Număr record de turiști, în Republica Moldova, anul trecut. Câți vizitatori au ajuns în Basarabia

Număr record de turiști, în Republica Moldova, anul trecut. Câți vizitatori au ajuns în Basarabia Sursa foto: Corepics Vof | Dreamstime.com

Republica Moldova începe să stea din ce în ce mai bine la capitolul turism. Anul trecut, un număr record de vizitatori au trecut pragul Basarabiei, după cum arată datele oficiale.

Așadar, în 2023, 391.000 de turiști au ajuns în Moldova. A fost depășit pragul precedent, de 375.000 de vizitatori, înregistrat în anul 2019.

Veaceslav Ioniță, expert în politici economice de la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”, a analizat acest subiect. El a făcut referire la turiștii cazați în structurile de primire turistică, moldoveni și străini și a precizat că în 2005 au fost înregistrați 305.000 de persoane, iar în 2007 – 317.000 de persoane.

Republica Moldova a înregistrat un nou record la nivel de turiști, în anul 2023. Cum arată datele oficiale

În 2009 numărul turiștilor a scăzut la 228.000, iar până în 2019 a crescut la 375.000 de turiști. În timpul pandemiei de coronavirus, numărul vizitatorilor a scăzut, atât trimestrial, cât și în valoare anuală – până la 75.000 a scăzut în trimestrul I din 2021. Treptat, numărul turiștilor a crescut până la 391.000 de persoane, în valoare anuală, în trimestrul IV din 2023.

Ne puteți urmări și pe Google News

Anul trecut cei mai mulți vizitatori străini veniți și cazați în structurile de primire turistică din Republica Moldova au provenit din România (un procent de 39%). În această ierarhie, ei au fost urmați de turiștii din Italia (14,4%), Ucraina (14%), Germania (5,3%), SUA (5,2%), Belgia (4,5%), Franța (3,3%) etc.

„Creșterea numărului de turiști a încurajat oamenii să facă investiții și să creeze locuri de cazare, mult peste capacitatea disponibilă de turiști care se odihnesc în Republica Moldova. Trebuie să crească de cel puțin trei ori numărul vizitatorilor față de cei pe care îi avem în prezent. Trebuie să fie promovată imaginea Republicii Moldova ca destinație de odihnă, atât pentru străini, dar în mod special pentru moldoveni. Moldovenii trebuie să aibă un interes mai mare să viziteze Republica Moldova, apoi să se aștepte să vină și străinii”, a explicat Veaceslav Ioniță, conform radiochisinau.md.