Complezență, piruete protocolare, săgețele otrăvite, discursuri sforăitoare și adevăruri amare rostite cu zâmbetul pe buze, joi, 1 februarie, în Aula Academiei Române, cu prilejul aniversării volumului cu numărul 200 din Colecția „Opere fundamentale”

Penumbra amăgitoare a Aulei Academiei Române conturează siluete vagi și mișcări alunecoase, înclinări iluzorii de capete și strângeri de mâini mai mult sau mai puțin interesate. Tot acest amestec neliniștit, drapat de aerul festiv, evidențiază, la o privire atentă, liniile drepte ale unor rafturi elegante pe care se înșiră o parte însemnată a moștenirii culturale a României:

200 de volume de tip Pléiade, trase în foiță fină, coperte cartonate, aparate critice de excepție - o comoară pentru orice bibliotecă - „un zid cultural”, cum minunat le-a numit academicianul Răzvan Theodorescu. Eminescu, Arghezi, Blaga, Creangă, Coșbuc, Caragiale, Preda, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ion Barbu etc - toată floarea civilizației pământene - stau mărturie ambiției unui om, Eugen Simion pe numele lui, de a lăsa în urmă un splendid edificiu spiritual. 

Va lua ființă „sfatul înțelepților”

Pentru a celebra acest merituos demers, ale țării „albe gulere” sau cel puțin o parte a lor s-a strâns, ghem, la Academie. E trecut bine de 11.00, ora stabilită pentru începutul acestei ședințe-altfel, cum a numit-o doamna academician Maya Simionescu. Poate din acest motiv special a și început dezbaterea cu 30 de minute întârziere. Mă rog... Primii invitați la tribună sunt Cristian Hera și Victor Voicu, președintele interimar și secretarul general ai distinsei instituții.

După trei vorbe și cinci reverențe de căciulă, aplaudate discret de asistență, vine rândul lui George Ivașcu, prezent în calitate de (nou) ministru al Culturii. „Am nevoie de dumneavoastră. Din acest motiv sunt astăzi aici”, declamă, pițigăiat, actorul înfășurat într-un costum bleumarin.

Termină repede, nu înainte de a le promite academicienilor că va înființa un senat, un „sfat al înțelepților”, fără de care nu va lua nicio decizie la minister. „Gata, fug să administrez!”, sună ultima propoziție ivașciană, îngropată în ropote de aplauze și zâmbete lățite. „Îmi place micuțul”, decide un „nemuritor”, aplecânduse, conspirativ, la urechea colegului din dreapta.

Discursul spumos și telefonul neîmblânzit

Un țârâit prelung de telefon mobil îl derutează, preț de câteva clipe, pe academicianul Victor Spinei. Tocmai sublinia calitatea superioară a Pléiadelor noastre în comparație cu cele ale francezilor, originalele imitate de noi. În aulă, agitat, scriitorul Nicolae Breban pipăie, stângaci, tastatura telefonului. „E ziua lui, împlinește 84 de ani, i-a sunat telefonul toată dimineața. Dar de ce nu l-o închide?”, murmură, împăciuitor, un coleg.

Aproape instantaneu, Breban e invitat la microfon. Nu mai apucă să îmblânzească tehnologia. Dezmorțește, în schimb, asistența: „Am scuipat pe tancurile sovietice care păzeau la ieșire din marile noastre orașe, dar i-am iubit pe marii ruși! Pe marii scriitori ruși”, tună, înfierbântat, Breban. „L-am iubit pe maestrul meu, Dostoievski, l-am citit și...”. Telefonul îi sună din nou, tare, zbătându- se în buzunar, dar nuși pierde aplombul. Dimpotrivă, șarjează în continuare curajos și, după câteva volte amețitoare, concluzionează, în aplauzele colegilor: „Generația mea a ținut steagul sus în cultură...”.

Constantin Bălăceanu- Stolnici pare netulburat. Are 95 de ani și, pe tot parcursul acestei ședințe-altfel, deși l-am urmărit atent, n-a dat semne de oboseală. Când s-a plictisit de discursurile conforme, a citit. Când i-a plăcut o cuvântare, a aplaudat discret. Pe Breban l-a îngăduit cu un zâmbet subțire. Telefonul scriitorului a sunat de cinci ori în trei ore.

Simion cere sprijinul Parlamentului

Eugen Simion (foto) a vorbit la sfârșit, răspunzând laudelor colegilor cu dezvăluiri legate de parcursul sinuos al proiectului pe care- l conduce de 18 ani „Să știți că am scos aceste cărți întinzând parcă de prea multe ori mâna. În 2000, când am început, ne-a sprijinit Ion Caramitru, ca ministru al Culturii, apoi Răzvan Theodorescu, din aceeași poziție. Eh, când a venit la minister Mona Muscă, ne-a blocat pur și simplu finanțarea. «Ce cărți, ce clasici?! Mergeți și cereți bani la bănci! Statul nu vă mai dă nimic». Și nu ne-a mai sprijinit deloc. Nicio bancă din România nu ne-a ajutat, pentru că, da, am mers să cerem bani de la bănci”.

Eugen Simion a lansat un apel către politicieni: „Aș vrea ca Parlamentul să ia o decizie în acest sens. Un asemenea proiect are nevoie de sprijinul statului. Am fost președintele Academiei, nu mai vreau onoruri, și nici bani. Vreau doar să tipăresc aceste cărți, fundamentale pentru cultura noastră. Dar nici nu mai pot sta, la vârsta mea, cu mâna întinsă pe la atâtea uși. Sprijiniți cultura!”.