– Părinte Teofan, de ce v-ați înscris în ASCOR București şi cum aţi ajuns preşedinte ASCOR?

– Nu prea voiam să mă înscriu în ASCOR. Eram student la Facultatea de Teologie şi voiam să stau mai retras, să stau să învăţ. Chiar au râs de mine ASCOR-iştii când le-am spus: „Nu am timp de ASCOR, fiindcă vreau să fac în fiecare zi două ore de greacă și două de latină”,  după care îmi tot spuneau: „Nu uita: două de greacă și două de latină. Vezi că mai ai timp de la 12 noaptea în sus!”. M-am înscris în ASCOR în primul rând din dragoste față de neamul nostru şi față de de tineri, pe care voiam să-i ajut şi eu într-un fel. Vedeam cum diverse culte neo-protestante sau asociaţii care propuneau tot felul de spiritualități fără nicio legătură cu Ortodoxia, se organizau foarte bine în anii ’90, în Bucureşti. Mi se părea că noi, ortodocşii, nu prea suntem organizaţi, că nu reuşim să pătrundem mai bine în mediile studenţeşti, căci aici era bătălia. Şi întotdeauna bătălia a fost pentru mediile studenţeşti, aici se formează elitele care vor conduce societatea. Iar preşedinte ASCOR am ajuns pus de alţii, pentru că eu le spusesem de la bun început: „Bun, mă implic, dar nu vreau funcţie de conducere!”. Îmi dădeam seama că în funcţiile de conducere este foarte greu, nu mai ai timp pentru învăţat ș.a.m.d. Și m-au împins, efectiv, de la spate ca să ajung în conducerea asociației.

 „Totdeauna se poate construi ceva, cu ajutorul lui Dumnezeu”

– Care era atmosfera din ASCOR în acea perioadă?

– Mie mi se pare că a fost o atmosferă foarte frumoasă. Desigur, nu poate să fie totul perfect, însă, una peste alta, eu aşa simt perioada aceea, că a fost o perioadă binecuvântată de Dumnezeu, cu mult har. Era foarte mult entuziasm, era o frățietate între noi. Când le spun tinerilor de astăzi câte lucruri se făceau voluntar, numai din dragoste de Dumnezeu și de semeni, parcă nu le vine să creadă. Sau dacă le spun câte acțiuni făcea ASCOR-ul, deși nu aveam aproape nici un ban, iarăși se miră. Îmi aduc aminte cum, într-o ședință a Senatului Universității, un profesor a spus în plen că aproape toate facultățile pe care le știe, sunt pline cu afișele acțiunilor ASCOR. S‑au folosit mulţi tineri în urma acestor acțiuni. Se organizau pelerinaje, se organizau conferințe cu o largă audiență. La conferințe erau invitaţi de primă mână din ţară și din afara ţării. Și acum mă mai întâlnesc cu cei care erau studenţi pe atunci, şi-mi spun: „Ce mult m‑au ajutat conferinţele ASCOR-ului din Bucureşti din anii ’90, că m-am orientat şi eu în viaţă, mi-am dat seama ce trebuie să fac!”. Dacă aceste conferințe au avut asemenea roade, înseamnă că a fost binecuvântarea lui Dumnezeu. Nu a fost simplu de ţinut o periodicitate a acestor întâlniri de suflet. Nu este vorba numai de conferințe duhovnicești. Se organizau, din perspectivă creștină, și diverse conferințe interdisciplinare. Faptul că ASCOR-ul reușea să fie o mărturie vie a credinței în mai multe facultăți se datorează și acestui entuziasm de care am amintit. Să nu uităm, în primii ani de după 1989 a fost foarte mult entuziasm în societatea românească. Noi, cei din ASCOR, consideram și că venim în continuitatea jertfei tinerilor din decembrie `89. Indiferent ce calcule politice au fost atunci, la Revoluție, totuşi au existat nişte tineri care s-au jertfit, strigând: „Există Dumnezeu!”. Dacă am fi mers cu toții pe drumul deschis de aceste jertfe, dacă am fi înțeles că libertatea adevărată înseamnă a fi în comuniune cu Dumnezeu, altfel ar fi arătat astăzi România. Ar fi interesant să vedeţi o înregistrare video, cum a comemorat ASCOR-ul zece ani de la Revoluţie. Au rămas nişte mărturii – documente, aş spune – foarte frumoase. S-a făcut marşul acela cu torţele aprinse, de la Piaţa Romană la Piaţa Universităţii, în decembrie 1999, şi aveam în mână poze, pancarte cu tinerii care au murit atunci, în decembrie 1989, cu mesajele pe care ei le-au spus. A fost o atmosferă care am simţit că ne întăreşte duhovniceşte. Îmi spunea cineva care a participat la marşul acela şi care fusese şi la Revoluţie, pe 21 decembrie: „Ce aţi făcut voi, aici, este cel mai frumos lucru pentru cei care s-au jertfit în decembrie, atunci. Nicăieri nu am văzut aşa ceva.”

Așadar, a existat entuziasmul acesta, care era foarte puternic. Un alt lucru care ne-a întărit este faptul că noi am avut legătură cu „România profundă”, cu oameni de foarte bună calitate – profesori universitari, cercetători, foşti deţinuţi politici, oameni care ştiau ce înseamnă identitatea românească, care luptau pentru cultura și identitatea românească. Ne-am dat seama că aceasta este România adevărată, România profundă, nu ceea ce se promova într-o mare parte a mediei, care vedea numai lucruri de scandal, numai lucrurile negative. Noi am văzut o altă Românie, şi asta, iarăşi zic, ne-a ajutat foarte mult. Așa că, format în toată această atmosferă, eu nu pot înțelege în nici un chip blazarea. Nu pot înțelege idei de genul: „Nu se mai poate face nimic!”. Eu cred că, dimpotrivă, totdeauna se poate face ceva, se poate construi ceva, cu ajutorul Tatălui ceresc. Niciodată să nu abandonăm spiritul de luptă, în sensul bun al cuvântului.

Lucrul poate cel mai important pentru ASCOR-ul anilor`90, a fost faptul că ASCOR-iștii au cultivat legăturile cu marii duhovnici: Părintele Sofian, Părintele Cleopa, Părintele Ioanichie Bălan, Părintele Adrian Făgețeanul, Părintele Justin Pârvu, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Teofil Părăian etc. Mergeam, luam sfaturi de la ei, făceau rugăciuni pentru noi. Când ajungeam la aceşti mari duhovnici era o stare de har extraordinară, era foarte vie prezenţa lui Dumnezeu în preajma lor. Te linişteai, toate deveneau clare, toate se închegau, toate aveau un sens. Ei, bine, această binecuvântare, această stare de har pe care o aveau marii duhovnici, care într-adevăr reprezentau România profundă, ne-a ajutat foarte mult, a dat o direcţie ASCOR-ului din anii ’90, şi anume că pe noi nu ne interesa pur și simplu să fim ortodocşi, ci să fim în duhul Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, ne interesa să dobândim cugetul Biserici, să dobândim Duhul lui Hristos.

  • Asta era cumva miza.

– Asta era miza şi de aceea s-a trecut în statutul asociaţiei faptul că ASCOR-ul îşi propune să propovăduiască credinţa în mediul universitar, în duhul filocalic redescoperit de părintele Stăniloae. Chiar am spus de mai multe ori: „Acesta este cel mai profund mesaj de generaţie al nostru, ca studenţi creştini, pentru că odată cu traducerea Filocaliei în limba română, începe o nouă epocă duhovnicească pentru români. Cine are ochii inimii deschişi ştie să se folosească de această epocă”.

Mi-aduc aminte că, la un moment dat, a fost o întâlnire a tuturor filialelor, şi preşedintele din Constanţa spunea: „Am fost la o întâlnire BOYA (Balkan Orthodox Youth Association) şi toţi cei de la ASCOR, care am fost prezenți, deşi nu ne vorbisem înainte, am susţinut în cadrul unor discuţii ideea de icoană, nu de tablou religios, ideea de cântare psaltică, nu de corală”. Şi spunea: „Uite ce interesant! Fără să vorbim între noi, am fost uniţi în cadrul acestor discuţii, susţinând, mărturisind linia aceasta patristică, tradiţională”, care, de fapt, ne dă cel mai mult viaţă, ne dă putere în rugăciune, adevăr în rugăciune, lumină în rugăciune.

