"Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată..."

Ovidiu Iuliu Moldovan va fi înmormântat mâine, pe Aleea Actorilor, la Cimitirul Bellu.

Ovidiu Iuliu Moldovan recita ca nimeni altul versurile „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată“ din poezia lui Eminescu. Actorul a învăţat însă să moară, la vârsta de 66 de ani, la Spitalul Universitar din Bucureşti, miercuri seară, la ora 21.00, în urma unei ciroze decompensate. Trupul său neînsufleţit va fi depus, sâmbătă, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), iar înmormântarea va avea loc în aceeaşi zi, de la ora 14.00, la Cimitirul Bellu, pe Aleea Actorilor. Ultimele omagii îi vor putea fi aduse sâmbătă, între orele 9.00 şi 13.00, în foaierul Sălii Mari a TNB. Tatăl, martir în Transilvania

Poetul Radu Stanca, căsătorit cu o verişoară de-a lui Ovidiu Iuliu Moldovan, „l-a împins“ către teatru pe băiatul născut la Sărmaşu. „Ai mei părinţi ar fi dorit să dau la Medicină. Tatăl meu, Iuliu Moldovan, a fost unul dintre martirii transilvăneni, adică unul dintre cei 40 de români care, împreună cu 130 de evrei, au fost împuşcaţi în 1944 de trupele de ocupaţie horthyste. Asta s-a întâmplat la 15 kilometri de Sărmaşul de Câmpie, un oraşel aflat pe-atunci în judeţul Cluj. Cam cu patru ani mai înainte, se petrecuseră masacrele de la Moisei, de la Ip şi de la Trăznea. De la o vreme, tot încerc să determin autorităţile locale să accepte instalarea unei lucrări a regretatului mare sculptor Ion Vlasiu, realizată spre cinstirea acestor martiri români“, povestea actorul într-un interviu acordat Silviei Kerim, apărut în cartea „Amintirea ca un parfum“, editată de Carminis din Piteşti. Mama sa, Marta, a fost învăţătoare, o greco-catolică practicantă, care a îndurat cu stoicism anii ce au urmat uciderii mişeleşti a soţului. Familia tatălui îşi avea obârşia în familiile Bariţiu şi Raţiu, oameni influenţi, vestiţi memorandişti, printre care s-au aflat şi multi preoţi. „În casele bunicilor şi străbunicilor mei se discuta, fără preget, soarta Transilvaniei“, povestea actorul, care considera, ca şi Petre Ţuţea, că „Transilvania este coloana vertebrală a neamului românesc“. „A murit cu durerea în suflet legată de Transilvania“, subliniază Silvia Kerim, autoarea remarcabilului interviu. Pe culmile disperării, cu Cioran Dacă a debutat la Naţionalul bucureştean în 1970 cu rolul Oswald, din „Regele Lear“, în regia lui Radu Penciulescu, cariera sa s-a încheiat ciclic cu „Celălalt Cioran“, în regia aceluiaşi mare regizor, care l-a convins că merită să aleagă Capitala şi să lase în urmă Timişoara. În spectacolul realizat de George Banu după „Caietele“ lui Emil Cioran, care a avut premiera în 2002 la Naţional, Moldovan era un Cioran ursuz, supărăcios, un ins într-adevăr aflat „pe culmile disperării“, căruia „îi curgea noaptea prin vine“. În ultimii ani, luptându-se cu boala, actorul se izolase, devenise el însuşi straniu, taciturn şi se însingurase. I-a jucat pe marii „răzvrătiţi“ Ovidiu Iuliu Moldovan a fost atras de personalităţi emblematice pentru istoria Transilvaniei: Horea (în filmul lui Mircea Mureşan), Avram Iancu, personajul din piesa lui Lucian Blaga. „Mi-au plăcut şi alţi «răzvrătiţi»: Pantelimon din ««Dreptate în lanţuri» - filmul lui Dan Piţa, mi-a plăcut şi Alimandru, eroul atât de pitoresc din excepţionalul film al lui Veroiu, «Semnul şarpelui» - realizat după o excelentă carte a lui Mircea Micu. Şi mi-a mai plăcut, foarte tare, şi «Burdea - revoluţionarul» - un personaj creat anume pentru mine de acelaşi Mircea Veroiu, în filmul lui antologic - «Dincolo de pod»...“, povesteşte actorul în carte. Roluri de dictatori: de la Caligula la Tamerlan Spectacolul „Caligula“, montat de Horea Popescu pe scena Naţionalului, după piesa lui Albert Camus, în 1979, s-a jucat timp de 12 ani. „Întâlnirea mea cu Caligula, ca şi, mai târziu, cu Tamerlan (eroul piesei lui Marlowe) a însemnat o provocare. A trebuit să-mi folosesc toată forţa interioară, toate resursele fizice şi psihice ca, intrând în pielea unor dictatori feroci, să stârnesc, «pe contre-emploi», în sufletele spectatorilor toată ura, tot dispreţul, toată împotrivirea pe care astfel de sinistre personaje o merită“, a subliniat actorul în interviul din cartea „Amintirea ca un parfum“. Chip nobil de medalie

