News Alert. Demisie la vârf, la PSD. S-a convocat ședință de urgență a Parlamentului!
- Lucian Ionescu
- 8 octombrie 2020, 15:43
Sorin Grindeanu și-a dat demisia din funcția de președinte al Autorității Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
În acest sens, Parlamentul se va reuni, joi, la ora 15,00, pentru a lua act de demisia lui Sorin Grindeanu.
Astfel, deputaţii şi senatorii urmează să voteze un proiect de hotărâre privind declararea vacantă a funcţiei de preşedinte al ANCOM.
În 22 august, la congresul PSD, Sorin Grindeanu a fost ales în funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului. Conform legii, Grindeanu trebuia să opteze pentru una dintre cele două funcţii, care sunt incompatibile.
Guvernul Grindeanu a modificat, pe 27 aprilie 2017, prin ordonanţă de urgenţă, legea de funcţionare a ANCOM, statuând că numirea preşedintelui şi vicepreşedinţilor acestei instituţii se va face de către plenul reunit al Parlamentului, la propunerea Guvernului.
Sorin Grindeanu a fost numit în funcția de președinte ANCOM în 2017 la propunerea lui Mihai Tusose
Fostul premier Sorin Grindeanu a fost numit preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), pentru perioada rămasă din mandatul de 6 ani început în 11 mai 2017, prin votul plenului reunit al Parlamentului.
Fostul prim-ministru Sorin Grindeanu a fost propus de către premierul Mihai Tudose pentru a prelua preşedinţia Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), după ce Adrian Diţă şi-a înaintat demisia din funcţie.
Numirea în funcția de președinte ANCOM a fost făcută după ce Sorin Grindeanu a fost dat afară din PSD.
„Nu are de ce să-mi fie ruşine”, a replicat fostul prim-ministru, precizând că nu mai este membru de partid după ce a fost exclus de PSD.
„Am spus că principala mea dorinţă e să rămân în PSD, dar eu în acest moment sunt exclus. Dacă cumva voi deveni preşedintele ANCOM, contestaţia mea la excludere (din PSD - n. red.) nu mai are rost. Eu în acest moment sunt apolitic”, a replicat Grindeanu la momentul respectiv.
Sorin Grindeanu a revenit în PSD, la congresul partidului, când a fost ales în funcția de prim-vicepreședinte, potrivit agerpres.ro