Scriitoarea Pia Dumitru-Danielopolu a trimis pe adresa redacției, vineri, un punct de vedere referitor la scandalul iscat de publicarea, în Revista 22, a deja celebrei liste a celor peste 200 de colaboratori ai Securității. Pia Dumitru-Danielopolu face o paralelă între acuzațiile nefondate pe care CNSAS le-a adus, în 2006, la adresa bunicului ei – istoricul, liberalul și deținutul politic Victor Papacostea, decedat în 1962, după o îndelungată detenție (1950-1958) – și recentele acuzații pe care Mădălin Hodor le-a proferat în ceea ce-l privește pe noul președinte al Academiei, istoricul Ioan Aurel Pop. ”Acel ‹Nu› manuscris lângă numele d-lui Ioan Aurel Pop, nu l-a îndemnat de dl. Hodor să facă niște cercetări mai aprofundate în arhivele CNSAS, pentru ca din punct de vedere deontologic acțiunea dânsului să fie corectă și profesionistă?”, întreabă Pia Dumitru-Danielopolu.

EVZ vă prezintă, în integralitate, declarațiile scriitoarei.

8 ani de închisoare politică

”Bunicul meu, profesorul Victor Papacostea (1900-1962) a fost una dintre numeroasele victime ale regimului comunist. Provenit dintr-o familie de intelectuali aromâni ajunși în România la sfârșitul secolului trecut, a fost una dintre figurile marcante ale perioadei interbelice, ca profesor de istorie la Facultatea de Istorie din cadrul Universității București, ca fondator și director al Institutului de Studii și Cercetări Balanice, ca membru al Partidului Național Liberal, deputat de Caliacra și subsecretar de stat în guvernele Rădescu și Sănătescu. Deținut politic în închisorile de la Sighet și Malmaison (1950-1958), fără mandat de arestare, nejudecat și necondamnat, cariera sa științifică s-a frânt iremediabil după un deceniu și jumătate de persecuții.

2006. CNSAS aruncă piatra

La ieșirea din închisoare, Victor Papacostea a fost ținta unei urmăriri foarte bine organizată, până în ziua morții sale. În 2006, CNSAS a publicat volumul numit ‹Securitatea – structuri, cadre, obiective și metode 1984-1967 ›, la Editura Enciclopedică București, în care, la pagina 502, este scris: ‹Împotriva lui Papacostea Victor s-au luat următoarele măsuri operative: a fost arestat și cercetat timp de câteva luni de zile, după care a fost recrutat ca agent și pus în libertate›. O notă de subsol precizează: ‹În arhiva CNSAS (...) până la data de 1 septembrie 2006 nu s-au primit documente care să probeze faptul că a fost recrutat ca agent›.

Verdict contestat de profesorul Nicolae Șerban Tanașoca

În urma acestei publicații, care i-a revoltat pe toți cei care l-au cunoscut pe Victor Papacostea, profesorul Nicolae Șerban Tanașoca a studiat dosarul de Securitate al acestuia și a scris mai întâi un lung articol, prin care dovedea că Victor Papacostea nu a fost nici măcar o secundă colaborator al Securității, și apoi un volum - ‹Balcanologie și politică în România Secolului XX. Victor Papacostea în dosarele Securității și în arhiva personală› Articolul scris de profesorul Nicolae Șerban Tanașoca a fost publicat în Magazinul Istoric în trei părți, în numerele din august, septembrie și octombrie 2008.

Mărturia unui ofițer de Securitate

Trei ani și jumătate mai târziu, în martie 2012, Magazinul Istoric a publicat un articol scris de Vasile Dumitru, ca răspuns la articolul profesorului Tanașoca din 2008. Vasile Dumitru este ofițerul de Securitate care se ocupa de urmărirea lui Victor Papacostea, după eliberarea acestuia din închisoare, adică în perioada de dinainte de a muri. Articolul lui Vasile Dumitru confirmă cele demonstrate de profesorul Tanașoca, și anume că Victor Papacostea nu a acceptat niciodată colaborarea cu Securitatea. Ultimele fraze ale articolului sunt: ‹Vreau să fac cunoscute toate acestea, în speranța că cele prezentate vor ajuta, dacă nu în totalitate, măcar în bună măsură, la clarificarea unor aspecte din dosarul lui Victor Papacostea. Mă simțeam moralmente obligat să fac acest lucru, cu atât mai mult cu cât Victor Papacostea nu este singurul caz de acest gen. În dosarele Securității există multe materiale care nu prezintă situația exactă a oamenilor vizați. De aceea se impune multă prudență în prezentarea și exploatarea lor›.

Cazuri similare?

Citind aceste ultime fraze, nu mă pot împiedica să mă gândesc la situația d-lui academician Ioan Aurel Pop și a atacului mediatic a cărui victimă este.  Bineînțeles că nu cunosc dosarul de Securitate al d-lui academician, dar mă întreb: dl Mădălin Hodor, care azi joacă rolul de acuzator public, cunoaște doasrul d-lui Ioan Aurel Pop? Nu mă pot împiedica să fac o paralelă între ceea ce a fost scris despre Victor Papacostea în volumul publicat de CNSAS (cu diferența că CNSAS a avut totuși onestitatea de a preciza că nu există documente care să dovedească recrutarea lui Victor Papacostea) și lista publicată de dl. Mădălin Hodor în Revista 22 (în care dl. Hodor nu a precizat dacă are documente doveditoare pentru ceea ce a publicat). Acel ‹Nu› manuscris lângă numele d-lui Ioan Aurel Pop, nu l-a îndemnat de dl. Hodor să facă niște cercetări mai aprofundate în arhivele CNSAS, pentru ca din punct de vedere deontologic acțiunea dânsului să fie corectă și profesionistă?

Prezumția de nevinovăție

Trăim într-o epocă în care am învățat cu toții că trebuie să respectăm prezumția de nevinovăție și am remarcat că presa este foarte respectoasă cu ‹presupușii› criminalu sau teroriști. În schimb, în fața unei personalități ca rectorul Universității din Cluj, care a devenit președintele Academiei Române, o persoană a cărei erudiție cred că nu poate fi contestată de nimeni, jurnaliștii au uitat de orice regulă deontologică și am avut ocazia să citesc articole de ‹înfierare› demne de perioada stalinistă”, a declarat Pia Dumitru-Danielopolu.