O nouă autostradă România-Ungaria. Inaugurarea, programată pentru 2026

O nouă autostradă România-Ungaria. Inaugurarea, programată pentru 2026 sursa foto. Wikipedia

O nouă autostradă va lega Ungaria de România prin Satu Mare. Guvernele de la București și Budapesta vor coopera pentru construcția unei legături între orașul maghiar Nyíregyháza şi Satu Mare. Anunțul a fost făcut de ministrul ungar al construcţiilor şi transporturilor, János Lázár.

O nouă autostradă va face legătura între Ungaria și România, mai exact între orașele Nyíregyháza şi Satu Mare. Anunțul a fost făcut de ministrul construcţiilor şi transporturilor de la Budapesta, János Lázár.

El a declarat, într-o conferință de presă, că proiectul va fi demarat în baza cooperării dintre guvernele celor două țări. Potrivit spuselor sale, intenția Budapestei este ca o nouă autostradă, care va face legătura cu România să fie inaugurate undeva la finalul anului 2026.

János Lázár a făcut o serie de declarații, pe acest subiect, dar și legat de o altă investiție, în curs de realizare în țara vecină. Este vorba despre Autostrada M49, după cum relatează MTI.

Ne puteți urmări și pe Google News

O nouă autostradă va face legătura cu România

Oficialul de la Budapesta a ales ca locație pentru conferința sa de presă, periferia localității Nyírmeggyes din Szabolcs-Szatmár-Bereg. Aici, János Lázár a declarat că Duna Aszfalt a reuşit să demareze construirea primului segment din o nouă autostradă planificată. Este vorba despre un tronson în lungime de 28 de kilometri care va face legătura între autostrada M3 şi graniţa româno-maghiară. Valoarea acestui proiect de investiții a fost estimată la aproximativ 175 de miliarde de forinţi.

Ulterior, în continuarea celor 28 de kilometri va fi construit un alt segment, ceva mai scurt. O nouă autostradă, în lungime de 17,5 kilometri, va ajunge până la graniţa româno-maghiară. Această viitoare investiție a fost estimată la 150, până la 160 de miliarde de forinţi. Ministrul János Lázár a spus că prin astfel de investiții vor fi îndepărtate obstacolele din calea cooperării economice şi sociale dintre cele două regiuni.

Viktor Orban premierul maghiar

Sursa: Facebook- Viktor Orban

Ungaria se dorește o punte între est și vest

Ministrul a mai precizat că Ungaria a construit în jur de 900 de kilometri de autostăzi și drumuri de mare viteză în ultimii 13 ani, din 2010. Sumele investite în astfel de proiecte se ridică la 3.200 de miliarde de forinţi. Multe proiecte au fost oprite, însă, din vara trecută, ca urmare a suspendării fondurilor europene. Ungaria are un diferend cu Comisia Europeană din cauza legislației anti-democratice pe care o promovează guvernul Viktor Orban. Vor fi alocate fonduri pentru o nouă autostradă care să asigure conexiunea dintre est și vest.

Ministrul maghiar a spus că, în această situație, resursele guvernului de la Budapesta au fost realocate către „obiective strategice”. El a vorbit despre faptul că Ungaria este o țară „aflată la o frontieră” și poate juca rolul de punte între est și vest. Iar o nouă autostradă va ajuta la conectarea diferitelor regiuni ale Bazinului Carpatic este foarte importantă.