Noile modifi cări la Codul Rutier îi pot scăpa pe șoferii condamnați pentru accidente grave

Noile modifi cări la Codul Rutier îi pot scăpa pe șoferii condamnați pentru accidente grave

Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică un nou proiect de modifi care a legislației Rutiere. Una dintre prevederi arată că persoanele absolvite de pedepse prin noul Cod Penal își pot recăpăta, imediat, permisul de conducere

O inițiativă legislativă aflată în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) propune, din nou, modificarea Codului Rutier. Printre cele mai importante modificări ale proiectul de Ordonanță sunt cele referitoare la dezincriminarea accidentelor grave săvârșite de șoferi și la obținerea permisului de către cetățenii străini. Noile modificări sunt motivate de inițiatorii proiectului prin adaptarea la Noul Cod Penal și la legislația europeană.

Un aspect important propus de MAI se referă la șoferii care au rămas fără premise de conducere, după ce au săvârșit accidente grave. Spre exemplu, cei care au fost condamnați, până la intrarea în vigoare a noului Cod Penal, pentru că victima lor a avut nevoie de îngrijiri medicale mai puțin de 90 de zile, pot cere în instanță dezincriminarea faptei. Cu hotărârea de dezincriminare se pot înscrie, imediat, la examen, pentru un nou permis de conducere.

Șmecherii pot revendica permisul pe loc

Vechile coduri prevedeau că, între zece şi 60 de zile de îngrijiri, şoferul era cercetat penal, la plângerea victimei. Dacă tratamentul dura mai mult de 60 de zile, vinovatul nu mai scăpa de dosar, nici măcar cu împăcarea părţilor. Acum, victimele accidentelor de circulație care au sub 91 de zile de îngrijiri medicale au la îndemână doar procesul civil pentru a-și recupera daunele morale și cheltuielile generate de spitalizare, tratamente, operații. Și mai ușor pot scăpa șoferii care au mers pe bază de dovadă emisă de autorități, după un accident de circulație. Dacă procesul în care se cerea pedepsirea lor s-a pronunțat după intrarea în vigoare a noului Cod Penal, ei pot cere, pur și simplu, permisul înapoi, iar șeful serviciului rutier e obligat să îl restituie.

Legea aflată acum în vigoare prevede suspendarea pe 120 de zile sau anularea permisului de conducere, în cazul accidentelor grave. „În cazul anulării permisului, un conducător auto poate să-l obțină abia după un an. Dar și atunci trebuie să o ia de la capăt: să facă școala și să dea examen”, ne-a explicat un ofițer de la Poliția Rutieră. Conform noilor propuneri, autorul unui accident grav nu mai trebuie nici să aștepte un an și nici să facă școala de șoferi, ci doar să dea examenul pentru obținerea permisului.

Alcoolemia se poate verifica în ambulanță O altă modificare propune completarea listei instituțiilor medicale unde se recoltează mostre biologice cu două categorii: unități de asistență medicală autorizată, respectiv ambulanțe ori autospeciale cu această funcție aparținând Serviciului mobil de urgență. Până acum, alcoolemia se putea lua doar la spital sau la IML.

Totodată, cetățenii străini care au domiciliul sau reședința în România, ori care dovedesc că se află la studii la noi în țară de cel puțin șase luni, ar putea obține permisul de conducere în țara noastră. În aceleași condiții, proiectul prevede și posibilitatea preschimbării permiselor de conducere străine, recunoscute în țara noastră, cu unul românesc.

 

Modifi cări propuse

Printre modificările propuse de MAI se numără:

● completarea listei unităților medicale unde se recoltează mostre biologice;

● asimilarea perioadei de suspendare a permisului cu cea a dreptului de a conduce;

● completarea cazurilor de reexaminare când permisul de conducere a fost anulat și s-a dezincriminat fapta;

● dacă anularea permisului a fost dispusă pentru o faptă care nu mai este prevăzută de noul Cod Penal, șoferul poate da examen imediat pentru obținerea altuia;

● dacă titularul permisului suspendat depune o cerere de restituire, iar măsura anulării nu a fost dispusă până la data depunerii cererii, i se restituie documentul pe loc.

Ne puteți urmări și pe Google News