Nicolae Grigore și-a dat demisia după eșecul cu Unirea Slobozia
- Ioan Valentin Oprea
- 14 martie 2021, 17:55
Alb - vișiniii au înregistrat, astăzi, cel de-al patrulea meci consecutiv fără victorie din 2021, iar antrenorul principal al giuleștenilor, Nicolae Grigore, și-a anunțat demisia.
Rapid a fost învinsă în deplasarea de pe terenul Unirii Sloboziei, cu scorul de 1 - 2 și s-a îndepărtat la trei puncte distanță de ultimul loc care duce în play-off. Nicolae Grigore, tânărul tehnician al trupei feroviare, nu a digerat prea bine acest nou eșec și spune că a decis, în mare măsură, să se despartă giuleșteni.
„Da, mă gândesc să renunț la postul de antrenor principal. În mare măsură decizia este deja luată. Nu i-am anunțat încă pe jucători” a declarat Grigore, vizibil trist, la finalul partidei de azi.
Antrenorul în vârstă de 37 de ani urmează să poarte, în curând, o discuție decisivă cu conducerea Rapidului, dar șansele de a se mai răzgândi sunt minime. „Probabil că vom avea o discuție cu cei din conducerea clubului pentru a lua măsurile necesare pentru redresarea echipei în viitor” a mai precizat Grigore.
Perioadă de criză la Rapid
Acesta recunoaște perioada dificilă prin care trece echipa sa și nu uită să critice lipsa de concentrare a elevilor săi din momentele cheie ale jocurilor din ultimele patru etape. Grigore subliniază, de asemenea, că gruparea din Giulești a fost trădată, din nou, de erorile individuale de pe faza densivă.
„Este un rezultat dezastruos pentru noi. Nu cred că sunt prea multe explicații sau, cel puțin, îmi este greu să le găsesc în acest moment. Nu am reușit să gestionăm anumite momente ale meciului, nu am putut să rămânem calmi și am fost taxați pe câteva greșeli individuale” a radiografiat Grigore confruntarea de la Slobozia.
Grigore afirmă că Rapidul are nevoie rapidă de o schimbare pentru a depăși situația delicată din clasament.
„Echipa e evident că se află în criză după aceste rezultate. De fiecare dacă când adversarul nostru a ajuns la poartă, atât în prima repriză, cât și în cea de-a doua, a reușit să și marcheze. Am presat în partea secundă și am sperat că vom înscrie, însă golul gazdelor ne-a tăiat aripile. Ca atitudine, băieții s-au implicat și au făcut tot ce a depins de ei” a fost concluzia finală a tehnicianului de 37 de ani.