Noile reguli de circulație pe Transalpina și Transfăgărășan. Cât timp mai rămân deschise drumurile montane pentru trafic

Noile reguli de circulație pe Transalpina și Transfăgărășan. Cât timp mai rămân deschise drumurile montane pentru trafictransalpina. Sursa foto: Arhiva EVZ

Traficul pe Transalpina sau pe Transfăgărășan a fost sistat în mai multe rânduri, până acum. Dar ambele drumuri montane rămân deschise circulației publice, pentru prima oară în ultimii ani, în funcție de condițiile meteo.

În ultimii ani, chiar și în timpul verii, nu doar pe timp de toamnă sau primăvară, circulația publică pe cele mai spectaculoase drumuri montane din România - Transalpina și Transfăgărășan -, a fost sistată temporar, din diverse motive: vremea, căderi de pietre, desfășurare de evenimente și alte inconveniente.

Oficial, ambele drumuri ar fi trebuit închise până în primăvara anului viitor încă de la sfârșitul lunii octombrie. Însă patronii de hoteluri de pe cele două tronsoane s-au revoltat, nemulțumiți că ambele obiective turistice sunt exploatate mult prea puțin, fapt care i-a obligat pe guvernanți să regândească strategia pentru închiderea acestor drumuri montane.

„De principiu, noul regulament care este comun pentru Transalpina și Transfăgărășan spune că este închiderea acestor tronsoane se face în funcție de condițiile meteo. Și tot de principiu, sunt deschise până la finele lunii octombrie, dacă vremea o permite se prelungește perioada, dacă nu se micșorează, se închide mai înainte”, a explicat pentru Adevărul, purtătorul de cuvânt al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov, Robert Elekes.

Care sunt cele mai des întâlnite pericole pe Transfăgărășan

Reprezentantul DRDP Brașov a menționat și care sunt cele mai des întâlnite pericole, mai ales pe Transfăgărășan - care se află în zona de competență a DRDP Brașov -, când se poate interveni imediat și când nu, explicând ca atunci când încep să cadă pietre este extrem de periculos, iar acest fenomen se întâmplă de obicei primăvara și toamna.

„Pe aceste tronsoane se pot lua măsuri până la un anumit punct, când vine vorba să le cureți de zăpadă, spre exemplu. Dar când încep să cadă și pietre – fenomen extrem de periculos și de des întâlnit în perioadele de trecere de la cald la frig și invers, adică primăvara când zăpada se topește și toamna târziu – iarna când începe se înghețe, pentru că se mișcă pământul, stânca, lucrează apa, problema este diferită. Peste zi apa se topește, pătrunde printre stânci, iar peste noapte îngheață” a precizat reprezentatul.

Conducerea CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) a solicitat responsabililor din cadrul Direcțiilor Regionale să informeze în mod constant despre starea acestor drumuri montane din infrastructura rutieră.

Ne puteți urmări și pe Google News