Noua lege pentru angajații casnici din Spania: „Am îmbătrânit sclavi.” Românii se revoltă

Sursa: Arhiva EVZ

Guvernul spaniol a aprobat pe 6 septembrie 2022 Decretul Lege Regal pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și securitate socială a angajaților casnici. Cu toate astea, o româncă stabilită acolo a declarat că s-a săturat sa fie sclava autorităților.

Noua lege pentru angajații casnici i-a făcut pe oameni să se revolte. Guvernul spaniol a aprobat pe 6 septembrie 2022 Decretul Lege Regal pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și securitate socială a angajaților casnici, empleados de hogar. Autoritățile din Spania reglementează astfel, între altele, dreptul de cotizare pentru șomaj și de acordare de ajutoare pentru această categorie care cuprinde și foarte multe românce din Spania.

Vestea a fost primită cu mare entuziasm de româncele care lucrează în casele din Spania, dar acestea nu cred că autoritățile vor schimba cu adevărat ceva. „Ne-am distrus de muncă și mizerie să suferim și să tăcem cu dreptatea în mână, și am îmbătrânit sclavi” a comentat o româncă.

„Da este o durere mare, uite eu am muncit în acest serviciu domestic 12ani, cu contract, iar când am schimbat munca nu am avut dreptul la șomaj. Este normal??” se întreabă o altă româncă din Spania.

Ce spun angajații din Spania

Angajații au declarat că se bucură de noua decizie, dar că schimbarea a venit prea târziu. Ei au mai spus:

„Târziu, dar mai bine și așa decât deloc, când ne dă afară să avem și noi dreptul la munca noastră.”

„Cred ca o face pentru că au plecat mulți și pleacă ai noștri prin Franța Belgia Anglia așa cred că și-au dat seama că rămân fără oameni de muncă.”

„Era și timpul pentru cele ce muncesc ca niște roabe. Sper să fie adevarat că multe nedreptăți erau.”

„Târziu, dar e bine și așa decât deloc. Ar fi trebuit să ne dea drepturile din urmă.”

Peste jumătate de milion de angajați casnici vor avea dreptul să cotizeze și să primească prestația pentru șomaj. De asemenea, vor primi și ajutoarele care se acordă după finalizarea prestației contributive.

Dreptul la somaj

Acordarea dreptului la șomaj va fi condiționată de cotizarea pentru șomaj. Categoria angajaților casnici va face parte din Regimul General al sistemului spaniol de securitate socială. Iată condițiile care trebuie îndeplinite pentru obținerea prestației:

- solicitanții să fie înregistrați în baza de date a Serviciului Public de Ocupare ca persoane aflate în căutare de loc de muncă;

Sursa: dreamstime.com

- să fie înregistrați sau într-o situație asimilată înregistrării în orice regim de cotizare la sistemul de securitate socială spaniol (se prevede trecerea la regimul general de cotizare al acestei categorii);

- să demonstreze că au cotizat un minim de 360 zile pentru șomaj în ultimii șase ani, în caz contrar putând opta pentru ajutorul care se acordă în caz de cotizare insuficientă;

- să se afle în căutare activă de loc de muncă și să subscrie la angajamentul de reluare a activității;

- să nu fi ajuns la vârsta care le-ar da dreptul la pensionare pentru limită de vârstă în anul respectiv (pentru anul 2022 – vârsta de 65 de ani, care permite pensionarea cu 37 de ani și jumătate de cotizare);

- să nu primească, în același timp, si o pensie incompatibilă din partea sistemului de securitate socială spaniol;

- să nu realizeze activități pe cont propriu sau ca angajați cu normă întreagă în contul terților (cu anumite excepții prevăzute în Programul de impulsionare a angajării), potrivit Ziarul Românesc Spania.