Noi investiții ale României în sistemul educațional din Republica Moldova

Noi investiții ale României în sistemul educațional din Republica Moldova Întrevederea ministrului Ligia Deca și ambasadorului Cristian-Leon Țurcanu cu oficiali din RM / Sursa foto: Ministerul Educației și Cercetării al RM

Republica Moldova. Azi, Ligia Deca, ministrul educației al României, a efectuat o vizită de lucru, la Chișinău. Ea a participat atât la o conferință internațională, cât și la o serie de întâlniri cu reprezentanți ai autorităților centrale și ai unor instituții emblematice de învățământ superior. Vizita a fost organizată cu sprijinul Ambasadei României la Chișinău, conform unui comunicat al Ministerului Educației din București.

Miniștrii educației ai celor trei state, la Chișinău / Sursa foto: Ministerul Educației și Cercetării al RM

Educația timpurie în România, Republica Moldova și Ucraina, la etapa strategiilor comune  

Vizita la Chișinău a Ligiei Deca a debutat la Conferința Internațională „Un viitor luminos dincolo de granițe: investiția în educația și îngrijirea timpurie a copiilor”, organizată de Birourile UNICEF din România și Republica Moldova, în colaborare cu Biroul Regional UNICEF pentru Europa și Asia Centrală. Alături de Dan Perciun, ministrul educației și cercetării din Republica Moldova și de Yevheniia Smirnova, viceministru al educației și științei din Ucraina, au abordat probleme privind educația timpurie ale celor trei state din perspectiva unor strategii comune.

„În România, am depus eforturi constante pentru a integra în sistemul de educație copiii din medii vulnerabile, inclusiv pe cei fugiți din calea războiului din Ucraina și am demonstrat că accesul la educație de calitate pentru toți copiii este o prioritate pentru noi. Cred în schimbul de bune practici și m-am bucurat că această conferință a oferit prilejul potrivit pentru a găsi, împreună, soluții la provocările comune”, a declarat Ligia Deca.

În contextul întâlnirii, viceministrul ucrainean al educației și științei a mulțumit poporului României și Republicii Moldova pentru că a primit copiii și familiile din Ucraina.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministrul Ligia Deca, împreună cu Liliana Nicolaescu-Onofrei, președinta Comisiei parlamentare pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media

Dezvoltarea infrastructurii sistemului de educație din Republica Moldova, o prioritate

Ministrul Ligia Deca a vizitat Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Ea a reiterat sprijinul pe care Ministerul Educației va continua să îl acorde pentru dezvoltarea infrastructurii sistemului de educație din Republica Moldova, prin promovarea proiectelor de investiții finanțate. Aceasta în baza Acordului dintre guvernele României și Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară, în valoare de 100 milioane de euro.

De la ratificarea Acordului, în 2022, România a finanțat prin Ministerul Educației proiecte ce au ca obiective achiziția de autobuze școlare și reabilitarea a unui cămin studențesc al Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, de aproximativ 4,3 milioane de euro.

Pentru întărirea colaborării inter-universitare între cele două state și pentru a facilita schimbul de experiențe și bune practici, Ministerul Educației din România va susține și finanța o schemă de mobilități adresată cadrelor didactice din Republica Moldova.

Parteneriatul dintre România și Republica Moldova este orientat, în acest moment, către susținerea statului moldovean în parcursul său european și internațional. M-am bucurat să văd cum investițiile făcute de Guvernul României pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale din Republica Moldova prind contur și adresează nevoile elevilor și ale studenților de aici. Este dovada angajamentului pe care România și l-a asumat –  acela de a fi alături de Republica Moldova la fiecare pas!”, a declarat ministrul Ligia Deca, conform aceleiași surse citate.

Revista presei