Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității l-a verificat pe profesorul Momcilo Luburici, președintele fondator al Universității Creștine Dimitrie Cantemir.

Membrii colegiului CNSAS au stabilit, pe 12 decembrie 2017, că profesorului ”nu i se poate atribui calitatea de lucrător colaborator al Securităţii, sensul legii.”

În adeverința eliberată pe numele lui Momcilo Luburici este sintetizată, însă, vânătoarea organizată de Securitate pe numele său. Practic, profesorul de Drept ar fi fost urmărit din 1949 până în 1955 și apoi din 1977 până în 1987, adică operațiunile legate de el se întind pe 39 de ani.

 

”Rezoluționiștii” și prietenii lor

 

 

Născut în 1924, în actuala Bosnia-Herțegovina, el a migrat în 1949, în Republica Populară Română. În 1990, a fondat Universitatea Dimitrie Cantemir, devenită între timp una dintre cele mai mari instituții de învățământ particulare din țară, cu filiale în mai multe mari orașe. În 27 de ani de existență, Universitatea a avut 80.000 de absolvenți cu licență și 15.000 de absolvenți de master.

Cei care studiază arhivele fostei Securități spun: ”domnul LUBURICI Momcilo este titular al dosarului nr. SIE 5699, figurând și în dosarul fond informativ nr. I 160772 (cotă C.N.S.A.S.) — problema lugoslavă. Din documentele menţionate, reiese faptul că, domnia sa, emigrant iugoslav auto-declarat "rezoluţionist”, venit in România în iunie 1949, a fost anchetat și apoi luat în studiu pentru a ajuta la identificarea de legături "rezoluționiste" cu posibilităţi informative, aflate in lugoslavia; după trecerea frauduloasă a frontierei din lugoslavia în România, a fost cercetat în vederea acordării dreptului de azil (iunie-iulie 1949); în anul 1952 a fost anchetat/arestat pentru a fi lămurite anumite aspecte legate de activitatea sa; nu există un Angajament semnat de domnia sa, fiindu-i atribuite numele conspirative "RĂDULESCU II", "REVICI 2". La data de 25.08.1955 se face propunerea de închidere a dosarului.”

„Rezoluționiștii”  erau adversarii liderului comunist de la Sud de Dunăre, Iosif Broz Tito.

 

„Corul” din beciurile Securității

 

Direcţia de Specialitate a identificat următoarele informaţii transmise Securităţii de către domnul LUBURICI Momcilo: /"Notă] pentru tov. S. sau M. de la MAI, din 13.06.1952, olografă, semnată cu numele real, S!E 5699: ,,Până acum am vorbit cu mulţi tovarăşi de-ai noştri /„./ Majoritatea nu m-au 'intrebat nimic/,../ Părerea generală a fost că eu, R. şi Z. am fost arestaţi /...i. Am stat mai muit de vorbă cu B., L., care locuiesc în casa rnea, cu C., I. de la Editură şi cu P. cu care m-am plimbat. În toate întrebările: când m-au arestat, cum am dus-o in arest, ce atitudine s-a avut faţă de mine şi ce ştiu despre L. şi R.. Am răspuns că n-am fost arestat, ci chernat la verificări /...i în legătură cu R. şi Z. am răspuns tuturor că despre cazul lor arn auzit prima dată întorcându-rnă acasă. i.../ în legătură cu paznicul din arest, miercurea trecută (ultirna zi de anchetă) la ora 14 m-am întors in celulă /..,/ Noul paznic care a venit la ora 14 era un băiat scund şi brunet. Când i-am spus că nu sunt arestat, ci chemat la verificări, el s-a interesat foarte mult despre situaţia economică şi politică din lugoslavia. După aceea m-a întrebat cum o ducem noi emigranţii în RPR, iar apoi ce se întâmplă cu mulţii fugiţi la Tito din RPR. I-am explicat că ei sunt duşi în lagăre, instruiți pentru spionaj şi trimişi în RPR. Atunci, el mi-a spus: dar dacă fuge cineva, care nu este bun pentru spionaj, ce se întâmplă cu el?. Am observat că această chestiune îl interesa foarte mult.  În timp  ce a fost el de serviciu,  domnea deplina libertate,  gălăgie, cântece şi discuţii între arestaţi. Ţiganul V. (din 3 băieţi arestaţi), cu care am fost împreună în celula mare, noaptea dintre marţi şi miercuri (10-11 lunie) mi-­a spus cu încredere că venind la Securitatea din Bucureşti a minţit că are 14 ani şi de fapt are 16. El nu este aşa de prost cum se face. Cred că paznicii din arest greşesc ocupându-se singuri de anchetarea arestaţilor, dezvăluindu-le metodele anchetării sau fiind prea curioşi.”

