La mijlocul acestei luni, Mike Turner, președintele republican al Comisiei pentru serviciile de informații din Camera Reprezentanților, cerea lui Joe Biden desecretizarea unor informații privind ,,o gravă amenințare la adresa securității Statelor Unite’’.

Era vorba de unele date, dezvăluite parțial în presă, referitoare la capacitatea și intențiile Kremlinului de a dezvolta și plasa pe orbită o armă nucleară spațială.

În ciuda dezmințirii Moscovei, temerile Occidentului s-au multiplicat chiar dacă unii analiști din cadrul serviciilor menționate susțineau că este vorba doar de un semnal lansat de Federația Rusă, care ascundea însă o amenințare potențială. Factorul de risc era real și rămâne real. Să vedem de ce.

Spațiul - noul front al Moscovei

Informațiile obținute de serviciile americane - transmise unora dintre aliații europeni și asiatici - arătau că ar fi vorba de lansarea în spațiu a unei încărcături nucleare fictivă pentru a testa capacitatea reactivă a Statelor Unite. Nu ar fi exclus ca Rusia să se oprească aici, dar există și ipoteza trimiterii în spațiu a unei încărcături reale până la sfârșitul acestui an.

Proiectul ar fi în linie cu sumbrul entuziasm agresiv al lui Putin și cu practicile Războiului Rece pe care acesta le-a scos de la naftalină. Se știe că cel puțin un bombardier strategic rusesc, capabil să atingă coastele Statelor Unite, a fost echipat cu 20 de focoase nucleare, iar o clasă de submarine cu propulsie nucleară, dar fără pilot, purtând încărcături nucleare la mari distanțe, se află în construcție. În aceste condiții, deschiderea unui front spațial n-ar fi decât o componentă a realității strategice pe care Moscova o materializează treptat, pas cu pas. Analiștii pe segmentul intelligence, care urmăresc programul spațial al Federației Ruse, afirmă că amenințarea spațială nu ar veni de la o bombă plasată pe orbită, ci mai degrabă de la un dispozitiv alimentat cu energie nucleară - un satelit - capabil să atace sateliți ai altor state.

Ronald Reagan, actorul surprizelor strategice…

Cu mai bine de 40 de ani în urmă, în 1983, președintele Ronald Reagan și-a surprins America, dar și restul lumii - în primul rând Uniunea Sovietică, aflată într-o profundă criză economică, ideologică, socială și chiar militară dacă ne gândim la Afganistan - anunțând ,,planul pentru obținerea supremației absolute a Statelor Unite în spațiu și pe pământ’’.

Inițiativa sa de Apărare Strategică (SDi) - a intrat în folclorul strategic al vremii drept Star Wars - Războiul Stelelor, după numele unei cunoscute serii cinematografice celebră la nivel planetar în anii ’70 -’80. În esență, priectul pe care Reagan îl prezenta ca finalizat în câțiva ani presupunea crearea unui sistem de arme plasate pe orbită - sateliți dotați cu arme convenționale de mare putere, tunuri cu laser, rachete antirachetă șa. - capabil să neutralizeze orice atac nuclear terestru.

Președintele-actor și mare farsor refuzase - la doi ani de la preluarea puterii - să intre în logica acelui ,,echilibru al terorii’’ acceptată și respectată până atunci de Moscova și Washington. Era un gen de America first avant la lettre a lui Trump, dar în plan strategic. Rezultatul îl știm cu toții. Liderii de la Moscova în frunte cu Gorbaciov au înțeles că URSS-ul nu putea ține pasul. ,,Imperiul răului’’ - nume dat tot de Reagan - se prăbușea.

…care, ulterior, au remodelat lumea

Patru ani mai târziu, în ciuda unor investiții majore pe segmentele uman, științific și financiar – Societatea Americană de Fizică a dat sentința. Proiectul lui Reagan nu putea fi realizat pentru că tehnologia vremii nu permitea acest lucru. Probabil că nici astăzi nu permite. În 1987, ,,Imperiul Răului’’ era deja pe buza prăpastiei. După alți patru ani nu mai era…deloc. Un comentator șugubăț scria în acei ani: ,,Reagan și-a prezentat proiectul după ce a văzut filmul și abia după aceea i-a consultat pe specialiști’’. Pentru un om care citise doar două cărți în viața lui - Biblia și o carte de aventuri - dar văzuse multe filme…americane, mișcarea era genială.

Se impune totuși o precizare. Scenariul de film al lui Reagan excludea dotarea mijloacelor spațiale cu arme nucleare așa cum ar intenționa Kremlinul acum. De ce? Pentru că înainte cu 15 ani, America semnase Tratatul privind neproliferarea nucleară a spațiului, Outer Space Treaty (OST). Reagan respacta regulile jocului.

De la imaginația lui Reagan la realitatea zilelor noastre

Prevederile OST - valabil și astăzi - arată cu claritate că nu pot fi plasate în spațiu arme de distrugere în masă. Nici pe orbită, nici pe alte planete sau pe sateliții naturali ai acestora. Nu se interzice însă transportul de material nuclear pe orbită dacă acesta nu are destinație militară. Există o convenție la nivelul Națiunilor Unite care prevede înregistrarea tuturor sateliților lansați în spațiu care conțin material nuclear și obiectivul urmărit de proprietar. Dacă Rusia, de exemplu, ar testa în spațiu un sistem de propulsie nuclear nu ar viola tratatul în discuție. Dacă ar ieși din acesta - cum s-a întâmplat în cazul START - problema s-ar pune în alt mod, dar acum nu are motive să ia o asemenea decizie și după cum se vede, nimeni nu are intenția să i le ofere.

În loc de concluzii

Rusia are aproximativ 200 de sateliți în spațiu, în timp ce statele occidentale dispun cumulativ, de peste 3000. Unii dintre aceștia sunt utilizați în mod complementar, pentru comunicații civile și militare. Comunicațiile militare ale Statelor Unite și prin extensie, ale membrilor Alianței Atlantice, depind în mare proporție - se vorbește de 80-90% - de acești sateliți. Același tip de comunicații, dar ale Federației Ruse, depind în foarte mică măsură de sateliții orbitali.

Dacă Moscova ar trimite încărcături nucleare active în spațiu cu intenția de a distruge ansamblul occidental de comunicații militare, acesta ar fi compromis parțial, dar iremediabil, deoarece nu există încă un sistem de apărare a sateliților în fața unei explozii atomice cu potențial înalt. Împulsul electromagnetic are un efect devastator asupra componentelor electronice ale sateliților. Singurul mod de acțiune ar fi pătrunderea, prin hackeri ,,oficiali’’, în computerul satelitului agresor și anularea exploziei. Ca-n filmele cu evitarea exploziei în ultimul moment.

Altminteri, sateliții distruși trebuie înlocuiți imediat pentru a nu se perturba vectorul de comunicare. Facem precizarea că detonarea unei focoase nucleare pe o orbită terestră de joasă altitudine - 4-500 km, de exemplu - ar putea scoate din funcțiune mai mulți sateliți, întrucât la această distanță densitatea lor este relativ ridicată. În plus, s-ar crea alte ,,deșeuri spațiale’’ care interacționează cu cele deja existente generând noi probleme tehnice sateliților funcționali.