Nici două săptămâni de carantină nu ar salva România. Cât de periculoase sunt spitalele COVID-19? „Nu ia nimeni măsuri”
- Sabina Popescu
- 16 octombrie 2021, 18:00
„Nu ajung două săptămâni (n.r. de carantină în România)”, a susținut, sâmbătă, 16 octombrie, fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, precizând că fiecare transmitere a SARS-COV-2 presupune stadii diferite de boală. „În condiţiile în care nu suntem în 2020 şi nu rămânem la îndemâna lockdown-ului, avem nişte restricţii pe care le-am impus de anul trecut pe care nu le verifică nimeni şi nu ia nimeni măsuri dacă nu se respectă. (…) Avem şi foarte multă neimplicare în acest moment”, a mai spus medicul.
Sistemul medical din România se află în colaps, iar o carantină de doar două săptămâni nu ar fi suficientă. Nelu Tătaru a precizat că ar susține un astfel de demers, dacă ar fi eficient, însă doar 14 zile de izolare nu sunt suficiente. Mai mult decât atât, unitățile medicale nu au fost pregătite pentru situații de criză precum valul patru al pandemiei de COVID-19.
Ce se ascunde în spatele spitalelor COVID-19
Nelu Tătaru a fost întrebat dacă unitățile sanitare din țară, în special cele în care sunt tratați pacienți COVID-19, sunt periculoase. „Spitalele din România au fost pregătite pentru situaţii obişnuite, nu pentru situaţii de criză”, a răspuns consilierul pe Sănătate al premierului interimar Florin Cîțu.
„Spitalul din România trebuie privit ca o structură - majoritatea dintre ele sunt din anii 70-80, ca o dotare - dotarea de anul trecut s-a făcut cu 142% faţă de ce fusese în spitalele din România şi ca personal medical, care este acelaşi, normativ la limită, dotările care erau, la limită, şi structurile vechi. De aceea am putut vedea o suprasolicitare cu un număr de pacienţi. A însemnat şi tragediile pe care le-am văzut”, a completat fostul ministru al Sănătății.
Calitatea actului medical este afectată de numirile politice
Actul medical este afectat în condițiile în care un profesionist din Sănătate este înlăturat în favoarea unei numiri politice. În astfel de contexte, „nu vom avea niciun spital care să corespundă unei activităţi medicale de calitate”, a spus Nelu Tătaru.
În legătură cu situația epidemiologică actuală, medicul a precizat că „avem o lună octombrie grea, nu suntem în vârful valului 4”.
„Încă avem o transmitere comunitară accentuată. (…) Anul trecut făceam o analiză şi vedeam că 5% din cazuri ajung la Terapie Intensivă, anul ăsta vedem că în jur de 10% din cazuri ajung la Terapie Intensivă. Anul trecut spuneam că transmiterea se face exagerat de mult, dar nu putem vizualiza, anul acesta suntem în aceeaşi paradigmă, dar în condiţiile în care lumea priveşte cu mai multă relaxare”, a mai spus Nelu Tătaru într-o intervenție la Digi24.