 

„Munca culturală nu există în colectiv”

 

În adeverință mai sunt extrase două fragmente din alte două note, dar, așa cum constată cei de la CNSAS, profesorul nu a cuprins în notele sale denunțuri de activități sau atitudini potrivnice regimului comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

[Notâj despre colectivui nostru din 23.06.1952, olografă, semnată cu numele real, SE 5699: „Toţi oamenii au crescut politiceşte, au devenit mai serioşi, mai copţi. /.../ S-a ridicat foarte mult nivelul ideologic al oamenilor, datorită şcolilor de partid prin care mulţi au trecut, datoritâ universităţilor şi altor şcoli. Oamenii care venind în RPR nu aveau nici un fel de cunoştinţe politice sunt acum în stare să discute până şi complicate probleme ideologice. /.../ Starea de spirit a emigranţilor este influenţată în mod negativ de următoarele momente: o oarecare delăsare, împăcare cu gândul că vom sta în emigraţie poate zece ani; tendinţa de a crea o familie, de a organiza viaţa tihnită i.../, tendinţa de a câştiga mai mult, lucrând numai ce se plăteşte /.../, cei care nu lucrează direct în propagandă nu sunt bine informaţi despre situaţia din lugoslavia, nu citesc ziare /.../ Munca culturală nu există în colectiv şi există mi se pare o tendință de descentralizare în privinţa locuinţelor şi a altor probleme, adică fiecare să se descurce cum ştie şi să-şi organizeze viața particulară. Oamenii văzându-se rar, neavând prilejul de a lucra ceva în comun, de a merge undeva şi temându-se de spioni, au devenit cam reci unii faţă de alţii şi semi-oficiali. Prietenia există în cercurile mai inguste sau pe locuri de producţie."

 [Notăj pt. tov. M. din 25,03,1954, olografă, semnată cu numele real: „În legătură cu R. L., ofiţer al UDB pentru lugoslavia pot să declar următoarele: îl cunosc de după război. Cred că este rudă îndepărtatâ de a noastră. /.../ Am auzit că în timpul luptei de eliberare a fost foarte curajos şi că n-a fost declarat erou al poporului din cauza indisciplinei. În Belgrad a fost afemeiat, destul de neserios, făcea diferite prostii cu maşini, etc. Era tipul unui partizan care după război nu şi-a găsit locul. Aceasta acum vreo 6 ani. Pe urmă, când a venit R., fratele meu, în RPR, am aflat că sus menţionatul ofiter UDB ar fi avut vina pentru arestarea celuilalt frate al meu S. În legătură cu acest lucru vă puteţi informa de la fratele meu care este aici şi care de altfel il cunoaşte mai bine şi de mai mult timp."

Cercetătorii de la CNSAS au descoperit că, după închiderea dosarului din 1955, profesorul Momcilo Luburici a fost luat din nou în vizor: ”Domnul LUBURICI Momcilo este şi titularul dosarului fond informativ nr. I 470550 (cotă C.N.S,A,S,). Domnia sa, conferenţiar la Facultatea de Drept din Bucureşti, a fost urmărit, în perioada 1977-1987, pentru relaţii neoficiale cu cetăţeni străini.”