Politicile industriale. Pentru economiile dezvoltate, în special țările G7, noțiunea de "politici industriale" este considerată o noțiune demodată. Încă de la sfârșitul anilor 1990, în aceste țări s-a trecut la etapa „societății post-industriale”. Ele consideră că și-au încheiat misiunea privind sectoarele industriale convenționale, care au cauzat atâtea probleme de mediu, și iau în calcul să importe, la un preț mult mai mic, produsele industriale "tradiționale" de care au nevoie din alte economii, în special din țările cu economii în curs de dezvoltare.

Cu toate acestea, din 2020, liniile de falie geopolitică și geo-economică, în special cele „două lebede negre" - pandemia de coronavirus și războiul Rusia-Ucraina - au arătat că fenomenul „societății post-industriale” este de fapt „o minciună”.

Politicile industriale, sub presiune

Există trei motive importante. Primul este confruntarea dură cu realitatea "autonomiei strategice". Al doilea este faptul că fenomenul "societății post-industrializate" a adâncit problema sărăciei pentru persoanele cu venituri sub medie și pentru IMM-uri în țările dezvoltate. Această realitate fundamentală hrănește, în majoritatea economiilor dezvoltate, tendințele politice periculoase de extremă dreapta. Partea dureroasă și ciudată este că această ruptură politică pare să adâncească atmosfera periculoasă pe care facțiunile neo-liberale o cataloghează drept "populistă" dar care de fapt urmărește politici naționaliste.

Al treilea motiv principal este presiunea cauzată de tranziția digitală și verde în toate cele 40 de economii-lider. Din acest motiv, fie prin mișcarea "Make America Great Again" a fostului președinte Trump, fie prin "Inflation Reduction Act" al președintelui în exercițiu Biden, America a trecut complet la procesul "politicilor industriale agresive". Iar Uniunea Europeană, în timp ce își manifestă nemulțumirea legată de aceste reglementări, discută la rândul său noi măsuri pe care le poate lua în privința "politicilor industriale agresive". Prin urmare, în mod interesant, în majoritatea țărilor membre OCDE, ajutoarele publice pentru sectoarele considerate strategice, stimulentele de la stat și subvențiile au revenit.

Cu toate acestea, aceleași țări dezvoltate care, cu 20 de ani în urmă, pretindeau că au trecut la un proces de „societate post-industrială”, fac presiuni asupra economiilor emergente pentru a pune capăt imediat sprijinului public și subvențiilor acordate sectoarelor industriale strategice.

Multe țări non-OCDE încearcă să-și protejeze sectoarele locale

Din acest motiv, dacă până cu puțin timp în urmă doar economiile emergente erau criticate pentru subvențiile acordate industriei, acum țări din America Latină, Africa și Asia susțin că sunt deranjate de politicile industriale ale SUA și UE bazate pe sprijin de la stat și subvenții și se plâng de faptul că se confruntă cu o concurență neloială.

În timp ce multe țări non-OCDE încearcă să-și protejeze sectoarele locale „îngreunând importurile”, în statele membre OCDE se înmulțesc ajutoarele de la stat, stimulentele și subvențiile. Rapoartele indică faptul că folosirea intensivă a băncilor internaționale de dezvoltare a devenit opțiunea favorită a economiilor dezvoltate pentru a disimula ajutoarele de stat și subvențiile.

Pe scurt, în ceea ce privește politicile industriale, țările dezvoltate fac exact pe dos față de cum spuneau în trecut și pare că au găsit și camuflajul tehnic pentru acest lucru.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA / sabah.com.tr