Oraşul spaniol Alcalá de Henares s-a tranformat într-una dintre cele mai mari comunităţi de români din lume. Peste 18.000 de cetăţeni provenind din România locuiesc în acest oraş, situat la 35 km de Madrid. Întrucât majoritatea provin din judeţul Alba, în anul 2001, Alcalá de Henares şi Alba Iulia au devit şi oraşe înfrăţite. Odată stabiliţi în Alcalá de Henares, unii dintre români s-au dovedit a fi şi antreprenori de succes, administrând măcelării, magazine cu produse tradiţionale, cafe-interneturi, firme de transporturi internaţionale şi coletărie, etc. Au fost inaugurate o echipă de fotbal, FC Alba Alcalá de Henaras, care joacă în divizia regională şi o biserică ortodoxă românească. Printre aceşti români care s-au realizat departe de ţară este şi Nelu Bârsan (49 ani).

Emigrat din 1980, acesta a ales ca primă destinaţie Italia. A locuit acolo un an şi jumătate, timp în care a lucrat ca şofer. Ulterior, a ales să se mute în Suedia, unde a obţinut În 1988 cetăţenia suedeză. În 1990, decide să-şi schimbe din nou reşedinţa, alegând de această dată Spania şi devenind primul român stabilit în Alcalá de Henares.

EVZ: Când aţi plecaţ din România şi care au fost motivele care v-au determinat? Nelu Bârsan: Am fugit din ţară în 1980. Aveam numai 22 de ani. Sistemul politic de la acea vreme m-a determinat să fac acest pas. Pentru mine a reprezentat singura alternativă pentru a avea libertate şi o viaţă normală.

EVZ: Aţi ales de la început Spania ca destinaţie finală? NB: Nu. Imediat după ce am părăsit ţară am ajuns în Italia. Am muncit acolo ca şofer, însă ulterior am decis să plec mai departe. Aşa am ajuns în Suedia, unde mi-am depus o cerere de azil politic.

EVZ: Aţi fost ajutat de cineva după ce aţi fugit din România? NB: Nu. Nu a fost cine să mă ajute. Doar în Suedia, până să mi se semneze acel dosar de azil politic, am trăit de pe urma ajutorului social. După ce mi s-a legalizat statutul am reuşit să mă angajez. Acolo am lucrat tot ca şofer. Însă m-am descurcat singur. În plus, la vremea respectivă nu erau atât de mulţi români emigraţi pentru a forma comunităţi mari. Nivelul la care am ajuns acum se datorează doar meritului meu şi al familiei mele, pe care mi-am format-o departe de România.

EVZ: Care au fost cele mai dificile momente trăite imediat după emigrare? NB: Cel mai greu a fost cu dorul de ţară. Este dificil printre străini, într-o ţară necunoscută, cu o limbă nouă. Însă aveam libertatea. Cu toate acestea, dorul de ţară l-am purtat mereu în suflet. De aceea, după Revoluţia din 1989 am revenit de foarte multe ori în România.

EVZ: Ca imigrant, aţi simţit că se fac diferenţieri între dvs. şi alţi colegi de muncă? NB: Eu personal nu am experimentat forme de rasism sau de discriminare. Am plecat din ţară într-un moment în care numărul românilor din diaspora era redus. Nu erau nici ştiri despre români arestaţi pentru furturi, crime sau alte ilegalităţi. Prin urmare, nimic nu alimenta sentimentul xenofob sau pe cel rasist. Iar în ceea ce mă priveşte, eu am lucrat cu contract. Având şi forme legale de şedere nu prea aveau cum să facă discriminări. Însă, indirect, pot să vă spun că am auzit de aceste discriminări, la românii care locuiesc aici ilegal şi muncesc „la negru”.

EVZ: Ce vă leagă cel mai tare de România? NB: Locurile natale şi familia. Mă pasionează foarte tare şi vânătoarea. Motiv pentru care vin în ţară foarte des. Pe an, vin împreună cu familia mea chiar şi de cinci, şase ori.

