Noua tulpină de virus din India a fost deja depistată în Marea Britanie, iar cercetătorii se tem deja de mutații mult mai rezistente la vaccin.
Deja, autoritățile medicale din Regatul Unit au anunțat că au descoperit 77 de cazuri ale tulpinii indiene ale coronavirusului, pe care au botezat-o B1617. Din acest total, 73 au fost găsite în Anglia, și alte patru în Scoția.
Ștefan Dascălu, un cercetător de renume de la Oxford, crede că această mutație a virusului este și mai contagioasă decât celelalte tulpini care circulă pe planetă, și că singura soluție este vaccinarea.
„Ce face această tulpină detectată în India este că ambele mutații, ambele modificări, fie ele mici, au avut loc în proteina Spike care este responsabilă de atașarea virusului de celulele noastre și de infecție. În India există la ora actuală un număr foarte mare de cazuri, potențial atribuite acestei noi tulpini care pare să fie mult mai infecțioasă și totodată îngrijorarea noastră este față de faptul că proteina Spike în această tulpină nouă are două modificări care pot influența eficiența vaccinurilor”, a spus Dascălu.
Studii medicale de ultimă oră
În prezent, specialiștii studiază reacția imunitară a unui organism vaccinat cu un vaccin împotriva Covid 19, în fața unui atac al unei noi tulpini de virus. Din primele rezultate ale studiilor rezultă că antiocorpii produși de vaccinuri și-au făcut bine treaba, numărul cazurilor grave fiind mult mai mic în cazul persoanelor vaccinate.
„Trebuie să vedem cât de bine răspunde sistemul nostru imunitar în urma vaccinării și în urma infecției cu altă tulpină pentru a evalua cât de mult a influențat această dublă mutație eficacitatea răspunsului nostru imunitar. Eu sunt totuși optimist că ambele mutații sunt în cadrul proteinei Spike, dar totuși restul proteinei rămâne funcțională și sunt convins că un răspuns imunitar mai puțin eficient tot va fi suficient de bun ca să protejeze față de simptomatologia severă cauzată de infecția cu această nouă tulpină. De altfel, a fost demonstrat și față de restul tulpinilor față de a căror infecție simptomatică vaccinurile ar fi avut o eficacitate mai redusă, dar față de infecția simptomatică severă, față de cazurile severe de Covid-19 vaccinurile au rămas eficiente și sper că acesta va fi cazul și față de această nouă tulpină", a declarat Ștefan Dascălu.
De ce se tem medicii
Studiile din ultimul an arată că virusul chinezesc are o capacitate fantastică de a se multiplica și de a da naștere la alte mutații. Din acest motiv, lumea medicală este în alertă, frica cea mai mare fiind apariția unei tulpini cu efecte devastatoare pentru umanitate.
Ștefan Dascălu crede că noul coronavirus nu se poate multiplica la nesfârșit, dar cu toate astea riscul unor apariții de mutații foarte rezistente în fața răspunsului imunitar este foarte mare.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunțat acum trei zile că a identificat tulpina indiană, încă de la finalul anului 2020. Oficialii OMS susțin că această tulpină a ajuns să infecteze un număr important de oameni.