„Ovidiu a fost un om şi un actor nobil“, spune regizorul Andrei Şerban. „Când am fost director la Naţional, am colaborat activ cu el: a fost Iason în «Medeea», cât şi un Lopahin de neuitat în «Livada de vişini» şi unul dintre puţinii care m-au susţinut în acei ani de revoluţie teatrală. Forţa lui morală şi demnitatea ardeleană se împleteau cu o sensibilitate şi o duioşie ce-i trădau fragilitatea. Un prieten fidel s-a stins“, adaugă, cu amărăciune, Andrei Şerban. Regizorul Mircea Veroiu, care l-a distribuit în multe dintre filmele sale, îl supranumise pe Ovidiu Iuliu Moldovan „actorul cu profil de medalie“.

Sărbători cu o vreme nestatornică. Prognoza meteo, actualizată

Candidatul care va câștiga alegerile prezidențiale

EXCELENŢA

L-a întruchipat pe Gelu Ruscanu în „Jocul ielelor“ Marele actor s-a născut pe 1 ianuarie 1942, în localitatea clujeană Sărmaşu, în prezent în judeţul Mureş. A absolvit în 1964 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, fiind, la rândul său, studentul unor mari actori, printre care Octavian Cotescu. Între 1965 şi 1969, a activat la Teatrul Naţional din Timişoara, pe scena căruia a debutat cu rolul Mio din „Pogoară iarna“ de Maxwell Anderson. Aici a jucat în piese regizate de Aureliu Manea (Adam în „Cele patru anotimpuri“ de Arnold Wesker) sau de Marieta Sadova (Sebastian în „A 12-a noapte“ de W. Shakespeare). Începând cu 1970, Ovidiu Iuliu Moldovan a fost actor al Teatrului Naţional Bucureşti. A mai jucat, pe scena Teatrului Bulandra, rolul Antonio din „Furtuna“ lui Shakespeare, în regia lui Liviu Ciulei. Marile sale creaţii sunt legate din 1970 de Naţionalul bucureştean. Printre rolurile de referinţă, pe scena TNB, se numără: Gelu Ruscanu în „Jocul ielelor“, Despot Vodă în piesa lui Alecsandri, Malvolio în „A 12-a noapte“ shakespeariană, „Avram Iancu“ de Blaga. Timp de peste 20 de ani, între 1973 şi 1997, a jucat zeci de roluri în film. Era unul dintre actorii preferaţi ai regizorilor Mircea Veroiu şi Dan Piţa, iar în cele trei filme ale lor cu „ardeleni“ Ovidiu Iuliu Moldovan a avut un mare succes de public. Printre interpretările sale de prim-plan amintim: Pantelimon în „Dreptate în lanţuri“ (1983, regia Dan Piţa), „Horea“ (1984, regia Mircea Mureşan) şi Pantazi în „Craii de Curtea Veche“ (1995, regia Mircea Veroiu), ultima sa apariţie pe marele ecran. (Doinel Tronaru)

Citiţi şi: GEORGE BANU: Lecţia de demnitate