Premierul Ciucă participă la inagurarea interconectorului de gaze Bulgaria - Grecia: Avem asigurată conectarea şi coerenţa aprovizionării cu gaze
- Maria Dima
- 29 septembrie 2022, 19:24
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, joi, că va participa, la Sofia, la inaugurarea interconectorului de gaze dintre Bulgaria şi Grecia.
Prin acest sistem, interconectorul de gaze Bulgaria - Grecia, România va avea asigurate "conectarea" şi "coerenţa" aprovizionării cu gaze pe verticala sud-nord, a spus premierul Nicolae Ciucă.
"Urmează ca sâmbătă să particip la activitatea de inaugurare a interconectorului de gaze dintre Grecia şi Bulgaria, activitate care se va desfăşura la Sofia. Vor fi prezenţi oficiali ai Bulgariei, ai Greciei, Azerbaidjanului, preşedintele Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen", a anunțat Nicolae Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern.
Interconectorul Bulgaria - Grecia
Potrivit prim-ministrului, interconectorul Bulgaria - Grecia va da relevanţă sistemului propriu de gaze, BRUA, la care a lucrat Transgaz.
"În felul acesta ne asigurăm că interconectorul va reuşi să dea relevanţă sistemului propriu de gaze la care compania noastră Transgaz a lucrat şi a reuşit să îl pună în valoare. Este vorba de sistemul BRUA. Practic, avem asigurată conectarea şi garanţia că poate fi asigurată coerenţa aprovizionării cu gaze pe verticala sud-nord", a menţionat Nicolae Ciucă.