Asta trebuie noi să înţelegem, că pentru a fi mai uniţi trebuie să fim în duhul Sfinţilor Părinţi, să fim în Duhul lui Hristos. Altfel, noi o să fim ortodocşi, dar numai cu numele. Însă, dacă nu ne propunem să-i citim pe Sfinţii Părinţi, să ne apropiem de Sfinţii Părinţi, nu vom reuşi să mergem în profunzimea Ortodoxiei şi vom fi dezbinaţi în continuare. Să ne luptăm mai mult pentru unitatea noastră creștină și românească.

„Ne unea dragostea față de acest popor”

– De ce veneau tinerii în ASCOR?

– Din dragoste, din entuziasm, din bucuria de a lucra împreună, nu se urmăreau anumite interese. Şi de aici venea unitatea. Exista o libertate în interiorul asociaţiei, adică se respecta specificul de organizație studenţească, care este o chestiune extraordinară. Fără libertate nu poate exista o asociație studențească, decât în mod formal. Cei care au lucrat într-o organizație cu adevărat studenţească au căpătat ceva frumos, ceva pozitiv, ceva care i-a ajutat toată viaţa. Alegerile în cadrul ASCOR-ului se făceau în mod liber, nu venea nimeni să ne spună pe cine trebuie să alegem. Noi vorbeam între noi, pe cine să punem şi aşa mai departe. Era o libertate foarte mare și în privința acțiunilor pe care le făceam. Ei, bine, și această libertate ne unea şi ne sporea entuziasmul. Dacă n-ar fi fost această libertate, nu ne-am fi implicat în ASCOR. Vă spun că libertatea, în sens creștin, unită cu spiritul studențesc, este ceva extraordinar!

– Dincolo de această libertate, ce altceva vă unea, pe toţi membrii ASCOR din toată ţara?

– V-am spus: dragostea faţă de acest popor şi faţă de tineri. Voiam să facem ceva pentru acest neam, pentru tineri. Adică ne durea faptul că nu sunt mai mulţi tineri apropiaţi de Biserică, că nu cunosc credinţa ortodoxă. Până la urmă, noi am făcut o cateheză în mediile studențești, ținând cont de exigențele mediului universitar. Au fost sute, mii de conferinţe organizate de ASCOR-ul din toată ţara. În Bucureşti am avut invitaţi de la patriarhi (P.F. Teoctist, P.F. Ignatie al Antiohiei), până la mari profesori universitari din ţară, din afara ţării (Academicianul Virgil Cândea, Profesorul Christos Yannaras); au fost invitați mari duhovnici: Părintele Teofil Pârăian, Părintele Sofian Boghiu, Părintele Efrem Vatopedinul etc.

„Binecuvântările Părintelui Sofian

au făcut adevărate minuni”

– Dintre marii duhovnici, care şi-au pus cel mai mult amprenta asupra ASCOR-ului?

– Asupra ASCOR-ului din Bucureşti, fără discuţie, Părintele Sofian Boghiu, pentru perioada, aproximativ, 1992-2001. Aşa a lucrat Dumnezeu, că mai mulţi din conducere şi din asociaţie ne-am spovedit la Părintele Sofian, fără ca Părintele Sofian să-şi propună să spovedească ASCOR-işti sau să ne propunem noi, care ne spovedeam la Părintele Sofian, să ajungem în conducerea asociaţiei. S-a văzut clar că a fost lucrarea lui Dumnezeu. Rugăciunile şi binecuvântările Părintelui Sofian au făcut adevărate minuni. Starea aceea de pace, de blândeţe, de smerenie, de lumină, eu zic că se regăsea în multe situaţii şi în ASCOR datorită Părintelui Sofian. Şi eu, în probleme foarte importante, mă sfătuiam cu Părintele Sofian.

