia și-a epuizat stocurile de drone iraniene și caută noi provizii”. Potrivit anunțului, din 15 februarie, armata rusă nu a mai efectuat niciun atac cu drone.

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, contrazice informațiile Ministerului britanic și susține că Occidentul vrea să epuizeze Rusia, însă el consideră acest ajutor este doar o „prelungire a agoniei” pentru Ucraina.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Occidentul doar prelungește agonia Ucrainei, în speranța de a slăbi Rusia și, apoi, de a o distruge. Agonia Ucrainei este prelungită artificial de Occident, în speranța că în acest fel va epuiza Rusia. Industria de apărare a Rusiei funcționează, nicio aprovizionare occidentală de arme nu poate oferi Kievului un avantaj”, a declarat Medvedev într-un articol publicat în „National Defence”, citat de RIA Novosti.

Ce spune Ucraina despre documentul de pace prezentat de China

La presiunile oficialilor americani, China a prezentat un document de pace, format din 12 puncte. Dmitri Kuleba, ministrul de Externe al Ucrainei, a declarat că documentul este studiat de oficialii de la Kiev și sunt de acord cu unele elemente, mai puțin cu cel prin care se propune încetarea sancțiunilor pentru Rusia.

„Sunt diverse elemente asupra cărora suntem de acord, dar cel puțin un element asupra căruia nu suntem de acord, și este apelul pentru încetarea „sancțiunilor unilaterale”. Noi credem că sancțiunile sunt un instrument important. Acest document (chinez) este important. Îl studiem, trebuie să o facem de la început până la sfârșit și, apoi, să tragem concluziile.

Trebuie să precizăm clar: 141 de țări au votat o rezoluție, care definește principiile și elementele cheie ale modului în care acest război ar trebui să ia sfârșit. Și tot ceea ce este propus în afara acestei rezoluții, trebuie să respecte rezoluția în sine”, a spus Kuleba, citat de Ukrainska Pravda.