Nicolae Ciucă îi liniștește pe români. Țara noastră „nu va suferi în iarna aceasta de lipsa gazului”

Nicolae Ciucă îi liniștește pe români. Țara noastră „nu va suferi în iarna aceasta de lipsa gazului”Gaze naturale. Sursa foto: Dreamstime.com

Nicolae Ciucă a garantat că România are cantităţile necesare de gaz și că oamenii nu vor întâmpina probleme în această iarnă. Premierul a participat la evenimentul de lansare a exploatării comerciale a Interconectorului Grecia - Bulgaria.

Nicolae Ciucă a dat asigurări, sâmbătă, că România are cantităţile necesare de gaz și că nu vor exista situații neplăcute în iarna 2022 - 2023. Şeful Executivului s-a aflat sâmbătă la Sofia, unde a participat la evenimentul de lansare a exploatării comerciale a Interconectorului Grecia - Bulgaria.

„Este o activitate pe care o aşteptam de mult timp, pentru că operaţionalizarea acestui interconector, practic, pune în valoare demersurile pe care le-am făcut pentru indetificarea de noi surse de energie şi, desigur, pentru diversificarea reţelelor de transport al gazelor, astfel încât Coridorul sudic să poată să asigure conectivitatea pe proiectul pe are noi l-am demarat şi l-am pus în aplicare odată cu Bulgaria, Ungaria şi Austria, vorbim de proiectul BRUA. Prin acest interconector, practic, se realizează punerea în valoare a proiectului BRUA şi totodată ne ajută să putem la rândul nostru să sprijinim Republica Moldova şi Ucraina prin cantităţile de gaz care pot fi transportate prin acest coridor”, a spus Ciucă, într-o declaraţie acordată presei la sediul Ambasadei României la Sofia.

Nicolae Ciucă, anunţ de ultimă oră. România a primit aprobarea plății primei cereri din PNRR

Sursa foto: Gov.ro

Nicolae Ciucă, întâlnire importantă în Bulgaria

Nicolae Ciucă s-a întâlnit și cu premierul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis, cu care a discutat aspectele legate de operaţionalizarea acestui interconector. „Ca atare, în acest moment, pot să dau asigurări că avem cantităţile necesare de gaz, iar ţara noastră nu va suferi în iarna 2022 - 2023 de lipsa gazului”, a punctat el.

Ciucă a discutat și cu preşedintele Bulgariei, Rumen Radev. „Am discutat acest subiect pentru că împreună am ajuns la concluzia că este nevoie ca societăţile naţionale de transport gaz să poată să conlucreze mai bine şi să folosească fondurile europene, pentru că sporirea capacităţii de transport gaze nu este doar în beneficiul ţării noastre, ci este în beneficiul tuturor ţărilor din regiune şi, de asemenea, asigurăm o capacitate de transport mai mare pentru Europa Centrală”, a explicat Ciucă, potrivit Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News