Nicolae Bălescu, rol important în istoria României. sursa: arhivă EVZ Nicolae Bălcescu - un român la cumpăna a două epoci. Cum a reușit un fiu de mici boieri să așeze poporul român pe calea Unirii și Independenței
Nicolae Bălcescu este, ca și Eminescu, prototipul românului total. Nu greșesc, sper, dacă parafrazez un citat celebru despre Eminescu dacă spun că dacă din România n-ar mai rămâne nimic în afară de o lucrare (oricare!) a lui Nicolae Bălcescu, atunci s-ar ști totul despre români. Nu este un articol biografic ci o analiză care să demonstreze parafraza de mai sus.
Nicolae Bălcescu - un „iluminat”
Pe Nicolae Bălcescu, soarta nu-l prea sorocise să aibă vreun destin aparte. Era un copil al unor mici boieri, Barbu Petrescu Pitarul și Zinca Bălceasca. Cuplul avea o biată moșie pe la Bălcești pe Topolog, zestrea Zincăi (la granița dintre Argeș și Vâlcea, a nu se confunda cu Bălceștii de lângă Craiova) și o „păreche de case” în Mahalaua Boteanului (cam pe unde este astăzi celebrul, interbelicul Hotel Ambasador din București). Moșioara era neîndestulătoare pentru „casa grea” unde erau trei copii: Nicolae, Barbu și Zița.
Nimeni nu știe de unde a venit iluminarea lui Bălcescu spre cultură și spre istorie. Spune ceva Ion Ghica în episodul de la Sfântul Sava cu Sotea vlăjganul și cu halvița. Dar Ghica rămâne mut când vede la Bălcescu însemnări din cronicari, deși ei la școala care va reprezenta baza pentru Universitatea din București de azi, Sfântu Sava, creată de Gheorghe Lazăr, cu Aaron Florian abia începuseră Antichitatea Orientală, neajungând măcar la Antichitatea Greco-Romană. Nicolae Bălcescu studiase cu masonul J.A. Vaillant iar acesta îi dăduse „lumina”: trecutul național, căutarea tradițiilor. O scrisese și Mihail Kogălniceanu la Iași, în Introducția la Dacia Literară la începutul anilor 40, dar Bălcescu era practic un pionier în domeniu.
Nicolae Bălcescu - românul total
Nicolae Bălcescu scrie lucrări de istorie, artă militară, societate. Îl creează pe Mihai Viteazul ca personalitate istorică și model de acțiune. Trăiește puțin peste 33 de ani (29 iunie 1819-București-29 noiembrie 1852-Palermo, Sicilia). Devine iuncăr, adică tânăr sublocotenent în Armata Română regulamentară, predă istorie și geografie cu de la sine putere soldaților deși fusese angajat ca ofițer instructor pentru scriere, citire și aritmetică.
Participă la conjurația lui Filipescu, face închisoare la Mărgineni unde se îmbolnăvește fatal de tuberculoză. Scrie, caută în arhive, după eliberare, călătorește la Paris, iar scrie, studiază, înființează organizații de tineri acolo, apoi acasă înființează Frăția. Dă startul Revoluției pașoptiste este omul Guvernului Provizoriu și al Locotenenței Domnești. După fuga în Ardeal, încearcă să mențină flacăra vie a Revoluției, ceea ce va face și în ultimii trei ani de viață, în exil.
Fără îndoială, România fără Nicolae Bălcescu, din punct de vedere politic n-ar fi existat niciodată. Napoleon spunea că dacă Hristos nu murea pe Cruce, nu ar fi fost Mântuitorul și n-ar fi existat Biserica. România fără jertfa lui Bălcescu, n-ar fi existat cu siguranță.
Recomandările noastre