EVZ: Sunteţi patronul unei companii de succes în Spania. Cum v-a venit ideea să deveniţi antreprenor? NB: Într-adevăr. Împreună cu fraţii mei, Mircea şi Traian, am deschis, în octombrie 1998, o firmă de coletărie, prin care transportăm pachete din Spania în România şi retur. Ideea i-a venit fratelui meu, Mircea. Am început cu o furgonetă şi de atunci ne-a mers foarte bine. Acum doi ani noi ne-am separat afacerile. Am deschis un punct de lucru şi la Sebeş, în judeţul Alba. Am 19 angajaţi în Spania şi 15 în România. De câţiva ani am deschis şi trei magazine cu produse româneşti. Fiecare dintre noi avem câte unul. Magazinele lor sunt în Alcalá, iar al meu este în Toledo, un oraş din centrul Spaniei. Produsele, majoritatea dintre ele le aducem din România. Însă pe cele din carne le iau de la fraţii mei, care au o carmangerie. Clienţii noştri sunt români, însă avem şi spanioli.

EVZ: Cum a evoluat firma dvs de coletărie? NB: Încă din momentul în care am început, ne-a mers destul de bine. Am şi muncit ca să ajungem aici. În 2007 eu am primit diploma pentru „Cel mai bun antreprenor român în Spania”. Aceasta mi-a fost înmânată cu ocazia Galei anuale a premiilor oferite de Comunitatea Românilor din Spania. A fost un moment important, întrucât a marcat nivelul profesional la care am ajuns.

EVZ: Ce trebuie să ştie românii care doresc să trimită trimită pachete prin firma dvs.? NB: Barsan Trans are dintre cele mai accesibile tarife: 2 euro/kg şi nu avem limitş de greutate. Am deschis puncte de colectare în Madrid, Alcalá şi Sebeş. În acelaşi timp, clienţii nu au voie să trimită produse interzise. Avem o listă pe care o pot consulta. Însă nu toţi o respectă. Sunt unii care ascund astfel de produse şi ne fac mari probleme la graniţe. Recent, la unul dintre transporturi am primit o amendă de 3.000 euro pentru nişte pachete de ţigări ascunse în interiorul unui colet.

EVZ: Ce obişnuiesc să trimită românii acasă? NB: Majoritatea trimit haine, alimente, jucării. Dar am avut şi transporturi mai ciudate, cu cartofi, fasole, chiar dacă acestea se găsesc şi în Spania.

EVZ: Cât de dificil a fost pentru un imigrant să-şi deschidă o firmă? NB: Destul de uşor. Din momentul în care am depus dosarul şi până am primit toate avizele şi semnăturile necesare a durat mai puţin de o lună.

EVZ: Care sunt planurile dvs. profesionale de viitor? NB: Cu firma intenţionez să mă extindem şi mai mult. Cu toate acestea, nu cred ca aş reveni în ţară definitiv, pentru că sunt încă multe lucruri care nu merg aşa cum ar trebui. Poate peste ani, pentru că acum nu prea ai un viitor. Nici noi, nici copii.

EVZ: Care este cea mai mare împlinire personală realizată departe de ţară? NB: Mi-am întemeiat o familie. Împreună cu soţia mea, Simona, avem doi copii născuţi în Spania: Ioan Gheorghe (16 ani) şi Adrian Manuel (14 ani). Acasa, vorbim cu ei numai în româneşte. Prin urmare, chiar dacă s-au născut la câteva mii de kilometri de România, nu se simt străini de ea. În plus, revenim în ţară de cinci, şase ori, la vânătoare sau la diferite sărbători.

EVZ: Ce sfaturi aţi da unui român care este pe punctul de a emigra? NB: I-aş transmite să se gândească foarte bine înainte să facă acest pas. Cei care pleacă fără acte, riscă mult. Pentru că plata „le negru” este cu mult mai mică decât salariile la care speră ei. În acelaşi timp, construcţiile, unde lucrează majoritatea românilor, au scăzut cu 25% în ultimul an. Prin urmare, numărul locurilor de muncă pentru români s-a redus, ceea ce îngreunează şi mai mult eforturile celor care vor să-şi găsească o slujbă în Spania.

Românii din Spania - Elena Roman, primul cetăţean român numit într-o funcţie publică - Numărul oficial al emigranţilor români depăşeşte  530.000 - Primul copil născut în Spania, în 2007, a fost de origine română. - Partidul Independent Român, fondat în 2006, este prima formaţiune politică a românilor din Spania