– Cum vă raportați acum la foștii ascoriști, la foștii colegi de generație?

– Eu îi iubesc foarte mult pe toţi cei care au fost în ASCOR, chiar și pe cei cu  care nu am fost tot timpul pe aceeași lungime de undă.  Până la urmă, acum, trăgând linie, înțeleg că toţi am fost bine intenţionaţi şi am vrut să facem ceva pentru neam, pentru tineri. Şi s-a reuşit, să ştiţi, destul de mult. Gândiţi-vă că, de exemplu, în anii aceia au început taberele la mănăstiri, până atunci nu se făceau tabere pentru studenţi la mănăstiri; au avut un efect într‑adevăr benefic. S-a ajuns și la 10-12 tabere pe vară, în mănăstiri diferite. Fetele mergeau la mănăstiri de maici, băieţii la mănăstiri de călugări, stăteau o săptămână, zece zile, două săptămâni. Foarte mult i-a ajutat. Mulţi mi-au povestit că le-a schimbat felul de a gândi, direcţia în viaţă, chiar dacă majoritatea nu au ajuns călugări sau călugărițe. Mulți și-au revenit în fire, în urma acestor tabere. Tinerii erau puși la ascultare în mănăstiri și, în acest fel, își puteau curăța mai ușor mintea de tot balastul acumulat. Noi pe asta am insistat: se duc în mănăstiri şi fac ascultare ca şi cum ar fi frate sau soră de mănăstire.

– În afară de conferinţe şi tabere, ce alte realizări are ASCOR-ul în timpul cât ați fost președinte?

– Nu prea îmi place cuvântul „realizări”. Ce să vă spun? De exemplu, când am ajuns în conducerea asociației, am constat că nu se organizase nicio întâlnire cu reprezentanții tuturor filialelor ASCOR. De obicei, ne întâlneam ASCOR-iștii din toată țara la marile hramuri de la Sfântul Dumitru Basarabov și de la Sfânta Parascheva. În 1995, am organizat prima întâlnire națională ASCOR și m-am ocupat apoi să aibă loc anual astfel de consfătuiri. A fost foarte interesant să văd specificul fiecărei filiale, a fiecărei zone, am fost bucuros să cunosc oamenii noi din toată țara. Ne-am bucurat cu toții să avem aceste schimburi de experiență între noi, într-un duh de colegialitate.

Un alt aspect: s-au organizat în fiecare an Serile filocalice „Dumitru Stăniloae” şi a fost un lucru foarte intere­sant. Aceste Seri filocalice  au devenit o tradiție și au atras foarte mulți tineri. M-am implicat de la început în organizarea acestor evenimente duhovnicești. A fost efectiv o creaţie a studenţilor. Nu a fost ceva impus de ierarhie, de anumiţi clerici. Pur şi simplu, noi, studenţii de atunci, am simțit că este bine să facem așa ceva. Prima întâlnire s-a făcut la 40 de zile de la moartea Părintelui Stăniloae. La început, i-am zis Simpozionul Părintele Stăniloae, vreo câţiva ani, după aceea i-am zis Serile filocalice „Dumitru Stăniloae”. Se făcea cam o săptămână de conferinţe, zilnic. În această săptămână avea loc, dimineața, Consfătuirea Națională ASCOR, iar seara mergeam cu toții la conferințe. Cred că vă dați seama cât de greu era să organizezi așa ceva! Vă prezint doar un singur amănunt: se făcea un afiș cu toate conferințele din săptămâna respectivă. Apoi se făceau afișe pentru fiecare zi în parte. Zilnic aceste afișe erau preluate și răspândite în toate facultățile și căminele. Eram mulți implicați, altfel nu făceai față. Nu mai spun că în paralel se desfășura Consfătuirea Națională care implica multe alte probleme: program discuții, cazare, masă etc. O altă lucrare frumoasă care a ajutat mult, a fost faptul că am avut şi o revistă care se numea Schimbarea la Faţă. Revista a fost o tribună a studenților creștini. A fost foarte bine primită, peste tot unde a ajuns. Nu aveam o distribuţie grozavă şi chiar mi-aduc aminte că m-am dus cu un tânăr la Rodipet ca să rezolvăm problema aceasta, şi când au auzit de ASCOR, asociaţie creştină, îşi dădeau coate între ei și spuneau de față cu noi: „Lasă, mă, să nu le răspândim la ăştia revista!”. Dar, până la urmă, tot am răspândit-o în toată ţara. Ar trebui citită această revistă; mă gândesc, cu ocazia acestei aniversări, 30 de ani de la înfiinţarea ASCOR-ului din Bucureşti, să pun pe internet arhiva revistei, să vedeţi ce forţă avea revista. Adică, în primul rând, direcţia aceasta patristică, duhovnicească, încercam să o dezvoltăm. Apoi, o chestiune foarte importantă, foarte interesantă la ASCOR: faptul că se încerca, la măsura noastră, o încreştinare a domeniilor în care activa fiecare student. Fiecare, trebuia să prezinte, cum vede domeniul lui – Drept, Psihologie, Istorie etc. – dintr-o perspectivă creştină. Atât în revistă, cât şi în întâlnirile noastre, în diverse seminarii, încercam să dezvoltăm acest demers.

