Netflix a anunțat că a cumpărat drepturile de difuzare al celui mai popular film din România cu cele mai mari încasări în cinematografele din România.
Netflix a cumpărat cel mai vizionat film românesc din 2023. Este vorba despre Miami Bici 2, filmul cu cele mai mari încasări din 2023. Filmul va fi urcat pe platforma de streaming pe data de 20 martie.
Protagoniștii Ilie Piciu (Codin Maticiuc) și Ion Bilă (Matei Dima). Alături de ei este de actorul de la Hollywood, Danny Trejo (Mr. Susan). Aceştia au parte de aventuri palpitante și amuzante totodată.
Mai exact, este vorba despre doi prieteni care fug de iarna grea din România și încearcă să-și găsească de lucru în Miami Beach. Aici dau de probleme după ce noul lor șef se dovedește a fi un interlop.
Netflix a cumpărat Miami Bici 2
Ion Bilă și Ilie Piciu călătoresc de la Miami la Los Angeles în căutarea visului american adaptat la cel românesc, în stilul „dolari mulți pe muncă puțină”. Ei ajung în situația de a face diferite infracțiuni într-un anturaj de „băieți răi” de care apoi încearcă să se descotorosească.
„Miami Bici 2, filmul cu cele mai mari încasări din 2023 în cinematografele din România, vine pe Netflix din 20 martie. Protagoniștii Ilie Piciu (Codin Maticiuc) și Ion Bilă (Matei Dima), alături de actorul de la Hollywood, Danny Trejo (Mr. Susan), au parte de aventuri și mai palpitante și amuzante”, a anunţat Netflix.
Netflix a cumpărat cel mai popular film în România
Cu încasări de peste 3 milioane de dolari din vânzarea de bilete la sălile de Cinema, această comedie românească a depășit la box office-ul intern filme precum Barbie, lungmetrajul cu cele mai mari încasări la nivel mondial în 2023, Oppenheimer sau Fast X.
Primul film Miami Bici, lansat în 2020, s-a bucurat și el de un succes uriaș în rândul spectatorilor români, obținând încasări de 2,66 milioane de dolari deși a putut fi văzut în cinematografe timp de doar 4 săptămâni înainte ca ele să fie închise din cauza pandemiei.
„Miami Bici 2” intră pe Netflix ca parte a unei strategii mai largi în România
Faptul că Netflix a cumpărat prin licențiere drepturile de difuzare ale noului film nu reprezintă tocmai o surpriză. Compania americană a achiziționat aproape toate lungmetrajele românești cu încasări mari.
Cel mai cunoscut exemplu este cel al Teambuilding. Filmul a stârnit un val de controverse după ce a apărut pe Netflix. Urmează Nuntă pe bani și Haita de acțiune, care pot fi văzute la rândul lor pe Netflix.
La box office-ul românesc aceste filme au depășit super-producții de la Hollywood:
- Aquaman and the Lost Kingdom,
- John Wick Chapter 4,
- The Super Mario Bros. Movie.
Nuntă pe bani, filmul realizat de comediantul Mircea Bravo, a intrat pe Netflix la data de 7 februarie. La fel ca în cazul Teambuilding și a altor lungmetraje românești, el a devenit mai urmărit film al Netflix în România. În prezent se menține pe poziția a treia în clasament, potrivit netflixro.