Un regulament de exploatare a parcărilor de reşedinţă în sectorul 2, în concordanţă cu digitalizarea modului de atribuire a locurilor. a fost pus în dezbatere publică.
"Având în vedere obligaţiile autorităţilor administraţiei publice de a satisface nevoile societăţii, propunem aprobarea unui nou Regulament care să acopere deficienţele din vechiul Regulament, să fie în concordanţă cu dezvoltarea economico-socială, implementarea unui sistem nou şi modern de închiriere a parcărilor prin digitalizarea modului de exploatare şi atribuire a locurilor de parcare, urmărirea derulării contractelor, astfel încât să fie mai prietenos, transparent şi eficient pentru utilizatori", stipulează raportul de specialitate care a fost întocmit de ADP Sector 2, citat de Agerpres.
Verificare și actualizare trimestrială a listei locurilor de parcare libere
Proiectul de hotărâre prevede că se aprobă Regulamentul privind administrarea şi exploatarea parcărilor de reşedinţă de pe raza Sectorului 2. Potrivit acestuia, Biroul Parcări din cadrul ADP Sector 2 va verifica şi actualiza trimestrial lista locurilor de parcare libere, care pot fi atribuite. Lista respectivă va fi adusă la cunoştinţa publică prin afişare la avizier şi prin publicare pe site-ul instituţiei.
Cererile pentru atribuirea locurilor de parcare pot fi depuse: online, pe site-ul ADP Sector 2, completând câmpurile obligatorii sau personal, de către solicitanţi sau împuterniciţi, prin completarea unui formular care se va depune la registratura instituţiei. Rezolvarea cererilor se va face cu respectarea ordinii numărului de înregistrare a cererilor individuale.
Dreptul de utilizare exclusivă a locului se acordă un an întreg
După atribuire, dreptul de utilizare exclusivă a locului din parcarea de reşedinţă se consideră acordat pentru 24 de ore din 24, pentru întreg anul calendaristic pentru care a fost încheiat/prelungit contractul de închiriere.
De asemenea, cererile neonorate vor rămâne încadrate în categoria "cereri în aşteptare'' până la soluţionarea lor prin intrarea în funcţiune a noii capacităţi sau prin disponibilizarea locurilor existente. În cazul în care se eliberează un loc de parcare, acesta ava fi atribuit în ordine cronologică.
Dacă numărul solicitanţilor este mai mic decât numărul locurilor de parcare, repartizarea celor rămase libere se va face către locatarii imobilelor din apropiere care nu au primit locuri în parcarea aferentă acestora, anunță oficialii. În situaţia în care rămân locuri de parcare libere, se pot atribui locatarilor din imobilele arondate care mai deţin un loc, în limita locurilor disponibile, în ordine cronologică. Aceste contracte vor fi încheiate sub o condiţie rezolutorie, şi anume o nouă cerere depusă de un solicitant care nu beneficiază de un loc de parcare în zonă, mai precizează ADP Sector 2.
Persoanele care au depus cereri pentru atribuirea unui loc de parcare de reşedinţă vor fi înştiinţate prin intermediul unui email sau telefonic să se prezinte la sediul ADP Sector 2, în vederea verificării condiţiilor şi semnării contractului.