Niciun șofer nu mai scapă de data asta. Plouă cu amenzi uriașe

Niciun șofer nu mai scapă de data asta. Plouă cu amenzi uriașe

De la implementarea sistemului e-Sigur, au fost aplicate peste 800 de amenzi pentru încălcarea Codului Rutier, iar numeroase permise auto au fost suspendate.

Amenzile sunt transmise direct la domiciliul șoferilor, care au opțiunea fie să le plătească, fie să le conteste.

Nimeni nu a contestat amenda

Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt al IGPR, a declarat că niciuna dintre cele peste 800 de sancțiuni emise până în prezent nu a fost contestată, relatează adevărul.

Acesta a precizat că șoferii pot beneficia de reducerea cuantumului amenzii, plătind doar jumătate din minim în termen de 15 zile.

Plata poate fi efectuată fie la Direcția de Taxe și Impozite Locale, fie online, prin platforma Ghișeul.ro.

Codul rutier: e-SIGUR

Codul rutier: e-SIGUR. Sursa foto: Poliția Română

În cazul în care șoferii doresc să conteste amenda, aceștia au la dispoziție tot 15 zile pentru a depune o plângere la judecătoria de domiciliu sau la cea de pe raza localității unde a fost înregistrată contravenția.

Această procedură oferă un echilibru între sancționarea abaterilor și dreptul la o justiție corectă.

Cum funcționează sistemul e-Sigur

Lansat la începutul anului 2025, sistemul e-Sigur utilizează radare inteligente, echipate cu tehnologie avansată, pentru a monitoriza traficul și a sancționa abaterile de la regulile de circulație.

Radarele e-Sigur sunt amplasate pe trepiede, în zone cu risc rutier ridicat, precum DN1, DN2, DN6 și alte drumuri naționale și autostrăzi.

Aceste dispozitive pot detecta viteza vehiculelor de la distanțe de până la 1.200 de metri și sunt capabile să identifice marca, numărul de înmatriculare și chiar șoferul aflat la volan.

Datele colectate sunt transmise către un server central, unde sunt analizate de polițiști, iar amenzile sunt trimise direct la domiciliul conducătorilor auto.

Un aspect important al sistemului este faptul că șoferii nu sunt opriți în trafic pentru sancționare, ceea ce reduce timpul pierdut și crește eficiența procesului.

În plus, sistemul este complet integrat cu alte tehnologii de monitorizare a traficului, contribuind la o supraveghere constantă și la prevenirea accidentelor.

Care sunt sancțiunile

În funcție de clasa de sancțiuni, amenda rutieră în 2025 poate avea următorile valoari:

  • clasa I (2 – 3 puncte de amendă) = 405 lei – 607,5 lei;
  • clasa a II-a (4 – 5 puncte de amendă) = 810 lei – 1012,5 lei;
  • clasa a III-a (6 – 8 puncte de amendă) = 1.215 lei – 1.620 lei;
  • clasa a IV-a (9 – 20 puncte de amendă) = 1.822,5 lei – 4.050 lei;
  • Doar pentru persoane juridice - clasa a V-a (21 – 100 puncte de amendă) = 4.252,5 lei – 20.250 lei.

În ce privește viteza cu care a fost depășită limita legală, sancțiunile sunt:

  • 10-20 km/h peste limită: 2-3 puncte de amendă + 2 puncte penalizare;
  • 21-30 km/h: 4-5 puncte de amendă + 3 puncte penalizare;
  • 31-40 km/h: 6-8 puncte de amendă + 4 puncte penalizare;
  • 41-50 km/h: 9-20 puncte de amendă + 6 puncte penalizare;
  • Peste 50 km/h: 9-20 puncte de amendă și suspendarea permisului pentru 90 de zile;
  • Peste 70 km/h: 9-20 puncte de amendă și suspendarea permisului pentru 120 de zile.

Ne puteți urmări și pe Google News