Intr-un cuvant: mediocru. Rezultatele anterioare meciului de pregatire cu Germania au creat o anume stare de euforie in lotul nostru si in presa.
S-a omis faptul ca Belarus nu reprezinta nimic in fotbalul european. S-a omis si faptul ca Olanda n-a avut niciun rezultat convingator. A face 3-1 la Minsk, dupa 0-0 la Haga, a parut un lucru extraordinar. Insa Olanda nu mai e demult portocala mecanica de pe vremea cand Van Basten se afla in teren si nu pe banca antrenorilor.
Nici Van Nistelrooy, desi a marcat in minutul 90·3 al partidei cu Albania, la un rusinos 0-0, nu mai e cel de acum cativa ani. Iar victoria olandezilor contra unei Bulgarii derutate, confuze si sfasiate intre bisericute nu spunea nici ea prea mult. Asa incat victoriile consecutive ale Romaniei dinaintea meciului cu Germania trebuiau privite cu precautie. Era vorba de tipul de recorduri in care romanii sunt specialisti: recorduri pe hartie.
Intrati relaxati pe teren, romanii s-au trezit repede si cu un scor care nu-i avantaja. Are dreptate Radu Cosasu: la 1-0 si la 2-0, romanii pot fi siguri de infrangere. Bataia incasata de Steaua la Middlesborough ramane paradigmatica. Apoi n-au mai jucat mare lucru. A fost o formalitate pentru nemti sa intoarca rezultatul, mai ales dupa ce Marica, risipitor ca totdeauna, a ratat copilareste o ocazie rarisima in finalul primei reprize. Daca e sa aplicam reteta lui Cosasu, nici 2-0 nu ne scutea de surprize. Orisicat, 2-0 nu e 1-0. N-a fost sa fie.
Incerc sa-mi explic psihologia nationala. Nu doar in materie de fotbal. In aceeasi seara, la Marseille, nationala de rugby conducea Italia si pierdea in final. Simetrie deloc intamplatoare. Italia rugbistica e Olanda fotbalistica. Face parte din grupa mare, dar joaca precum echipele din grupa mijlocie. Catastrofa din meciul cu Noua Zeelanda i-a demoralizat pe italieni, aducandu-i in pragul infrangerii cu o Romanie careia i-a luat locul in Turneul celor Sase si pe care n-o invingea niciodata in trecut. In loc sa profite, crezandu-se cu sacii in caruta, rugbystii romani au incasat-o.
In Descrierea Moldovei, D. Cantemir spune ca, daca razboaiele ar dura trei zile, moldovenii le-ar castiga pe toate. Sa fie blestemul nostru acela de a nu castiga nici la fotbal, nici la rugby, nici la altceva, din cauza ca meciurile dureaza mai mult de o repriza? Poate ca o reducere a timpului de joc ne-ar salva de la aceste infrangeri din repriza a doua. Sau o schimbare a regulamentului, care sa opreasca meciurile imediat ce luam conducerea.
Recomandările noastre
