„Se înfigea un mare ţăruş în pământ, sau se tăia şi se subţia un pom mic, iar în această ţeapă osânditul era, într-un fel, răstignit...”.

Alături de Nicolae Ceauşescu, domnitorul valah Vlad Ţepeş sporeşte faima României de "ţară exotică”. "El este cunoscut pentru legendele pedepselor sale crunte, dar şi pentru faptul că a constituit muza romanului lui Bram Stoker, Dracula", potrivit majorităţii comentatorilor pe această temă. .

Vlad Ţepeş (1431-1476), alias Dracula, s-a născut în Sighişoara. Ţepeş ocupat tronul Ţării Româneşti în a 1448, 1455-1462 şi 1476. Nu a fost un vampir, ci nepotul unui alt mare domnitor al Ţării Româneşti, şi anume Mircea cel Bătran, şi văr cu Stefan cel Mare, legendarul domnitor al Moldovei.

Menite să uimească

Tatăl său era cunoscut sub numele de Vlad Dracul, deoarece fusese investit de către Sfântul Împărat Roman Sigismund cu Ordinul Dragonului. Şi, dragonul fiind simbolul diavolului, aşa s-a ajuns la numele de Drac, prin urmare Vlad Ţepeş (fiul Dracului) a devenit “Draculea" sau “Dracula". Imaginea cea mai defavorabilă a lui Vlad Ţepeş este curpinsă în cronicile germane şi slavone. Unii specialişti le-au dat din start la o parte şi au considerat că sunt false în totalitate. Alţii, deşi au acceptat că ele conţin elemente inventate, menite să uimească un public avid de senzaţional, sunt de părere că ele sunt documente cu valoare istorică.

Se spune că denumirea lui se pare că a fost mai populară în vestul Europei, acolo unde faima i-a fost propagată tocmai de cronicile germane şi slavone. Şi s-au mai adăugat ceva “condimente" poveştilor lor, prezentându-l pe Ţepeş ca pe un monstru care se hrănea cu organele interne ale victimelor sale trase în ţeapă şi bând din sângele lor. Cronicile săseşti mai spun că, în timpul detenţiei de 12 ani la Buda, trăgea şoareci în ţeapă...

La cea mai mică abatere

"Povestirile" cronicilor au fost preluate şi prelucrate mai târziu de către Bram Stoker care, în anul 1897, publica celebrul roman de groază “Dracula". Începând din acest moment începe confuzia dintre vampirul descris în poveste şi domnitorul valah cu temperament vulcanic. Scriitorul, filologul şi omul politic român Ion Heliade Rădulescu (1802-1872) îi făcea lui Ţepeş următorul portret: "Pedepsind cu rigoare şi cu dreptate, neiertând nicio faptă rea, ca un alt Dracon al Atenei, aplicând pedeapsa cu moartea la cea mai mică abatere din legi, prin teroare ieşi la căpătâi de a moraliza ţara şi a stabili securitatea publică". Un portret apropiat îi face şi academicianul A.D.Xenopol (1847-1920): "Crud până în măruntaie, străin de milă şi de îndurare, el puse cumplita lui fire în slujba ţării sale şi după ce o curăţi de relele lăuntrice, tăind şi acolo unde ar fi putut lecui, el puse piept contra înjosirei în care căzuse". Slavistul Ioan Bogdan (1864-1919) a afirmat că "aureola de sânge care înconjoară acest nume a făcut din cel ce l-a purtat un domn legendar şi l-a încărcat cu virtuţi pe care nu le-a avut". El aminteşte că, "deşi i s-a atribuit un rol de mare administrator şi organizator al Ţării Româneşti, cronicile muntene sunt destul de sărace în informaţii vizavi de perioada sa de domnie şi îl prezintă ca pe un domn oarecare.

Cronicarii înregistrează în dreptul lui că „a construit cetatea de la Poienari şi că a ridicat mănăstirea Snagov. Din întreaga domnie a acestui crunt tiran nu cunoaştem decât fapte de o bestială cruzime". Nimic nu ne arată solicitudinea lui pentru reforme interne, nimic nu ne testează îngrijirea lui, fie pentru biserici şi mănăstiri, fie pentru propăşirea materială a ţării". Ioan Bogdan subliniază în lucrarea "Vlad Ţepeş şi naraţiunile germane şi ruseşti asupra lui" că "nimic nu ne arată solicitudinea lui pentru reforme interne, nimic nu ne testează îngrijirea lui, fie pentru biserici şi mănăstiri, fie pentru propăşirea materială a ţării".

Alte fapte

Conform istoricilor, cronicile străine spun clar că Ţepeş nu făcea discriminări când venea vorba de a trage în ţeapă, indiferent că erau ucişi copii sau femei. "Chemând câte unul dintre boierii săi, despre care putea crede că ar fi în stare să ia parte la trădarea pentru schimbarea domnilor, îl sluţea şi-l trăgea în ţeapă, împreună cu toată casa, pe el, pe copii, femeie şi slujitori (...)", scrie cronicarul bizantin Chalcocondil, care în alte locuri îl laudă pe Ţepeş pentru că i-a bătut pe turci, deci nu poate fi acuzat că îi era ostil domnitorului. Şi, la un moment dat, voievodul însuşi îi scrie lui Matei Corvin şi îl anunţă că a ucis "23.884 de oameni, inclusiv femei".

Cronicile mai menţionează şi alte "fapte": pe un pretendent la tron l-a obligat să îşi sape singur groapa înainte de a fi ucis, pe comandantul otoman Hamza l-a tras într-o ţeapă mai înaltă decât cele ale celorlalţi turci...În una din naraţiunile ruseşti, despre care se zice că a ajuns carte de căpătâi a lui Ivan cel Groaznic, apare şi un episod în care, deoarece solii veniţi de la turci nu şi-au scos căciulile în faţa lui, Ţepeş a poruncit să le fie bătute cu piroane în cap. Se povesteşte şi că odată, mergând pe drum, Ţepeş a întâlnit un bărbat cu o cămaşă nespălată. Aflând că bărbatul are o nevastă, merge la el acasă şi dă ordin ca femeia să fie trasă în ţeapă deoarece se făcea vinovată de lenevie! Istoricul Neagu Djuvara descrie în cartea sa "O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri" ce presupunea tragerea în ţeapă: "Era un supliciu înfiorător: se înfigea un mare ţăruş în pământ, sau se tăia şi se subţia un pom mic, iar în această ţeapă osânditul era, într-un fel, răstignit – lucru groaznic de povestit; se ungea ţeapa cu seu şi se introducea prin fund, însă cu încetul, pentru a nu provoca moartea imediată; nu trebuia ca ţeapa să străpungă ficatul sau inima, ci să iasă prin gât, pe lângă cap, iar omul stătea expus până expia, îi mâncau corbii ochii"... Ţepeş a rămas până astăzi un personaj controversat. Invocarea lui Eminescu, "Cum nu vii tu, Ţepeş doamne?" a rămas bine înrădăcinată în mentalul colectiv al societăţii româneşti, iar ca un fapt inedit, originalul portretului lui Vlad Ţepeş , acel portret care figurează în manualele şcolare, se află şi astăzi la castelul Ambras de lângă Innsbruck, aşezat într-o galerie a ororilor...