Noi probleme pentru Germania în ceea ce privește aprovizionarea cu energie. Defecțiuni la o centrală nucleară

Sursa: Dreamstime.com

Ministerul Mediului din Germania a anunțat că a fost depistată o defecțiuna a centrala nucleară Isar 2. Toate operațiunile vor fi sistate pentru efectuarea reparațiilor.

Germania are noi probleme în ceea ce privește aprovizionarea cu energie. Au fost semnalate scurgeri la centrala nucleară Isar 2,  a informat Ministerul Mediului. Potrivit autorităților, nu există probleme de securitate, dar această defecțiune ar putea complica planul energetic al Guvernului, pentru această iarnă, relatează Reuters.

Schimbare de strategie

Ministerul Mediului a anunțat că este nevoie de mai multe reparații, în timpul cărora operațiunile de la centrala nucleară vor fi oprite. Isar 2, situată în landul Bavaria din sudul ţării, era programată să fie oprită la sfârşitul anului, conform planului Germaniei de renunţare treptată la energia nucleară.

Cu toate acestea, războiul din Ucraina şi sistarea fluxurilor de gaze prin Nord Stream 1 au schimbat planurile Guvernului la Berlin. S-a decis să se mențină în funcțiune două dintre cele trei centrale nucleare, până anul viitor.

Ministerul Mediului a anunțat că „examinează noua situaţie şi implicaţiile acesteia". Reparațiile vor fi făcute în luna octombrie, pentru ca centrala nucleară să poată funcționa și după 31 decembrie, potrivit Mediafax.

Soluțiile Germaniei

Germania este una dintre cele mai afectate țări în ceea ce privește criza gazelor naturale din Rusia. Până la declanșarea războiului din Ucraina, Germania importa de la Moscova 55% din necesarul de gaze al țării.

Ca să reducă dependența de Rusia, Germania a investit în infrastructură și a căutat alte surse de aprovizionare. Din ianuarie 2023 vor intră în funcțiune primele două terminale de gaze naturale lichefiate și mai sunt în derulare și alte investiții în infrastructură. Toate acestea însă necesită costuri mari.

Germania le va impune locuitorilor o taxă pe gaze, pentru a putea face față scumpirilor generate de reducerea drastică a importurilor din Rusia. Autorităților de la Berlin au anunțat că vor să distribuie costurile suplimentare, generate de aprovizionarea cu gaze din alte surse, între toți consumatorii finali.

Taxa pe gaze se va aplica atât populației, cât și companiilor, de la 1 octombrie 2022 și până în aprilie 2024. Aceasta ar urma să fie de doi sau trei eurocenți pe kilowatt oră. Mai exact, nemții vor plăti între 400 și 600 de euro în plus, pe an, pentru facturile la gaze.