Nicolae Ciucă își dorește o capelă în Parlament. Fostul premier a făcut anunțul

Nicolae Ciucă își dorește o capelă în Parlament. Fostul premier a făcut anunțulNicolae Ciucă, președintele PNL. Sursa foto: Arhiva EVZ

Parlamentul României va beneficia în viitor de o capelă dedicată rugăciunii. Anunțul a fost făcut de Nicolae Ciucă, în cadrul reuniunii din Parlament intitulată Mic Dejun cu Rugăciune. Acest model a fost lansat în Statele Unite încă din anii 1920.

La evenimentul amintit anterior au participat ambasadori și senatori. De asemenea au fost prezenți reprezentanții tuturor cultelor religioase și reprezentanți ai societății civile. Nicolae Ciucă a explicat și importanța rugăciunii pentru oameni.

Parlamentul ar urma să aibă pentru prima oară o capelă

Nicolae Ciucă a promis la reuniunea din Parlament intitulată Mic Dejun cu Rugăciune (după modelul american consacrat încă din 1920) că va sprijini crearea primei capele dedicată rugăciunii din Parlamentul României. La eveniment au mai participat ambasadori, reprezentanții tuturor cultelor religioase, reprezentanți ai societății civile, senatori și deputați

În misiunile pe care le-a condus ca general în afara țării, se pare că Nicolae Ciucă a construit lăcașe de rugăciune alături de camarazii săi. Un astfel de lăcaș de cult, construit din lemn, a fost adus la Craiova din Afganistan.

Parlamentul României

Nicolae Ciucă își dorește un loc de rugăciune în Parlament

Fostul premier Nicolae Ciucă a declarat că are o relație specială cu tradițiile bisericești. Acesta a spus că a primit educație religioasă încă de când era mic, bunica sa fiind cea care l-a învățat importanța rugăciunii și mersul la Biserică:

„Împreună cu camarazii mei am construit câte o capelă militară. Am avut capelă militară unde preotul slujea în fiecare duminică și în fiecare zi de sărbătoare religioasă. Nu conta că suntem doar doi sau trei la slujbă, se slujea.

Această legătură cu Divinitatea se trăiește de către fiecare dintre noi și teama de a nu muri neîmpărtășit sper că e ușor de înțeles. De aici nimeni nu a plecat viu. În tradiția noastră, în credința și conștiința noastră, ultimul lucru pe care trebuie să-l facă un om este să se împărtășească. Lucrul acesta trebuie făcut cât mai des posibil, că nu știm niciodată ce poate să se întâmpla.

Sunt chestiuni de natură personală, pe care le-am dobândit de mic, de la țară. Bunica mea era foarte credincioasă și așa ne-a crescut și educat“, a declarat Nicolae Ciucă într-un interviu DC News.