Noi scenarii vehiculate pentru înlăturarea lui Vladimir Putin. Cum ar putea fi prăbușit regimul impus de liderul de la Kremlin

Noi scenarii vehiculate pentru înlăturarea lui Vladimir Putin. Cum ar putea fi prăbușit regimul impus de liderul de la KremlinSursa foto. Captura video

Există din ce în ce mai multe discuții privind eliminarea președintelui rus, Vladimir Putin. Ultimele două scenarii arată lupta pentru putere din jurul liderului de la Kremlin.

Rusia și-a pus speranța în alegeri pentru a scăpa de regimul impus de Vladimi Putin. Și multe state din întreaga lume speră că liderul de la Kremlin să fie îndepărtat. În Rusia nu au mai avut loc alegeri libere de cel puțin 15 ani, Kremlinul reușind să le impună contracandidațiilor lui Putin tot felul de reguli care i-au împiedicat să ajungă la putere.

Referendumul de modificare a constituției pentru ca Putin să poată conduce Rusia a arătat puterea pe care președintele rus o are în țară. Cu toate acestea, s-a crezut că dictatura impusă de liderul de la Kremlin va ceda în urma unei revoluții. A existat speranța că poporul își va pierde în sfârșit răbdarea și va resturna guvernul, iar forțele de securitate nu vor îndrăzni să se lupte cu sute de mii de protestatari.

În schimb, evenimentele din ultimele nouă luni au arătat că discuțiile despre declanșarea unei revoluții în Rusia au fost în zadar. Putin se află în război nu doar cu Ucraina, ci și cu SUA și NATO. Totuși, președintele rus nu oprește luptele de pe frontul din Ucraina. În plus, în ciuda înfrângerilor înregistrate de trupele ruse, președintele rus nu are de gând să pună capăt agresiunii militare.

Care sunt scenariile pentru eliminarea lui Vladimir Putin

Au fost vehiculate două scenarii privind prăbușirea regimului impus de Vladimir Putin. Primul scenariu le oferă rușilor o șansă la un viitor mai bun. Acesta prevedere prăbușirea rapidă a guvernului rus pentru că executivul de la Moscova se află deja în declin. Acest lucru ar putea reprezenta o replică a evenimentelor din ultimele zile ale Uniunii Sovietice, atunci când Mihail Gorbaciov a emis decrete după decrete. Acestea nu au fost respectate de nimeni. Totuși, la vremea aceea existau instituții care au intervenit. Este vorba de organizațiile de partid ale numeroaselor republici rusești.

Rusia contemporană nu are astfel de instituții. Acest lucru înseamnă că o prăbușire rapidă a regimului ar duce în mod inevitabil la o cursă între grupările paramilitare ale diverșilor lideri regionali. Așadar, printre cei care se vor lupta pentru putere s-ar putea număra „bucătarul” lui Putin, Evgheni Prigojin, și președintele Republicii Cecene, Ramzan Kadîrov. În plus. în această luptă ar putea interveni și conducătorii republicilor pe care Putin le consideră independente.

Al doilea scenariu pentru înlăturarea lui Putin

Cel de-al doilea scenariu ar reprezenta o lovituă de stat care nu implică, neapărat, și asasinarea dictatorului rus. Se vehiculează că președintele ar putea fi convins să renunțe la conducerea țării. Totuși, cei care îl vor urma nu vor rămâne doar cu conflictul din Ucraina, ci și cu lupta cu Occidentul. De asemenea, ei vor trebui să facă față tuturor sancțiunilor impuse de UE Rusiei. Persoanele din anturajul lui Putin știu că nu vor putea negocia niciodată cu statele din Vest atâta timp cât liderul de la Kremlin se află la conducere.

De asemenea, este probabil că un personaj destul de neimportant, care este ușor de manipulat, să fie desemnat pentru funcția de președinte. Acest nou lider ar putea primi misiunea de a pune capăt războiului și de a accepta toate cerințele Occidentului. Dacă ar exista un astfel de scenariu, statele din Vest ar putea să fie convinse să se pună la masa negocierilor cu Moscova. Însă nu se știe dacă apropiații lui Putin sunt destul de curajoși să îi facă așa o propunere. În plus, nu se știe nici dacă Putin ar accepta o astfel de ofertă, arată The Moscow Times.