Noutăţi de la OpenAI. Comenzile vocale pentru ChatGPT, disponibile şi conturilor gratuite

Noutăţi de la OpenAI. Comenzile vocale pentru ChatGPT, disponibile şi conturilor gratuiteȘeful OpenAI nu avea mari speranțe pentru ChatGPT. Sursa foto: Pixabay

Utilizatorii care folosesc versiunea gratuită de ChatGPT, pot și ei acum să apeleze la funcția de voice chat a acestuia, în loc să scrie.

ChatGPT, cu comenzi vocale gratuite. În septembrie, OpenAI introducea posibilitatea de a comunica vocal cu ChatGPT. Atunci, însă, aceasta era disponibilă doar celor care plăteau 10 dolari pe lună pentru ChatGPT Plus. Acum, aceeași funcționalitate este implementată pentru toate conturile, inclusiv ale celor care folosesc gratuit chatbot-ul.

Fostul CEO a fost demis în urmă cu câteva zile

Sursa Foto: Facebook

Funcţia vocală ChatGPT

Funcția vocală permite utilizatorilor ca, în loc să pună întrebări în scris, să poarte o conversație vorbind direct cu ChatGPT. Care, la rândul lui, are voce pentru a răspunde.

Pentru asta, ChatGPT folosește un model text-to-speech, care generează o voce ce seamănă cu cea a unui om. P e baza a doar câtorva secunde dintr-un eșantion audio.

OpenAI a lucrat că diverși actori pentru a produce cinci voci diferite pentru ChatGPT. Funcția de voce este acum implementată în aplicațiile iOS și Android, urmând să fie disponibilă tuturor utilizatorilor în zilele următoare.

Noul proiect OpenAI, extrem de controversat

OpenAI, compania din spatele ChatGPT pregătește un proiect bazat pe inteligența artificială, Q* (Q Star). Acest proiect ar putea ajuta la dezvoltarea unei super-inteligențe artificiale, cunoscute în termenii de specialitate drept Artificial General Intelligence sau pe scurt AGI.

Compania definește AGI ca fiind un sistem autonom capabil să depășească performanțele umane în majoritatea sarcinilor economice cheie. AGI ar putea fi mai bun și mai inteligent ca un om. Cercetătorii au declarat că proiectul Q* este foarte periculos și că nimeni nu știe ce va urma.

Elon Musk, dar și alți miliardari au spus că riscurile asociate cu o evoluție rapidă și necontrolată a inteligenței artificiale va veni cu multe situații neplăcute. În cadrul unei conversații recente cu prim-ministrul britanic Rishi Sunak la Summitul din UK de luna aceasta, Musk a descris AI ca fiind „una dintre cele mai perturbatoare forțe din istorie”.

Fondatorul ChatGPT îşi critică propria afacere

De la începutul acestui an, Sam Altman, fondatorul ChatGPT a avut o serie de declarații împotriva propriei afaceri. Au urmat altele la care au achiesat și alți oameni din industrie, printre care și Elon Musk.

Una dintre cele mai controversate declarații ale lui Altman, a fost cea legată de insomniile pe care le are după ce a lansat ChatGPT. „Ceea ce mă face să nu pot dormi este ideea ipotetică că am făcut deja ceva foarte rău lansând ChatGPT”. Aceasta a fost una dintre cele mai puternice declarații făcute de dezvoltatorul AI.

El a adăugat atunci că AI trebuie modificată pentru siguranța omenirii. „Să avem un sistem astfel încât să putem audita oamenii care o fac, să-l licenţiem, să avem teste de siguranţă înainte de implementare”. Acest lucru nu s-a făcut încă. Iar în vara acestui an, mai mulți dezvoltatori de AI au cerut o pauză de 6 luni de la acest proiect. Altman s-a alăturat inițiativei.

Ceea ce susțineau în esență aceștia, printre care și Elon Musk, era faptul că „lipsesc nuanţe tehnice despre AI, avem nevoie de pauză”. Apoi a urmat o scrisoare semnată de 350 de oameni de știință. În acea scrisoare Altman a susținut că sunt foarte multe riscuri la scară mondială din cauza AI.

Ne puteți urmări și pe Google News