Norocul PSD a fost gestul iresponsabil al Opoziției de a depune Moțiune de cenzură fără a ști sigur că va trece

Norocul PSD a fost gestul iresponsabil al Opoziției de a depune Moțiune de cenzură fără a ști sigur că va trece

Partidele de Opoziție în frunte cu PNL au suferit o înfrîngere usturătoare în Parlament prin eșecul Moțiunii de cenzură. Potrivit tradiției moldo-valahe, înfrînții s-au străduit să prezinte rahatul în care au intrat de bunăvoie și nesiliți de nimeni drept tort aniversar cu frișcă. Dan Barna a dat naștere unei politrucii de care mulți dintre cei trași pe sfoară de Un Altfel de politică, formula TeFeListă pentru Un altfel de ciordeală, nu l-ar fi crezut în stare: Prin raportare la scorul cu care a fost înfrîntă Opoziția la Moțiunea anterioară cel de acum marchează un progres în dărîmarea Puterii prin Moțiune de cenzură: „Diferența față de moțiunea precedentă a scăzut semnificativ și dacă vom fi convingători cu cei de la putere s-ar putea ca moțiunea următoare să treacă.”

De la liderul USR, dat de unii ca viitorul președinte al României, ne-am fi așteptat la mai mult decît o trăsnaie politrucă.

Potrivit lui Dan Barna PSD va fi dat jos printr-o succesiune de moțiuni și nu prin una.

Raluca Turcan a devenit celebră prin neghiobiile spuse cu ochii larg deschiși. De data asta ea s-a întrecut pe sine avertizînd că nu rezultatul Moțiunii trebuie luat în considerare, ci gestul de a depune o Moțiune de cenzură:

„Am demonstrat că avem determinarea de a ne asuma guvernarea pentru a respecta votul românilor”. Acestea sînt încercări jalnice ale Opoziției de a mai îmblînzi imaginea de eșec dezastruos care a fost inițiativa de a depune o Moțiune de cenzură fără a avea siguranța că ea va trece. Liderii PSD, ca și presa de casă a partidului, dau o mînă de ajutor Opoziției în efortul de a micșora proporțiile înfrîngerii cultivînd teza că de fapt Opoziția n-a vrut ca Moțiunea să treacă. De ce? Pentru că Opoziția s-ar teme să preia Guvernarea știind că ar fi incapabilă să o susțină. Impusă prin mesajele asumate de comunicatorii PSD, teza vrea să spună că doar PSD e în stare să guverneze. Opoziția nu e în stare și, culmea, speriată de perspectiva de a guverna, s-a făcut doar c-a depus Moțiunea de cenzură. În realitate, Opoziția a vrut să cadă Guvernul și să preia Puterea. N-am auzit pînă acum cel puțin în postdecembrism de vreun partid care s-ar teme să ia guvernarea conștient că nu i-ar face față. Astfel că marți, 18 iunie 2019, Guvernul n-a căzut, pentru că Opoziția a jucat teatru, ci pur și simplu pentru că Opoziția n-a putut.

 Întîmplarea de marți trebuie privită drept ceea ce e:

Un eșec al Opoziției de a prelua puterea speculînd efectul europarlamentarelor. Miercuri, 12 iunie 2019, comentînd scorul fantastic obținut de Alianța 2020 la europarlamentare, mă grăbeam să precizez:

„Toți cei care invocă miracolul, surpriza, lovitura, victoria zdrobitoare a Alianței 2020 la scrutinul din 26 mai 2019 trec cu vederea un amănunt crucial:

Scorul uluitor a fost unul de palmares.

 Ceva asemănător unui cinci la zero obținut de Naționala noastră la un meci amical cu Anglia în timpul întrecerilor din preliminariile campionatului european de fotbal. Practic nu s-a întîmplat nimic în campionatul european la care participă Naționala noastră. Acest cinci la zero nu face nici cît unul la zero cu Insulele Feroe.

1 la 0 poate fi un scor care să ducă la calificare.

Cinci la zero cu Anglia într-un meci amical nu duce la nimic.

 În democrație bătălia politică are drept principal scop cucerirea și supraviețuirea la putere.

Din acest punct de vedere, scorul obținut de Alianță la 26 mai 2019 e lipsit de valoare.”

Partidele anti PSD au obținut scoruri bune și foarte bune. PNL s-a clasat pe locul întîi. USR a făcut un salt uriaș prin raportare la alegerile parlamentare din decembrie 2016. Pro România și PMP au supraviețuit examenului trecînd pragul. Prin raportare la alegerile din decembrie 2016 PSD și ALDE au semnat un dezastru. PSD a obținut un scor la jumătatea celui de acum doi ani. ALDE, intrată în Parlament în decembrie 2016, cu un scor de 6%, acum a obținut doar 4%. Mare bucurie în seara anunțării exit polurilor. Curgea șampania prin sediile Opoziției ca Dunărea la Cazane! Ceea ce am scris despre Alianța 2020 e valabil și pentru întreaga Opoziție. Scor mare la partidele de Opoziție. Scor catastrofal în cazul PSD. Înfrîngere fără drept de apel a PSD. Victorie incontestabilă a Opoziției.

 În politica de peste tot, nu numai de la noi, contează doar rezultatele în planul bătăliei pentru putere. Nu de puține ori, la prezidențiale, cîte un candidat smulge entuziasmele tuturor prin prestația sa. Numai că la voturi biruie un altul, despre care toți spun că nu merita să cîștige. Da, dar cel care merge la președinție e cel care a cîștigat meciul de campionat și nu meciul amical.

