Noi acuzaţii pentru Necolaiciuc: "Ţarul CFR" a cheltuit banii Băncii Europene de Investiţii pe publicitate în presă

Noi acuzaţii pentru Necolaiciuc: "Ţarul CFR" a cheltuit banii Băncii Europene de Investiţii pe publicitate în presă

Fostul director general al CFR, Mihai Necolaiciuc, extrădat în România luna trecută, a fost trimis în judecată, astăzi, într-un nou dosar penal în care este acuzat că, în perioada 2001 – 2003, ar fi cheltuit în alte scopuri, printre care şi plata de servicii de publicitate în presă, peste 2,7 milioane de euro obţinuţi dintr-un credit al Băncii Europene de Investiţii (BEI) destinat reconstrucţiei infrastructurii feroviare afectate de indundaţiile din 2000.

În acest dosar este inculpată, alături de Necolaiciuc, şi fosta şefă a Direcţiei Economice din cadrul CFR, Viorica Olăeru. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în cursul anului 2000, România a încheiat cu BEI un contract de finanţare pentru realizarea "Proiectului de reconstrucţie pentru eliminarea efectelor inundaţiilor" ce viza reconstruirea infrastructurii afectate de inundaţiile din 2000 şi din anii anteriori. În cadrul acestui proiect, s-au acordat 34,3 milioane de euro pentru lucrări de reconstrucţie şi consolidare a liniilor de cale ferată, iar contractul semnat cu BEI preciza că banii trebuie să fie folosiţi exclusiv în acest scop. Creditul acordat de BEI urma să fie rambursat cu fonduri din bugetul Ministerului Transporturilor, Lucrărilor Publice şi Locuinţei. Procurorii anticorupţie susţin că Mihai Necolaiciuc şi Viorica Olaeru şi-au încălcat atribuţiile de serviciu şi au utilizat suma de 86.099.721.567 lei (aproximativ 2.754.728 euro), provenită din creditul BEI , pentru a plăti, în mod preferenţial, diverse bunuri şi servicii fără legătură cu proiectul finanţat,  achiziţionate de la 57 de societăţi comerciale. Potrivit DNA, din această sumă de bani s-au achitat servicii de publicitate în presă, saci de folie, radiotelefoane HP, frigidere, echipamente de aer condiţionat, salopete din doc, covoare PVC, calendare, agende etc. Procurorii au pus sechestru pe bunurile imobile ale celor doi inculpaţi, atât din România cât şi din SUA, în vederea recuperării prejudiciului. Dosarul urmează să fie judecat şi soluţionat de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Acesta este cel de-al patrulea dosar penal în care fostul director general al CFR, Mihai Necolaiciuc, a fost deferit justiţiei pentru fapte de corupţie. Necolaiciuc a plecat din România în 2005, înainte ca DNA să înceapă anchetarea lui. Ulterior, el a fost dat în urmărire internaţională iar în iunie 2009 a fost arestat în SUA pentru şedere ilegală. România a cerut extrădarea fostului director CFR având în vedere că acesta este acuzat că ar fi prejudiciat compania feroviară cu zeci de milioane de euro. Pe 1 martie 2011, o instanţă din SUA a decis ca Mihai Necolaiciuc să fie predat României, el fiind adus în ţară pe 20 aprilie, după ce Hillary Clinton a semnat decretul de extrădare. Citiţi şi:

  • Mihai Necolaiciuc, un pasager "prietenos şi amabil"
  • Necolaiciuc face destăinuiri în exclusivitate pentru EVZ
  • Cum îşi justifică Necolaiciuc averea: "Am economisit din diurne"

Ne puteți urmări și pe Google News