Noua Lege a Educației. Salariul mediu brut al profesorilor va ajunge la 9.300 de lei. Pe ce criterii se va acorda

Noua Lege a Educației. Salariul mediu brut al profesorilor va ajunge la 9.300 de lei. Pe ce criterii se va acorda Sursa foto. EVZ

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, promite salarii medii brute mai mari pentru profesorii din România, de la 6.500 lei, la 9.300 lei, în conformitate cu noua lege a Educației, ce urmează a fi promulgată. Reforma sistemului de învățământ prevede și diferențierea între salariile profesorilor, în funcție nivelul de experiență al acestora, astfel încât să fie păstrată o ierarhie între cadrele didactice.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, spune că, „pentru prima oară, într-o lege sectorială” vor fi reglementate salariul unui profesor debutant și salariul unui profesor stagiar, ca reprezentând salariul mediu pe economie.

Salarii mai mari cu 43% pentru profesori, anunță ministrul Cîmpeanu

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunță că salariile profesorilor debutanți au crescut, spre finele anului trecut, cu 43%, astfel că salariul mediu brut în sistemul de educație a atins 6.500 de lei.

„Știți foarte bine că la finalul anului 2021, salariul mediu era de 6.095 de lei. Salariul profesorului debutant, practic, înregistrează o creștere de 43%. 43% pentru a se păstra ierarhia între profesori debutanți, profesor gradul 1, profesor gradul 2, profesori emeriți. Va însemna o creștere a salariului mediu din educație. În momentul de față, salariul mediu în educație, salariul mediu brut în educație este 6.500 de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Creșterea de 43% va aduce salariul mediu în educație la 9. 300 de lei. De la 6.500 la 9.500 de lei. Aceasta este creșterea de 43%, prevăzută în legea educației, atât în învățământul preuniversitar, cât și în învățământul superior. Este un obiectiv fără de care toate celelalte prevederi referitoare la atractivitatea profesiei didactice rămân fără sprijinul esențial. Vom vedea în ce măsură, noi, clasa politică, vom fi în măsură să înțelegem acest lucru”, adaugă ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Impactul bugetar al creșterii salariilor profesorilor

În ceea ce privește impactul bugetar al creșterii salariale în domeniul educației, este vorba despre 25% din totalul impactului bugetar aferent legii învățământului preuniversitar.

„Impactul este, repet, extrem de mare. Această creștere a salariilor are o pondere de 25% din totalul impactului bugetar pe legea învățământului preuniversitar, iar legea învățământului preuniversitar are un impact bugetar de mult peste 80 % din totalul impactului. Cu alte cuvinte, învățământul superior este undeva la 12-13%, restul este impact bugetar pentru învățământul preuniversitar.

În afară de creșterea salarizării, avem următoarele măsuri: finanțarea se face în baza și în limitele costului standard per elev sau per pre-preșcolar sau ante-preșcolar, precum și pe baza costului standard per formațiune de studii”, a conchis Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.