Noi detalii despre crima din Sectorul 4. Cine locuia în apartamentul unde a fost găsit cadavrul unei femei

Noi detalii despre crima din Sectorul 4. Cine locuia în apartamentul unde a fost găsit cadavrul unei femeiCrimă. Sursă: Paul Fleet | Dreamstime.com

Noi detalii despre crima din Sectorul 4. O femeie în vârstă de aproximativ 30 de ani a fost găsită moartă într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Cadavrul se afla într-un sac de plastic, ascuns în lada patului.

Noi detalii despre crima din Sectorul 4. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri, care vor stabili cum s-a petrecut totul, dar şi cine este cu adevărat criminalul.

Potrivit surselor din anchetă, femeia se mutase în urmă cu trei luni în chirie, împreună cu partenerul său, care a devenit principalul suspect în acest caz,  mai ales după ce a anunțat pe cel de la care închiriase că pleacă din țară.

Bărbatul care făcea curățenie în apartament a găsit în lada cu un cadavru

Victima este o femeie, dar nu se știe deocamdată cum a murit. În apartament ar fi locuit un cuplu timp de câteva săptămâni, spun vecinii. Proprietarul este şi cel care a descoperit cadavrul atunci când a început să facă ordine. Trupul neînsuflețit era băgat într-un sac în lada unei canapele.

Bărbatul a făcut descoperirea sâmbătă, în jurul prânzului. A simțit un miros greu și a început să caute prin apartament, să vadă de unde provine. Așa a dat de cadavru.

Locatar: „A găsit cadavrul în canapea. Pus într-un sac și am înțeles că l-a ridicat, a văzut că este sânge și i-a dat drumul. Când a intrat în apartament am înțeles că era foarte mirositor și a deschis geamurile. Se știe că cadavrul este posibil să fie acolo de la Paște și era în descompunere”.

Locatar: „Am înțeles că vecinii în timp ce-și plimbau animalele de companie au simțit un miros suspicios”.

Chiriașul a dispărut

Locuința a fost împânzită de anchetatori. Aceștia au căutat probe care să îi ajute să facă lumină în acest caz, iar cercetările la fața locului au continuat până aproape de miezul nopții.

După ce şi-ar fi omorât concubina, se presupune că a băgat-o într-un sac de plastic şi a ascuns cadavrul în lada patului. A fugit mai apoi de la locul crimei, iar acum este de negăsit.

Potrivit vecinilor, chiriașul l-ar fi sunat pe proprietar după Paște și i-ar fi spus că pleacă din țară. Anchetatorii încearcă acum să stabilească în ce condiții a murit femeia și dacă sfârșitul a fost unul violent. Cercetările sunt continuate de polițiștii de la Omoruri, informează stirileprotv.ro.