Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat vineri că obligativitatea purtării măştii în interiorul unităţilor de învăţământ va fi menţinută pentru copiii în vârstă de peste 6 ani.
Totodată, Ioana Mihăilă a indicat că este de preferat ca activităţile sportive să se desfăşoare în spaţii deschise. Declaraţiile ministrului Sănătăţii au venit în contextul întrunirii convocate de premierul Florin Cîţu la Palatul Victoria.
A fost o şedinţă de lucru în care, printre altele, s-a discutat şi despre vaccinarea împotriva Covid-19 a copiilor. „Purtarea măştii în şcoală va fi obligatorie în continuare pentru copiii de peste 6 ani.
Purtarea măştii în spaţii deschise, însă, nu va mai fi considerată obligatorie. De asemenea, pentru activităţile sportive, ele vor fi preponderent încurajate să aibă loc în spaţiu deschis.
Pentru activităţi sportive în spaţii închise se va decide, în funcţie de incidenţa din comunitatea respectivă, dacă ele se pot desfăşura în spaţii închise sau nu, desfăşurând această activitate fără mască”, a declarat Ioana Mihăilă.
În continuare, ea a precizat că „menţinerea şcolilor deschise cât mai mult timp posibil” este prioritară. În opinia ei, cursurile se vor desfăşura cu prezenţa fizică a elevilor în unităţile de învăţământ.
Asigurarea unui cadru sigur pentru elevi
Totuşi, ministrul a completat că participanţilor la cursuri trebuie să li se ofere „un cadru sigur, cu măsuri de protecţie care să diminueze cât mai mult posibil riscul de transmitere a SARS-CoV-2.
„Despre vaccinarea în şcoli continuăm să avem discuţii tehnice cu Comitetul Naţional de Organizare a Activităţilor de Vaccinare şi să adaptăm scenariile în funcţie de particularităţile fiecărei comunităţi şi ale fiecărei şcoli, urmând ca decizia finală să fie comunicată cât de curând posibil”, a mai spus ministrul Sănătăţii.
Amintim că la şedinţă au fost prezenţi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), Adriana Pistol, dar şi consiliera prezidenţială, Ligia Deca.
Printre altele, Sorin Cîmpeanu a declarat că festivităţile de început de an şcolar ar putea avea loc doar cu obligativitatea purtarea măştilor pentru toţi participanţii. Şi ar mai fi o condiţie: festivităţile să dureze maximum de o oră, o oră şi jumătate.
Şcoala începe la 13 septembrie
„Pentru că şcoala începe pe 13 septembrie, avem în vedere posibilitatea organizării ceremoniilor de deschidere a anului şcolar în spaţii exterioare, cu mască de protecţie şi cu o durată limitată la o oră - o oră şi jumătate.
Este vorba despre aglomerări. Să le putem permite, dar pentru a proteja elevii şi personalul din învăţământ să fie în spaţiul exterior şi cu mască, chiar dacă nu avem în vedere obligativitatea purtării măştii de protecţie în incinta şcolilor, odată cu deschiderea anului şcolar.
Dar este un moment special, prin care se creează aglomerări. Sunt şi elevii de vârstă mică în număr mare, sunt şi părinţi. În această situaţie, vă spunem încă de pe acum că se vor putea face, dar cu aceste două condiţii: mască de protecţie şi durată limitată în timp”, a subliniat Cîmpeanu.
În aceeaşi şedinţă, premierul Cîţu şi ministrul Cîmpeanu au dezvăluit cum va arăta deschiderea noului an şcolar.