În doar o săptămână s-a dublat numă- rul persoanelor decedate din cauza gripei.
Dacă în raportul săptămânal publicat joia trecută de Centrul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile erau înregistrate doar 8 cazuri de gripă, noul raport, realizat cu date centralizate din toată țara pentru intervalul 29 ianuarie – 4 februarie, arată 16 decese. Totodată, la nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (care includ gripa confirmată clinic, IACRS și pneumoniile) a fost de 108.240, cu 12.3% mai mare comparativ, săptămâna similară de anul trecut.
Dintre acestea, în săptămâna menționată s-au inregistrat la nivel național 543 cazuri de gripa/ILI (dublu față de săptămâna similară de anul trecut). „Specialiștii mi-au confirmat că nu vorbim de o epidemie, ci de focare de gripă, cum sunt cele de la Iași, Constanța sau București”, a arătat ministrul Sănătății, dr. Sorina Pintea.
Niciuna dintre cele 8 persoane decedate nu era vaccinată antigripal. Din cei 8 români morți din cauza gripei, șase sunt bărbați (unul de 40 de ani, ceilalți între 50 și 78 de ani), un caz este al unei fetițe de 8 anișori, iar ultimul este al unei femei în vârstă de 66 de ani