A cîștigat ceva Opoziția după alegeri în planul bătăliei pentru putere?

Altfel spus s-a concretizat uriașa victorie de la europarlamentare într-un cîștig, fie acesta cît de mic, în arhitectura puterii? Moțiunea de cenzură a căzut. Asta înseamnă că pînă la prezidențialele din noiembrie 2019, PSD rămîne la Putere, iar Opoziția rămîne în Opoziței.

Imediat după alegeri, prin condamnarea lui Liviu Dragnea s-a eliberat postul de președinte al Camerei Deputaților. Pe data de 29 mai 2019 au avut loc alegeri pentru președinția Camerei Deputaților. A concurat din partea Opoziției Raluca Turcan. Scorul a fost în favoarea PSD cu 172 de voturi „pentru” şi 120 „împotrivă”. Teoretic, PSD era în corzi. Practic a rămas în picioare.

Eșecul previzibil al Moțiunii a fost pregătit de Opoziție prin manipularea propriului electorat cu următorul raționament. E mult mai bine că am lăsat mai departe PSD la putere. Se va eroda astfel și mai tare. Stînd în Opoziție, noi vom profita de această erodare.

Raționamentul are cîteva mari slăbiciuni:

1. Potrivit propagandei duse de Opoziție rezultatele euroscrutinului dezvăluie un PSD la pămînt. Din înălțimea dîmbului de la Cotroceni, Klaus Iohannis proclama chiar în seara exitpoolurilor: „Rezultatul arată cum văd românii această guvernare eșuată. Acest accident al democrației, care este guvernarea PSD, trebuie să dispară. Guvernul PSD trebuie să plece în urma acestor rezultate”. Păi dacă PSD e erodat deja, de ce mai e nevoie de cîteva luni pentru a se eroda? Las la o parte faptul că e antinațional să lași să guverneze mai departe un partid despre care spui că e catastrofal pe motiv că el va guverna și mai catastrofal. Dacă Patria e în primejdie, atunci a nu face nimic e o clară iresponsabilitate istorică. Cum adică? Vedem că nava a luat-o razna, că se îndreaptă spre stînci, dar deși pe vas, nu facem nimic zicînd că trebuie să lăsăm nava să să se facă țăndări!

2. Potrivit Constituției, primul examen real, cu directă influență asupra puterii, va avea loc în noiembrie 2019, la prezidențiale. Pînă atunci, PSD guvernează. Prin căderea Moțiunii e lăsat să guverneze încă cinci luni. Dacă PSD e sau nu la guvernare n-are nici o legătură cu alegerile prezidențiale. Prin urmare sacrificarea țării e inutilă chiar și de dragul funcției de președinte. Klaus Iohannis cîștigă prezidențialele cu sau fără PSD la putere.

Cîștigarea prezidențialelor nu înseamnă automat pierderea puterii de către PSD și venirea Opoziției la guvernare. Campania prezidențială anunță o confruntare între candidatul USR și candidatul PNL. Dacă în al doilea tur biruie candidatul USR, e greu de crezut că noul președinte se va da peste cap să vină PNL la guvernare. În aceste condiții, Opoziția se poate mîngîia cu gîndul că va ajunge la guvernare prin alegerile din 2020. Aceste alegeri n-au cum avea loc mai dvreme de decembrie 2020. Pînă atunci sînt deja un an și cinci luni. Așadar, PSD va guverna încă un an și șase luni. Din simplul motiv că Opoziția speră că astfel va cîștiga alegerile parlamentare. Un fel de dat al vrabiei din mînă pe cioara de pe gard. Marele cîștigător al acestui meci real de astă dată e indiscutabil PSD. Nu numai în planul realitățiii, dar și în cel al imaginii:

Depunerea Moțiunii de cenzură a transformat o confruntare desfășurată pe terenul închis al politicii într-un meci desfășurat pe terenul deschis al opiniei publice. Dacă n-ar fi fost depusă Moțiunea de cenzură, s-ar mai fi putut întreține propagandistic imaginea unui PSD aflat la pămînt, pe care Opoziția îl poate da jos de la Putere cu un simplu bobîrnac. La o asemenea imagine PSD n-avea cum să răspundă convingător. Era greu de contrazis imaginea de dezastru dată de rezultatul de la europarlamentare. Norocul PSD s-a numit depunerea Moțiunii de cenzură. Confruntarea a devenit meci urmărit de întreaga țară. Practic, marți, 18 iunie 2019, a avut loc un fel de alegeri parlamentare anticipate. Alegeri care au confirmat majoritatea PSD-ALDE din Parlament. În planul imaginii, PSD și-a revenit după dezastrul din 26 mai 2019.

 La această Moțiune de cenzură Opoziția a avut două mari avantaje: Unul s-a numit UDMR, altul Pro România.

UDMR prin schimbarea baricadei a făcut și mai puternică profeția că Moțiunea va trece.

Pro România, partid creat de Victor Ponta ca un pretext al parlamentarilor PSD de a trece de partea Opoziției fără a ameți prin acest salt, părea vasul în care urmau să curgă șuvoaie de PSD-iști.

Scoaterea din jos a lui Liviu Dragnea lăsa impresia unui PSD în derută. Viorica Dăncilă părea o simplă variantă de incendiu. Iată însă că și fără Liviu Dragnea PSD a reușit să rămînă la putere.

Toate aceste condiții dezavantajoase pentru PSD sporesc imaginea PSD de partid greu de învins. Dacă și în aceste condiții PSD a trecut cu brio o Moțiune de cenzură, mai putem vorbi de un PSD pe tobogan?

 

Ne puteți urmări și pe Google News