După aceea, revista susținea că reprezintă „o propunere de lectură ortodoxă a societăţii româneşti”, fiindcă încercam să ne spunem şi punctul nostru de vedere asupra unor probleme grave cu care se confrunta societatea românească.

„Am învățat să nu le lăsăm manipulaţi”

Cum aţi simţit că v-aţi folosit duhovniceşte în toţi aceşti ani, în care aţi activat în ASCOR?

– M-am folosit foarte mult duhovniceşte. V‑am spus, noi aveam invitaţi din elita duhov­nicească și intelectuală a țării. Şi, vă daţi seama, că, dacă nu aş fi fost în ASCOR, nu aș fi avut ocazia să mă întâlnesc cu toţi aceşti oameni. Şi la conferinţe, dar şi în particular. Fiind preşedinte, vorbeam destul de mult cu ei şi în particular. Mi-aduc aminte de discuţiile foarte frumoase cu Înaltul Bartolomeu Anania, cu părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa și, mai ales, cu academicianul Virgil Cândea sau cu istoricul Florin Constantiniu. Din aceste întâlniri aflai nişte lucruri care chiar te formau duhovniceşte şi, în același timp, te ajutau să nu fii  manipulat de către cei care vor să ne facă rău. Asta este o mare problemă cu care, vedeţi, ne confruntăm şi astăzi, noi, românii. Avem un fel de naivitate, nu realizăm tot timpul existența manipulărilor. Or, pe oamenii aceştia, ancoraţi bine în credinţă, structuraţi foarte bine intelectual, nu puteai să-i manipulezi. Acest schimb de idei, această binecuvântare a întâlnirii cu ei, ne-au ajutat foarte mult ca să învățăm să nu ne lăsăm manipulaţi.

După aceea, legătura cu Părintele Sofian, faptul că am reuşit să aducem foarte mulţi tineri să fie în preajma sfinției sale, să-l audă vorbind. Mi‑aduc aminte, într-un an, se umpluse curtea Mănăstirii Antim cu cei veniți să-l colindăm pe părintele. Erau foarte mulţi, de ordinul sutelor, nu ştiu câţi să vă spun. Chiar s-a păstrat o înregistrare de la colindul de atunci, când Părintele Sofian a spus nişte cuvinte din suflet, frumoase, aşa, cum le zicea sfinția sa. Mi-aduc aminte, acum, o idee: „De ce nu L-au primit oamenii pe Fiul lui Dumnezeu? Fiindcă nu exista destulă dragoste. Uite, asta trebuie să avem noi, să avem mai multă dragoste, să nu ne temem!”. De ce nu L-au primit atunci, la momentul Naşterii (era perioada Crăciunului), de ce nu a avut unde să se adăpostească Maica Domnului cu pruncul Hristos? Fiindcă nu a existat dragoste la cei de atunci. „Să avem noi mai multă dragoste”, spunea părintele, „ca să-L primim pe Fiul lui Dumnezeu în inima noastră”.

