Zâmbetul frumos aliniat are puterea să schimbe întreaga fizionomie a unei persoane. În zilele noastre, se vorbește adesea despre zâmbetul perfect de Hollywood pe care vedetele îl afișează pe covorul roșu. Totuși, este esențial să se fie înțeles faptul că ortodonția este una dintre ramurile de bază ale stomatologiei și este necesară, în primul rând, pentru sănătatea dentară și sănătatea întregului corp, după care se obține și aspectul estetic mult dorit.
Raluca Pascu, specialist în ortodonție, a explicat de ce starea de sănătate a întregului corp depinde de starea danturii persoanelor. Astfel, ea a precizat că prima cale prin care bacteriile intră în organism este cavitatea bucală. Din acest motiv, o igienă dentară potrivită este absolut obligatorie și este un fapt care nu poate fi negociat de către pacienți.
Specialistul a vorbit și despre pericolele cu care se confruntă dantura. "Pacientul care nu are o ocluzie corectă, adică o mușcătură echilibrată va mesteca greșit, iar acest lucru influențează negativ întreg procesul de digestie. Și, nu în ultimul rând, un alt aspect important se referă la dinții înghesuiți care nu pot fi periați eficient și care în timp provoacă carii dentare care, și ele, odată cu trecere timpului pot provoca afecțiuni complexe, inclusiv pierderea dintelui.”, a explicat Dr. Raluca Pascu.
Cine poate beneficia de aparat dentar
O vestea bună adusă de ortodonția modernă sau ortodonția digitală după cum este numită în societatea transformată de tehnologie, este despre aparatul dentar. Mitul potrivit căruia doar copii pot purta aparat dentar este spulberat. Adulții pot beneficia de tratamente ortodontice cu rezultate de succes sigure. Și, mai ales, pot accesa ortodonția HIGH END.
”Ortodonția HIGH END reprezintă un concept avansat de tratament posibil doar în era digitală. În stomatologia trecutului, pacienții nu puteau să obțină un astfel de tratament ortodontic HIGH END. Acesta este realizabil datorită tehnologiilor digitale, materialelor de calitate premium și modului de tratament pluridisciplinar asistat de roboți digitali. Tratamentul ortodontic HIGH END este susținut de o echipă de specialiști din diverse arii ale stomatologiei”, a precizat Dr. Raluca Pascu.
Noile tehnologii ale ortodonției
În plus, doctorul a explicat cum se realizează tratamentul cu noile tehnologii. Acestea sunt:
- Face Hunter-ul care ajută la înregistrarea digitală a modului în care pacientul mușcă
- Investigațiile 3D sau scanările digitale oferă pacientului ajutorul pentru a obține o sănătate dentară, estetică superioară în deplin confort, cu vizite puține la stomatolog, fără durere și cu control și predicția rezultatelor
Specialistul a mai adăugat că înainte de orice tratament de estetică dentară, pacientul trebuie să aibă o dantură sănătoasă. În acest caz, intervin specialiști din alte arii ale stomatologiei precum chirurgie, implantologie sau endodonție. Și tot înainte de tratamente de estetică dentară, se recomandă o dantură corect aliniată și o mușcătură echilibrată. Aici intervine ortodonția HIGH END. În prezent, există soluții sigure, tot ceea ce trebuie să faceți este să nu amânați vizita la stomatolog, arată Doctorul zilei.