„Nu se taie salariile! Să stea liniștiți”. Ce spune vicepremierul despre pensii

„Nu se taie salariile! Să stea liniștiți”. Ce spune vicepremierul despre pensii

După actualul premier Florin Cîțu, și vicepremierul Dan Barna le promite bugetarilor că nu vor exista tăieri de salarii, chiar dacă ne confruntăm cu o criză economică.

PNL și USR și-au uitat angajamentul privind pensiile speciale?

Premierul Florin Cîţu a anunţat, tot luni, în urma ședinței de guvern, că nu vor fi tăiate salariile angajaţilor din sectorul public în anul viitor, acestea urmând să fie menţinute la nivelul celor din decembrie 2020 până va fi definitivată o analiză asupra legii salarizării.

Pe de altă parte, potrivit Adevărul, programul de guvernare lansat, pe 23 decembrie, de coaliţia PNL – USR – PLUS – UDMR nu conţine nicio menţiune legată de tăierea pensiilor speciale, un subiect care a polarizat societatea românească de ani de zile. De menționat că atât PNL, cât şi USR îşi asumau această măsură şi afirmau că o vor implementa odată ce vor avea majoritate în Parlament, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat.

Ne puteți urmări și pe Google News