Nicolae Bănicioiu e în grevă parlamentară, dar testează bolizi de lux
- Alexandra Postelnicu
- 9 martie 2012, 10:54
Acţiunile social-democratului Nicolae Bănicioiu sunt dovada vie a ceea ce acuză PDL - "grevă de lux", având în vedere că acesta profită de toate drepturile de deputat, dar nu mai vine la serviciu.
Şi asta pentru că Bănicioiu a fost surprins la reprezentanţa Land Rover, testând o maşină de zeci de mii de euro. Mai mult, deputatul PSD nu îşi cheltuişeşte banii pe benzină sau pentru întreţinerea unei maşini pentru că foloseşte autoturismul şi şoferul puse la dispoziţie de Parlament. ZIUAnews l-a surprins pe Nicolae Bănicioiu, astăzi, în timp ce îşi vedea liniştit de problemele personale. În jurul prânzului, deputatul PSD şi-a pus şoferul de la Parlament să-l ducă până în cartierul Băneasa. Social-democratul a intrat într-o clădire de birouri, unde se află şi reprezentanţa Land Rover. După ceva timp, deputatul a ieşit împreună cu două persoane, oprindu-se în faţa unui Range Rover Sport expus afară, care costă cel puţin 60.000 de euro. L-a privit din toate unghiurile, după care s-a urcat în autoturism pentru a-l testa. A mai analizat oferta, după care a plecat, tot cu maşina Parlamentului. Contactat de sursa menţionată, Nicolae Bănicioiu a declarat că a fost la o întâlnire în interes de serviciu, „destul de importantă pentru mine”. Deputatul PSD a recunoscut că foloseşte în continuare maşina şi şoferul de la Parlament, dar se apără spunând că la fel face şi Roberta Anastase. Singura diferenţă este că membrii Opoziţiei sunt în grevă parlamentară, în timp ce aceia ai Puterii sunt prezenţi la lucrările din Legislativ În ceea ce priveşte maşina pe care a analizat-o, social-democratul susţine că se gândeşte să o cumpere în viitor. "Evenimentul zilei" a prezentat ieri un sondaj CSOP, realizat telefonic în perioada 16-17 februarie 2012, pe un eșantion de 725 de persoane, care arată că 60% dintre repodenţi consideră că greva USL este un lucru rău pentru situația actuală în care se află România. Doar 23% dintre români consideră că greva parlamentară a PSD și PNL este un lucru bun pentru țară în situația actuală, arată un sondaj CSOP. 6% dintre români nu au auzit de faptul că partdiele de opoziție fac grevă parlamentară, iar 11% au răspuns că "Nu știu/Nu răspund".
Aleşii Opoziţiei caută să boicoteze activitatea Legislativului, pentru o eventuală forţare a anticipatelor, dar să-şi păstreze, în paralel, intacte privilegiile de demnitari: funcţii, salarii, diurne, secretare, maşini, birouri.