Noile destinații preferate de români. Turcia nu a ieșit din topul preferințelor

Palma de Mallorca. Sursa foto: Pixabay

În sezonul estival 2024, românii au preferat vacanțele în Grecia, Spania sau Italia. În anii precedenți, Turcia ocupa un loc fruntaș în topul țărilor alese de turiștii români. Conform unei analize recente, majoritatea au ales destinații în care prețul mediu al unei rezervări pornește de la 460 de euro.

Destinații preferate în sezonul estival 2024. Ce au ales românii

În ultimele trei luni, turiștii din România și-au petrecut concediile în ţările mediteraneene. Cei mai mulți au optat pentru Grecia, Spania şi Italia, conform unei platforme de călătorii.

Peste 30% dintre turiștii care au călătorit cu Sky.ro, au ales destinații populare din Grecia. Pe listă s-au aflat Corfu, Zakynthos, Santorini și Mykonos. Cele mai ieftine cazări au putut fi găsite în Corfu, unde prețul mediu pornea de la 461 euro de persoană. Tariful includea hotelul, dar și biletul de avion.

Corfu. Sursa foto: Pixabay

Zona Chania s-a numărat printre cele mai scumpe din Grecia. O excursie în această regiune a ajuns la 968 euro de persoană.

Spania, pe lista preferințelor

Mulți turiști din România au optat pentru vacanțele în Spania. Astfel, aceștia au ales să achite cazări în Barcelona, Palma de Mallorca sau în Insulele Canare.

Pe lista preferințelor au fost și Costa Dorada, Costa del Sol sau Lloret del Mar. În cazul acestor destinații, românii au ales pachete de cazare pornind de la 315 euro de persoană pentru 7 zile. În schimb, o săptămână de cazare în Palma de Mallorca a ajuns la peste 750 euro de persoană.

Destinații preferate de români

În plus, 12% dintre turiști au optat pentru Italia. Rimini, Catania sau Bologna au fost printre cele mai vizitate. De asemenea, Roma şi Milano s-au aflat pe lista preferințelor. La Milano și Catania, prețurile de cazare au pornit de la 500 euro de persoană.

Pe lista noutăților din acest sezon estival s-a aflat Dubaiul. Conform reprezentanților platformei de călătorii, cererile pentru Emiratele Arabe Unite au crescut semnificativ.