Noi informații despre inundaţiile din Roşia Montană. Ce au reușit să facă pompierii și ce se întâmplă cu localnicii
- Emma Cristescu
- 2 octombrie 2022, 22:23
Mai mulți locuitori din Roşia Montană au refuzat autoevacuarea preventivă, chiar dacă barajul riscă să se rupă. Pompierii au reușit să facă progrese, dar autoritățile au declarat că pericolul nu a dispărut.
Peste jumătate dintre locuitorii comunei din Roşia Montană care au casele amplasate în aval de lacul Tăul Mare au refuzat până duminică seară autoevacuarea preventivă, chiar dacă autoritățile le-au explicar pericolul la care sunt expuși. Până duminică la ora 20:30, pompierii au reușit să reducă cu 40 ce centimetri nivelul apei din lac, dar nu este suficient.
În gospodăriile din zona care ar putea fi în pericol de a fi inundată locuiesc un total de 268 persoane, dintre care 126 s-au autoevacuat, 137 au refuzat evacuarea si 5 persoane au fost evacuate în spaţii puse la dispoziţie de autorităţile publice, în internatul şcolar de la liceul din Abrud, au precizat oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba.
Până duminică, la ora 20:30, nivelul apei din lacul Tăul Mare scăzuse cu 40 de centimetri, dar specialiștii au declarat că nivelul apei din baraj trebuie redus cu cinci metri.
Ce se întâmplă în Roșia Montană
Pompierii au venit cu 3 motopompe de mare capacitate pentru deversarea apei din lacul de acumulare. Specialiștii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă ale judeţelor Alba, Bihor, Mureş, Hunedoara, Cluj, precum şi poliţiştii, jandarmii şi angajații ai Sistemelor de Gospodărire a Apei au venit la fața locului.
Pericolul a început cu apariţia unei pâlnii de eroziune, cu diametrul de 60 de centimetri şi adâncime de 1,5 - 2 metri, în coronamentul barajului lacului piscicol Tăul Mare, baraj care datează din anul 1908 şi este deţinut de Primăria comunei Roşia Montană, potrivit News.
Mesajul lui Raed Arafat
După ce localnicii au refuzat să părăsească locuințele, Raed Arafat le-a explicat pericolul la care sunt expuși și a trimis autoritățile în Roșia Montană pentru a îi convinge pe oameni să plece înainte să fie prea târziu.
„În conformitate cu ce a spus expertul care a verificat surparea care este la coronamentul barajului, da, există risc şi ar trebui să rămână evacuaţi până se evacuează apa cel puţin la cinci metri sub nivelul actual. Noi am emis mai multe mesaje Ro-Alert.
S-a explicat populaţiei care e riscul dacă se întâmplă ceva brusc şi că nu vor putea să se evacueze la timp, nu vom putea să-i ajutăm, aşa că recomandarea este să se evacueze, să rămână unde sunt evacuaţi în următoarele două zile, până ajungem la nivelul pe care l-a recomandat expertul în baraje, ulterior se va vedea care este soluţia pe termen lung. Colegii de la pompieri, de la poliţie, de la jandarmi merg din casă în casă şi încearcă din nou să convingă oamenii că trebuie să se evacueze preventiv şi explică, dacă nu se evacuează, cum să se comporte dacă se dă un mesaj prin care se cere evacuarea imediată”, mai afirmat Raed Arafat duminică după amiază, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.