New York-ul „a văzut” încă o dată moartea cu ochii

New York-ul „a văzut” încă o dată moartea cu ochii

Nu există dovezi că atacul cu maşină capcană dejucat în metropola americană a fost pus la cale de reţeaua condusă de Ossama bin Laden sau de orice altă mare grupare teroristă, a anunţat primarul New York-ului, Michael Bloomberg, citat de BBC.

Atentatul a fost revendicat pe internet de talibanii pakistanezi, însă potrivit poliţiei nu se ştie dacă mesajul este autentic. Şeful talibanilor pakistanezi, Hakimullah Mehsud, a anunţat într-o înregistrare video datată aprilie că marile oraşe americane vor fi ţinta atentatelor, precizează azi centrul de supraveghere a site-urilor islamiste. "Momentul când soldaţii noştri vor ataca oraşele americane e foarte aproape. Soldaţii noştri au intrat în America teroristă", a spus Mehsud în înregistrarea de nouă minute în care apare flancat de doi bărbaţi mascaţi şi înarmaţi. Mai mulţi responsabili americani şi pakistanezi spuneau că Mehsud a fost ucis în ianuarie în urma unui raid. Însă presa americană a anunţat ulterior că liderul a supravieţuit atacului. Grupul talibanilor "Tehrik-e-Taliban" (TTP) condus de Hakimullah Mehsud a revendicat atentatul eşuat cu maşină capcană de sâmbătă seara din inima New York-ului. Dacă mesajul este autentificat, este pentru prima oară când gruparea acţionează în Statele Unite. Între timp, poliţia a dat publicităţii imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zona unde era parcată maşina capcană. Oamenii legii îl caută acum pe bărbatul care apare în înregistrare. Atac împotriva desenelor animate South Park Nu se cunoaşte motivul atacului, însă poliţia investighează şi ipoteza ca atentatul să-i vizeze pe pe autorii seriei de desene animate South Park, notează cotidianul britanic The Telegraph. N-ar fi exclus, ţinând cont că în urmă cu mai bine de o săptămâna au fost cenzurate cuvintele profetului Mohamed, în episodul difuzat în Statele Unite. Motivul - autorii serialului au primit o ameninţare cu moartea din partea unei organizaţii musulmane.  Vinovaţii vor fi pedepsiţi Autorii atacului vor fi găsiţi şi pedepsiţi, a declarat şi preşedintele american Barack Obama. "Vom face tot ce e nevoie ca să protejăm poporul american, să-i găsim pe cei care au stat în spatele acestui complot", a spus liderul de la Casa Albă. Obama a felicitat forţele de ordine care au intervenit prompt şi-au dejucat atentatul. (Oana Ţepeş) Atentat dejucat America a răsuflat ieri uşurată la anunţul neaşteptat făcut de autorităţi privind dejucarea, sâmbătă seară, a unui atentat terorist care a vizat renumita Times Square din cartierul newyorkez Manhattan. Deşi impropriu spus dejucat, în condiţiile în care, potrivit primelor indicii, încărcătura explozivă de la bordul unui SUV parcat în zonă nu a explodat din cauza unor racorduri rudimentare ale ceea ce pare a fi un dispozitiv improvizat, vestea că un atentat terorist ar fi putut lovi inima metropolei americane din nou a redus la tăcere milioane de locuitori ai oraşului.

Raymond Kelly, comandantul poliţiei din New York, a anunţat că maşina suspectă era încărcată cu două bidoane mari de benzină, trei containere cu propan, artificii, două ceasuri şi o cutie metalică. „Nu avem nicio idee cine a pus asta la cale sau de ce”, a declarat primarul Michael Bloomberg. „Am fost însă foarte norocoşi. Am evitat ceea ce ar fi putut fi un eveniment sângeros”, a adăugat acesta.

Zece atentate dejucate

Secretarul american pentru Securitate Internă, Janet Napolitano, a asigurat populaţia că atentatul eşuat este un act izolat şi că anchetatorii dispun deja de o serie de indicii, precum amprente digitale găsite pe o parte din componentele dispozitivului exploziv. Toate înregistrările video din zonă sunt în prezent cercetate în detaliu de autorităţi, a mai explicat oficialul american.

Intelcenter, centrul de supraveghere a site-urilor islamiste, a calificat tentativa de atac cu maşină-capcană drept un „eveniment terorist important”, subliniind că este prea devreme pentru a identifica persoanele din spatele complotului.

Cel puţin zece atentate teroriste, care au fost organizate pe teritoriul Statelor Unite sau care au vizat curse aeriene cu această destinaţie, au eşuat sau au fost dejucate de autorităţile americane după tragedia de la 11 septembrie 2001, potrivit unei cronologii realizate de AFP.

Ultima astfel de tentativă a avut loc în decembrie 2009, când un nigerian în vârstă de 23 de ani s-a îmbarcat de Crăciun într-un avion care făcea legătura între Amsterdam şi Detroit, având asupra sa o bombă artizanală. Dispozitivul nu a funcţionat, iar bărbatul, care a fost grav rănit, a fost imobilizat de pasageri.

Ne puteți urmări și pe Google News