Chiar dacă voi fi considerat un cinic, lipsit de compasiune faţă de dramele care se petrec acum în Afganistan, eu sunt de părere că România nu trebuie să primească refugiaţi din această ţară.

Să mă explic. Motivele principale care mă fac să fiu atât de categoric, sunt două la număr. Să le luăm pe rând.

Primul. Ori de câte ori sunt transmise imagini din Afhanistan, se titrează pe ecran: „Imagini cu un puternic impact emoţional”. Ba chiar şi prezentatorul sau prezentatorea ştirilor are grijă să ne avertizeze, pentru că altminteri o arde CNA-ul cu amendă uriaşă.

Cu siguranţă că sunt imagini dramatice. Numai că ele, dacă aţi băgat de seamă, au o particularitate. Dramatismul rezidă din dorinţa imposibilă a afganilor de a fugi din faţa talibanilor. Se agaţă de avioanele care deja rulează pe pistă şi mor prăbuşindu-se de la înălţime. Mamele îşi aruncă micuţii din braţe peste gard, către militarii americani care apără încă aeroportul, în dorinţa ca măcar ei să scape. Pe stradă, o femeie stând în genunchi, este judecată sumar, cam un minut și jumătate, după care este împușcată. Oamenii stau închiși în case, pentru că pe stradă umblă moartea îmbrăcată în taliban. Cei care au colaborat cu occidentalii sunt vânați prin locuințe. Toate acestea se întâmplă, fără discuţie.

Nu vreți însă să ne întoarcem în patria noastră, în urmă cu 30 de ani? Vreţi imagini cu un puternic impact emoţional? Treptele Catedralei din Timişoara, pline de morţi. Pe Calea Girocului, urme de gloanţe de calibru mare care găuriseră uşile de la blocuri şi sânge pe pereţi. Trăseseră în oamenii care se refugiaseră prin scările de bloc. În miez de noapte, un camion lugubru pleaca spre capitală, plin cu cadavre de oameni nevinovaţi, care au fost icinerate pe ascuns şi cenuşa a fost profanată şi aruncată la canalizare. La Sibiu, oamenii ieşiţi pe străzi să demonstreze paşnic, sunt călcaţi în şenilele tancurilor şi luaţi la ţintă din podurile clădirilor din centru, din ordinul colonelului criminal Dragomir. În Bucureşti, se spală trotoarele de sânge după măcelul din 21 decembrie 1989, iar la IML, morţii prin împuşcare nu mai au loc în frigidere şi zac peste tot, inclusiv pe scările de la intrare. Şi exemplele pot continua.

Eu cred că şi acestea sunt imagini cu un puternic, chiar foarte puternic, impact emoţional. Sesizaţi însă diferenţa dintre ele? În Afganistan, aceste evenimente se produc pentru că afganii fug. Caută să scape prin orice mijloace din faţa talibanilor. La noi, imaginile astea cu puternic impact emoţional s-au produs pentru că de bună voie, cu mâinile goale, noi am ieşit să ne batem cu ei, care erau bine înarmaţi. Şi niciun român nu-mi amintesc să fi vrut atunci să fugă în Afganistan ca să scape de bătăliile inegale care se duceau pe străzi.

S-au strâns oameni în Piaţa Universităţii? Am mers în Piaţa Universităţii şi am îngroşat rândurile, până nu au mai avut ce ne face. Am fost chemaţi la Televiziune? Am plecat la Televiziune, să o apărăm. Nu am văzut pe nimeni alergând la aeroport, să se agaţe de vreun avion, ca să scape de urgia dezlănţuită asupra noastră de ultimii talibani comunişti, şi nici nu am văzut nicio mamă care să-şi arunce copilul peste gardul Ambasadei SUA, deşi era la doi paşi de locul unde se desfăşurau manifestaţiile. Şi unde mureau oameni împuşcaţi şi călcaţi de TAB-uri.

