Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că în cursul zilei de marți, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor va dezbate și va transmite Senatului, ca primă Cameră sesizată, o serie de propuneri necesare susținerii economiei, suspendarea rambursării creditelor şi plafonarea preţurilor la medicamente şi alimente.

Ciolacu a arătat că măsuri similare, în special privind suspendarea plății ratelor la credite au fost adoptate și în alte state europene, în perioada actuală și nu vede de ce nu s-ar putea aplica și în România.

„Marea problemă a noastră în momentul acesta este că dorim în continuare să inventăm apa caldă. Alte state sunt lovite mai rău de această epidemie sau pandemie şi îşi conservă economiile naţionale; vedem Spania, vedem ce se întâmplă în Italia, vedem ce se întâmplă în Ungaria, noi întotdeauna dorim să inventăm noi apa caldă şi alte reguli. Am avut discuţii astăzi şi cu reprezentanţi ai Băncii Naţionale şi căutăm o formă (…). Toată lumea trebuie să vină la acest efort naţional, inclusiv băncile care-şi desfăşoară activitatea pe teritoriul României. Nu se poate să sufere numai populaţia”, a subliniat Ciolacu.

Suspendarea plății utilităților pentru populație

POLITIC, PARLAMENT, CAMERA DEPUTATILOR

Mai multe propuneri economice au fost inițiate de partidele din Opoziție, PSD, PRO România şi ALDE, urmând să fie promovate în Parlament. Acestea au rolul de a complete măsurile, adoptate de Guvern, privind şomajul tehnic şi accesul la finanţare al companiilor aflate în dificultate.

Preşedintele PSD a explicat că şi pentru populaţie s-a luat în calcul să nu existe întreruperi de apă, de energie, de gaze, de salubritate, servicii telefonice, internet sau cablu tv.

„Şi am venit cu aceeaşi propunere, timp de trei luni, cine doreşte, cine consideră că nu are aceşti bani optează ca aceste trei luni pe urmă să le fie eşalonate în curs de 12 luni. Deci, un lucru, nu e populist, este chiar o propunere responsabilă. Vine după alte două propuneri”, a precizat Ciolacu.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE