Schimbări majore în noul an școlar. Câți elevi vor fi într-o clasă
- Ramona Rotaru
- 8 septembrie 2023, 09:39
Pe 11 septembrie elevii se întorc în sălile de clasă, dar îi așteaptă multe schimbări în anul școlar 2023 - 2024. Una dintre ele cu privire la numărul elevilor din clasele de liceu. Ministerul Educației a schimbat această limită, reducând numărul școlarilor. Pe liceeni îi așteaptă și materii noi obligatorii, dar și opționale.
De luni, 11 septembrie, elevii se întorc în sălile de clasă. Noile Legi ale Educației vin cu multe schimbări pentru anul școlar 2023 - 2024. Una dintre ele este cu privire la numărul elevilor dintr-o clasă. Media numărului de persoane, vizată de decidenții din minister, este de 22 de școlari.
Noile Legi ale Educației au impus ca limită superioară 26 de elevi într-o clasă. Limita inferioară stabilită de Ministerul educației este de 15 elevi pentru fiecare clasă în cadrul unei instituții de învățământ preuniversitar.
„Învățământul liceal, inclusiv dual: clasa cuprinde, în medie, 22 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 26”, precizează textul legislativ.
Numărul maxim de elevi dintr-o clasă de liceu a fost redus cu patru, comparativ cu anul precedent.
Numărul de elevi a fost redus și pentru învățământului postliceal
Schimbări au fost făcute și în ceea ce privește învățământul postliceal. Ministerul Educației a decis ca în anul școlar 2023 - 2024, numărul școlarilor să fie redus de la 30 la 28.
A fost redus numărul elevilor din clase și în ceea ce privește învățământul sportiv și cel artistic. Aici, numărul maxim de elevi într-o clasă scade de la 25 la 24.
„Învățământul sportiv și de artă: clasa cuprinde, în medie, 16 elevi, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 24, și poate fi constituită din maximum 4 grupe. Grupa cuprinde, în medie, 7 elevi, dar nu mai puțin de 4 și nu mai mult de 10”, se spune în textul de lege.
Noi materii în anul școlar 2023 - 2024
Noua lege a învățământului preuniversitar prevede și introducerea unor materii noi în trunchiul comun. Acestea vor fi obligatorii pentru toți elevii. În noul an școlar au fost introduse și noi opționale, care se fac la alegerea tinerilor.
Una dintre materiile aprobate în noul program școlar este „Istoria evreilor. Holocaustul”. Noua disciplină școlară se va studia începând cu anul școlar 2023-2024, o oră pe săptămână, pe durata unui an, la clasele:
- a XI-a, cursuri de zi, învățământ liceal și profesional și învățământ liceal seral, filieră tehnologică
- a XII-a, învățământ profesional special, învățământ special ciclul superior al liceului, filiera tehnologică și învățământ liceal seral, filieră teoretică.
Noua disciplină a creat o serie de discuții. Cei de la Institutul „Elie Wiesel”, colaborator al Ministerului Educației privind introducerea acestei materii în trunchiul comun, au acuzat autoritățile că nu i-au mai consultat cu privire la conceperea planurilor cadru pentru această disciplină. Din acest motiv au decis să se retragă din grupul de lucru constituit la nivelul Ministerului.
O altă materie obligatorie este „Istoria comunismului din România”, dar programa școlară încă nu a fost aprobată. Aceeași situație și în cazul materiei opționale „Istoria, robia și deportarea romilor”.