Şi, fiindcă tot a venit vorba de Părintele Sofian, vă pot spune că, pentru mine, Părintele Sofian este un sfânt. N-am nicio îndoială în privinţa asta. Şi de unde-mi dau seama? Printre altele, în nişte momente foarte grele, când eram în ASCOR, s-a văzut clar că m-a ajutat prin rugăciune. După ce părintele a început să se roage pentru mine, am simțit o stare de har, de pace și am reușit să depășesc impasurile în care mă găseam. Am simţit în mod limpede ajutorul Părintelui Sofian şi după ce a plecat din această lume.

„Să avem smerenia de a înțelege

că putem greşi”

Toată această interacţiune cu mari duhovnici, cu mari profesori, cu mari caractere, entuziasmul acesta al tinerilor, ne-au ajutat foarte mult duhovniceşte. Pe de altă parte, faptul că lucrezi într-o comunitate, nu este deloc simplu. Atunci îţi vezi cel mai bine defectele şi calităţile. Dar mă refer mai ales la defecte; ştiţi că, atunci când suntem singuri, nu ne dăm seama, dar când trebuie să interacţionezi cu alţii, începi să vezi unde mai este de lucrat, începi să înveţi să ai răbdare. Și, mai ales, nu uitaţi un lucru, pe care l-am învăţat în ASCOR, dar şi de la Părintele Sofian: pentru a face o lucrare plăcută lui Dumnezeu, este necesar să avem și această smerenie de a înțelege că putem greşi uneori. Tot timpul trebuie să vedem ce putem îndrepta. Nu mă refer numai la viaţa personală, ci şi atunci când vrei să faci un proiect împreună cu alţii. Tot timpul trebuie să te sfătuieşti, să vezi: „Da, poate greşesc, hai să vedem care este cel mai bun lucru pe care trebuie să-l facem”. Pe mine asta m-a ajutat foarte mult în ASCOR. Nu am fi putut să ducem până la capăt atâtea acțiuni, dacă nu ne sfătuiam tot timpul. Desigur, trebuie să știm și cu cine să ne sfătuim, să știm cine ne poate ajuta cu adevărat printr-un sfat bun.

„Să nu abandonăm lupta pentru credinţă!”

– Acum, vă rugăm să ne dați un cuvânt de încurajare pentru tineri!

– Atmosfera care a fost atunci în ASCOR, harul care a fost atunci înseamnă şi acest lucru: dorinţa de a lupta, de a nu te da bătut niciodată şi puterea de a te jertfi. Nu trebuie abandonată lupta pentru credinţă, mărturisirea credinţei, spiritul viu, l-aş numi. Aici este cheia problemei: spiritul viu. Să nu ne lăsăm moleşiţi, este foarte periculos. Diavolul, pe fondul acesta de moleşeală, acţionează cu mare putere. Dumnezeu tocmai acest spirit viu îl așteaptă de la fiecare, acest spirit de luptă, în primul rând cu noi înșine, această pocăință sinceră.  Noi, ca neam, nu am fi rezistat dacă nu am fi avut mulţi eroi, sfinţi ai neamului (cunoscuţi și necunoscuți), care să aibă acest spirit de luptă. Pot să fie şi oameni necunoscuţi, foarte simpli, pe care nu-i ştim, dar spiritul acesta de luptă a dus mai departe o comunitate, o familie, un oraş. Acest spirit de luptă – în sensul bun al cuvântului –  ne trebuie! Să nu ne dăm bătuţi. Cerând ajutorul lui Dumnezeu, mergem pe calea Adevărului, până în ultima secundă a vieţii noastre. Acest spirit viu se hrănește din rugăciune.

Să fim într-o legătură vie cu Hristos şi cu sfinţii Săi şi o să vedeţi cum putem să trecem peste situaţii foarte grele, cu ajutorul Bunului Dumnezeu!

 

Interviu realizat de

www.familiaortodoxa.ro

++