În urmă cu 20 de ani, invazia aliaţilor în Afganistan, dărâma regimul taliban. Venirea preşedintelui Hamid Karzai, după teroarea talibană, a adus speranţă în toată lumea. Încă o ţară, una cu mari probleme, pornea spre normalitate. Nu neapărat normalitatea pe care o înţeleg occidentalii. Ci spre o normalitate în care oamenii să poată trăi fără îngrădiri absurde. În care femeile să aibă şi ele drepturi, altele decât dreptul de a fi ucise pentru nimic, după o judecată care durează un minut şi jumătate.

Au avut la dispoziţie 20 de ani, ca să-şi construiască un stat cu instituţii puternice. Sau măcar o armată puternică. Să lichideze sau măcar să pună sub control mişcarea talibană. A fost bine când alţii se băteau în locul lor cu talibanii. Ei ce făceau? Mărturie sunt imaginile, şi ele cu un puternic impact emoţional în comparaţie cu sărăcia din ţară, cu palatul de o opulenţă revoltătoare a unui lider militar local. Iar  președintele afgan Ashraf Ghani, ca să evite îmbulzeala de la aeroport, a fost primul curajos care a fugit din ţară. Şi nu cu mâna goală, ci cu patru mașini și un elicopter pline cu bani, potrivit ambasadei Rusiei de la Kabul. Iar glorioasa armată afgană a dezertat într-o clipă, lăsând în mâinile talibanilor tot armamentul pe care îl primiseră de la americani şi de la restul aliaţilor. Și uite așa s-a întâmplat că toată țara a fost ocupată într-o singură zi. Şi de către cine? De o hoardă desculţă, prost instruită, pentru că nu-mi închipui că la comanda talibanilor se află vreun absolvent de Saint-Cyr sau vreun nou Sun Tzu, care nu are drept atuuri decât ferocitatea şi fanatismul.

Am văzut pe imaginile cu puternic impact emoțional că foarte mulţi luptători talibani sunt tineri şi foarte tineri. Asta înseamnă că au fost recrutaţi în aceşti 20 de ani, când talibanii nu se aflau la putere. Ci administraţia care stătea în dosul armatelor aliate. Că au fost instruiţi în nişte tabere, pe care nimeni nu şi-a bătut capul să le dibuie şi să le distrugă.

Al doilea motiv important pentru care sunt atât de categoric pentru a nu primi refugiaţi afgani, priveşte direct ţara mea. Fără discuţie, punctual, afganii care au colaborat cu noi în cei 20 de ani, trebuie ajutaţi. Dar numai punctual. Oameni pe care îi cunoaştem. Care ştim că nu vin cu gânduri rele.

În rest, cine poate garanta că într-un grup mare de imigranţi nu sunt strecuraţi şi terorişti? Fără discuţie, România, pentru că aparticipat cu trupe la operaţiunile din Afganistan, se află pe lista neagră a talibanilor. Chiar dacă nu în fruntea ei, dar se află. Ori, cei care ar veni deghizaţi în fugari din faţa urgiei talibane, precis nu vor nici să-l ajute pe generalul Dumitru Dumbravă să facă din Justiţie un câmp tactic, nici pe alţi capi din serviciile secrete să deschidă firme care să obţină imediat contracte cu statul şi nici să îi  sfătuiască pe Coldea unde ar mai fi o destinaţie exotică necunoscută unde să-şi petreacă vacanţa. Vin să facă rău. Să omoare de sub protecţia anonimatului, români nevinovaţi. Să semene panică. Să nu uităm ce s-a întâmplat la Timişoara, unde statul român s-a dovedit incapabil să gestioneze o situaţie de criză cu imigranţii.

Aşa că rămâneţi acasă şi băteţi-vă cu cei care vă biciuiesc pe străzi şi vă împuşcă femeile, aşa cum am făcut noi cu Ceauşescu şi oamenii lui. O undă de speranţă a apărut deja. Grupuri de manifestanţi care au dat jos steagul taliban şi l-au arborat pe cel al Afganistanului. Au fost împrăştiaţi cu focuri de armă.

Nu-i nimic! Aşa s-a întâmplat şi la noi. Continuaţi! Cu gândul, vă susţinem. Căci cu militarii am fost 20 de ani alături de voi şi am ajuns de unde am plecat.