Noul lider al NATO, sub semnul întrebării

Noul lider al NATO, sub semnul întrebării

Alegerea noului secretar general al NATO se dovedeşte a fi o problemă destul de dificilă pentru cele 28 de state membre ale alianţei, scrie pagina electronică a publicaţiei The Times.

Cel mai puternic candidat, Anders Rasmussen, care ocupă fotoliul de premier al Danemarcei din 2001 şi este susţinut de Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi Germania, se confruntă cu vetoul Turciei, provocat de refuzul lui Rasmussen de a-şi prezenta scuze pentru publicarea, în 2006, a caricaturilor care îl înfăţişau pe Profetul Mohamed în câteva ziare daneze. Caricaturile au stârnit proteste violente în lumea musulmană.

Planul era ca noul secretar general să fie anunţat în timpul dineului oficial de la Baden-Baden care va deschide, în această seară, summitul aniversar NATO, alianţa împlinind 60 de ani de la fondare. Intervenţia Turciei a tulburat, însă, aceste planuri.

Trei propuneri

Birocraţii NATO au propus câteva nume, dar, din mai multe motive, niciunul dintre ei nu pare a fi omul potrivit pentru acest post. Un canadian, un polonez şi un norvegian au intrat în cursă, însă niciunul dintre ei nu a obţinut aprobarea tuturor celor 28 de naţiuni. O sursă diplomatică a spus că nu exclude varianta ca Jaap de Hoop Scheffer, al cărui mandat expiră la sfârşitul lunii iulie, să continue la şefia alianţei.

Rasmussen pare omul potrivit, iar preşedintele american Barack Obama, care va vizita Turcia după terminarea summitului NATO, va încerca să convingă liderii de la Istanbul să susţină candidatura acestuia. Totuşi, Obama are multe motive să trateze situaţia cu precauţie deoarece Turcia îşi va asuma un rol mult mai important în Afganistan în următoarele luni.

Radek Sikorski, favorit la preluarea postului

Candidatul canadian, şi el susţinut de Washington, este ministrul apărării Peter MacKey, însă acesta nu doreşte să îşi părăsească funcţia actuală, iar membrii europeni ai alianţei au insistat ca viitorul secretar general să fie un european. Jonas Gahr Stoere, ministrul de externe norvegian, nu a părut foarte interesat de post, iar o parte din membrii vechi ai alianţei sunt de părere că viitorul lider al NATO trebuie ales dintr-una din noile state membre din Europa de Est, care îl propun pe şeful diplomaţiei poloneze, Radek Sikorski.

Alegerea secretarului general este vitală pentru alianţă. Deşi el sau ea nu poate dicta politica alianţei, acest rol fiind rezervat Consiliului Atlanticului de Nord, de foarte multe ori, liderul NATO a făcut de multe ori diferenţa la nivel decizional.

CITIŢI ŞI: Situaţia din Afganistan domină agenda summitului aniversar al NATO

Ne puteți urmări și pe Google News