Calculele PNL pentru europarlamentare. Cine va deschide lista candidaților

Calculele PNL pentru europarlamentare. Cine va deschide lista candidațilorAlegeri europarlamentare. Sursa foto: Dreamstime.com

Calculele PNL pentru alegerile europarlamentare de anul viitor se bazează pe obținerea a cel puțin șapte mandate. Emil Boc și Eduard Hellvig vor deschide lista pentru Parlamentul European, aceștia fiind considerați potriviți să atragă voturile românilor.

Calculele PNL pentru alegerile europarlamentare de anul viitor pornesc de la premisa că partidul va obține un scor de 20%. Dacă se va realiza, conducerea speră că va obține șapte mandate în Parlamentul European. Comparativ cu precedentele alegeri, ar fi o pierdere destul de consistentă.

În 2019, pe fondul masivelor proteste anti-PSD, traduse într-o prezență uriașă la vot (51,07%), PNL a obținut un scor de 27%. Acesta s-a tradus în 10 mandate de parlamentar european, cele mai multe din istoria partidului. În 2014, la precedentele alegeri, cu 15%, liberalii au luat 6 mandate.

Raportat la 2019, când a câștigat datorită votului anti-PSD și anti-Dragnea, lucrurile s-au schimbat mult. Calculele PNL ar putea să nu funcționeze. Partidul s-a aliat cu PSD la guvernare, ceea ce va influența mult opțiunile alegătorilor anti-PSD. Pe de altă parte, AUR, formațiunea lui George Simion și-a întărit foarte mult pozițiile în Diaspora. Or, de acolo au venit multe voturi pentru liberali, ca și pentru USR, în 2019.

Calculele PNL ar putea fi date peste cap de prezența la vot, foarte scăzută, comparativ cu cea din 2019. De regulă, pentru alegători, votul pentru Parlamentul European nu are miză. Mulți nici nu sunt informați despre ceea ce pot face sau ar trebui să facă reprezentanții de la Bruxelles. De regulă alegătorii asociază aceste alegeri cu beneficiile uriașe pe care le primesc deputații europeni. Și nu sunt departe de adevăr. În Parlamentul European, România a trimis mulți politicieni aflați la final de carieră care nu s-au evidențiat prin nimic.

Calculele PNL pentru europarlamentare

Emil Boc, flancat de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă Sursa foto: INQUAM_Photos

Calculele PNL pentru alegerile europarlamentare

Ca să atragă voturile românilor, PNL intenționează să schimbe și garnitura de europarlamentari, într-o mare măsură. Calculele PNL vizeză ca lista să fie deschisă de Emil Boc, primarul orașului Cluj Napoca, și Eduard Hellvig, fostul șef al SRI. Cei doi, trage speranțe conducerea liberală, vor avea suficient capital de imagine încât să poarte partidul spre un loc onorabil, la finalul scrutinului. PNL intenționează să curețe lista de candidați și va miza pe nume noi care să atragă voturi.

Sub semnul întrebării este Eduard Hellvig, care nu mai este membru al PNL. El ar putea reveni, însă, fiind deja invitat de Nicolae Ciucă să se alăture partidului.

„În acest moment, variantele pentru a fi cap de listă la europarlamentare sunt Emil Boc şi Eduard Hellvig. Boc stă foarte bine în sondaje. Dintre actualii europarlamentari, vor fi pe locuri eligibile Adina Vălean, Siegfried Mureşan şi, posibil, Cristian Buşoi. Daniel Buda depinde de candidatura lui Emil Boc, fiind amândoi din filiala Cluj, iar Dan Motreanu şi Rareş Bogdan sunt sub semnul întrebării, în sensul că ar putea candida pentru Parlamentul naţional. Restul vor fi aşezaţi în funcţie de negocieri”, susţin surse din conducerea partidului despre calculele PNL.

Mai mulți politicieni liberali ar opta pentru un loc la Bruxelles, dat fiind că așteptările pentru alegerile parlamentare sunt destul de reduse. Alina Gorghiu, Raluca Turcan, Cătălin Predoiu sau Luminiţa Odobescu, de la Externe, și-ar dori o carieră la Bruxelles. Ei ar lua locul pe liste altor liberali precum Vasile Blaga, Gheorghe Falcă, Mircea Hava, Marian-Jean Marinescu sau Vlad Nistor.

Eduard Hellvig

Eduard Hellvig, Klaus Iohannis și Nicolae Ciuca Sursa foto: INQUAM Photos

Liberalii au speranțe mari în Europa

Totodată, liberalii trag speranță că o vor putea desemna pe Luminița Odobescu în funcția de comisar european. Dificil de înfăptuit, în condițiile în care PSD va obține, așa cum arată sondajele, victoria cu peste 30 de procente. Cu siguranță, poziția de comisar va fi vânată și de unul dintre social-democrați.

Calculele PNL cu privire la promovarea Luminiței Odobescu depind de negocierile pe care le va purta președintele Klaus Iohannis. Se spune că șeful statului ar viza o poziție la vârful UE. Iohannis ar vrea să devină Înalt Reprezentant al UE pentru politică externă sau preşedinte al Consiliului European. Nu se știe dacă are vreo bază pentru a solicita o astfel de poziție

„În cazul în care Klaus Iohannis nu va obţine funcţia de Înalt Reprezentant al UE pentru politică externă sau funcţia de preşedinte al Consiliului European, Luminiţa Odobescu va fi susţinută de partid pentru un portofoliu de comisar european. Momentan se discută despre portofoliul privind politica de extindere a UE”, susţine unul dintre vicepreşedinţii partidului citat de news.ro.

În România, numele lui Iohannis a mai fost vehiculat în legătură cu anumite funcții de conducere, în NATO sau la nivelul UE.  Au fost, însă, mai mult speculații interne, fără să existe vreun indiciu clar că numele său ar fi luat în discuție. Astfel, cel puțin în această privință, calculele PNL s-ar putea să nu aibă o bază reală.