Din unele articole publicate recent în presa scrisă se desprinde concluzia că ar exista două curente deopotrivă de absurde de opinie (susţinute paradoxal de aceleaşi persoane) cu privire la Uniunea Scriitorilor din România: pe de-o parte se susține că Uniunea Scriitorilor din România ar fi o asociație de drept privat, iar pe de altă parte se susține că Uniunea Scriitorilor din România nu ar exista ca persoană juridică. Ambele sunt absurde. 

În realitate, Uniunea Scriitorilor din România este o persoană juridică de drept public, fiind înființată prin Decretul nr. 267/1949, emis de Prezidiul Marii Adunări Naționale, adică prin act cu forță de lege. Decretul 267/1949 NU au fost abrogat prin Decretul-Lege nr. 27/1990, iar, potrivit normelor de tehnică legislativă, nici nu putea fi abrogat de acest act; nu a fost, de altfel, modificat sau abrogat până în prezent, figurând în Repertoriul legislativ elaborat de Consiliul Legislativ, în categoria actelor „integral ori parțial în vigoare sau neabrogate expres”. Uniunea Scriitorilor din România figurează la prima poziţie în „Lista cuprinzând organizațiile de creatori care au făcut dovada înfiinţării, organizării şi funcționării conform prevederilor legale în vigoare”, listă emisă de Ministrul Finanţelor, anexă la Ordinul nr. 66/1999.

Câteva explicații necesare. Când un organ de stat înfiinţează prin lege o entitate, aceasta nu poate fi privată, iar actul public de înfiinţare a unei entităţi publice este la fel de legal ca sentinţa judecătorească de acordare a personalităţii juridice unei persoane juridice private. Acordarea personalităţii juridice prin sentinţă judecătorească şi existenţa unui dosar de fond la instanţa de judecată sunt elemente care caracterizează persoanele juridice de drept privat, cu privire la care, fiind înfiinţate de particulari, este necesară autorizarea de un organ al statului. Asemenea autorizare nu este însă necesară în cazul persoanelor de drept public, fiind absurd să se pretindă ca puterea judecătorească să autorizeze puterea legislativă să înfiinţeze o persoană juridică de drept public. (…)

Faptul că anumite persoane, având interese evident contrare nu numai Uniunii Scriitorilor din România, ci şi statului de drept, pretind, fără nici un temei legal sau moral, că neînregistrarea unor informaţii ar afecta însăşi existenţa unei persoane juridice.

Conform art. 22 din Codul civil, terţii pot lua cunoştinţă despre informaţiile privind persoana juridică nu numai din registrul de publicitate corespunzător, ci şi pe orice altă cale, de exemplu prin prezentarea actelor de înfiinţare. Or, toate persoanele care susţin teoria că Uniunea Scriitorilor din România ar fi o asociaţie de drept privat şi teoria că Uniunea Scriitorilor din România ar fi fost desfiinţată au luat cunoştinţă despre actul de înfiinţare. În aceste condiţii, aceste persoane nu mai pot invoca lipsa unor menţiuni în registrul de publicitate pentru a elabora teorii necorespunzătoare adevărului.

În aceste condiţii, toate opiniile exprimate public privind inexistenţa Uniunii Scriitorilor din România şi/sau natura sa de asociaţie de drept privat şi/sau organele sale de conducere nelegitime nu reprezintă decât o încercare de decredibilizare a unei persoane de drept public, care beneficiază de un istoric şi o importanţă deosebite. Asemenea opinii nu au niciun fundament juridic.

Av. Corina Ruxandra Popescu
Avocat Doctor în Drept
Baroul București.
Baroul Paris
Scrisoarea integrală, pe evz.ro