Negocieri, spionaj și misiuni secrete. Evan Gershkovich, parte a celui mai complicat schimb de prizonieri din istorie

Mama lui Evan Gershkovich, Ella, a sosit joi, în cea de-a 491-a zi de detenție a fiului său, la Casa Albă. Aceasta avea o întâlnire urgentă cu președintele Biden, la ora 10:30. I se spusese să-și aducă soțul, Mikhail, și fiica, Danielle, într-o convorbire de trei minute care s-a încheiat cu o instrucțiune strictă: Să nu spuneți nimănui.

La cinci mii de kilometri depărtare, Evan Gershkovich se afla în ultimele ore în custodia Rusiei, la bordul unui avion guvernamental Tupolev-204. Acesta urma să aterizeze pe un aeroport turcesc, unde personalul de securitate îmbrăcat în portocaliu aștepta nervos. Reporterul Wall Street Journal, în vârstă de 32 de ani, documenta coborârea Rusiei în represiune atunci când agenții l-au ridicat dintr-o frizerie. Astfel, aceștia l-au transformat în povestea pe care a încercat să o scrie. Acum urma să fie o componentă centrală a unuia dintre cele mai complicate schimburi de prizonieri din istorie.

Război geopolitic și schimb de prizonieri

Prin Europa, avioanele transportau celelalte piese umane ale unui puzzle fragil. Printre ei, alți doi americani și opt ruși care, împreună, au petrecut zeci de ani în închisori politice și colonii penale. Erau de la disidenți înrăiți, care au înfruntat otrăvirile și greva foamei, până la americani obișnuiți. Aceștia s-au trezit reduși la statutul de monedă de schimb într-un război geopolitic cu Vladimir Putin care dura de ani de zile.

Persoana care le-a adus libertatea a fost transportată cu cătușe și cască antiglonț din Germania cu un avion Gulfstream. Acesta a aterizat în apropierea terminalului turcesc pentru VIP-uri de unde Rusia l-a preluat. Vadim Krasikov era un asasin profesionist care împușcase un exilat în plină zi într-un parc din Berlin. Era omul pe care președintele rus voia să îl aducă acasă. „Federația Rusă nu mă va lăsa să putrezesc în închisoare", i-a spus odată ucigașul unui gardian.

Timp de 16 luni, Ella Milman a studiat cazul asasinului, speriată că un astfel de om ar putea fi cheia eliberării fiului ei. Ea făcea parte dintr-o serie extraordinară de personaje care lucrau în umbră pentru a avansa schimbul. Soarta fiului ei nu a depins doar de mesaje transmise de diplomați și spioni, ci și de ani de intervenții secrete ale unor prezentatori TV. La toată această misiune s-au alăturat și miliardari din Silicon Valley și oligarhi ruși. Un duo improbabil, format din Tucker Carlson și Hillary Clinton, a jucat fiecare un rol secundar în avansarea negocierilor.

SUA și Germania, în centrul atenției

În centrul luptei se aflau SUA și Germania, doi aliați care se luptau cu calculul moral și strategic al eliberării prizonierilor vinovați pentru a-și aduce acasă cetățenii nevinovați. Dacă Statele Unite au susținut cândva o politică „fără concesii", acest principiu a fost erodat în mod constant.  Pentru a-i răspunde lui Putin și altor autocrați care iau ostatici, Departamentul de Stat a înființat un întreg birou de aproximativ două duzini de persoane. Acesta este condus de un fost ofițer. Acesta a călătorit cu avionul prin Europa și Orientul Mijlociu pentru a explora schimburi de prizonieri care i-ar putea elibera pe Gershkovich și pe alții.

Cumva pe parcurs, o mamă care locuiește în cartierul Fishtown din Philadelphia s-a trezit prinsă între cele mai puternice două guverne din alianța Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. Aceasta transmitea mesaje care, spera ea, i-ar putea elibera fiul.

Spioni și negocieri secrete

Deși Gershkovich a fost eliberat abia joi dimineață, Wall Street Journal a relatat despre situația sa încă din momentul în care a fost capturat. Această relatare se bazează pe mai mult de un an de interviuri cu zeci de oficiali din domeniul securității naționale din SUA, Rusia, Europa și Orientul Mijlociu, diplomați, spioni și familiile prizonierilor. Reporterii au analizat documente juridice rusești clasificate. De asemenea, au observat înregistrări ale camerelor de securitate de la arestări și fotografii nepublicate ale schimburilor anterioare de prizonieri. Scopul principal a identifica actorii-cheie din această dramă. Un reporter al Journal a fost prezent la Ankara pentru a asista la momentul în care Gershkovich a pășit în libertate.

Reporterii WSJ au fost, de asemenea, inevitabil, parte din poveste, urmăriți pe străzile din Viena și Washington. În anumite cazuri, aceștia erau convocați pentru interogatoriu de către Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, sau FSB. Reporterii au străbătut capitalele occidentale, stând de vorbă cu oficiali ai serviciilor de informații care au insistat să nu fie aduse dispozitive electronice la întâlniri. În unele cazuri, aceștia au comunicat prin note scrise de mână pentru a evita să lase o urmă de date.

De fapt, ziarul a investigat povestea luării de ostatici de către Rusia încă de la începutul anului 2023. Corespondentul lor în Rusia, Evan Gershkovich, și-a încurajat colegii să investigheze strategia nerușinată a lui Putin de a captura americani pe baza unor acuzații false și de a-i comercializa ca ostatici.

Capturarea lui Gershkovich

„Ați luat legătura cu Evan? Telefonul lui Evan Gershkovich nu mai suna” discutau colegii lui Gershkovich. Aceștia nu mai auziseră nimic de el de dimineață, când sosise la Ekaterinburg, la est de Urali. Era 29 martie 2023, iar el se afla acolo pentru a intervieva o sursă despre ritmul uluitor al Rusiei în recondiționarea tancurilor destinate Ucrainei. Plănuiau să se întâlnească la Bukowski Grill, lângă Bulevardul Lenin, până la ora 16:00.

Producția de apărare a Rusiei a fost un subiect despre care prezentatorii de știri pro-guvernamentali au relatat deschis, cu mândrie. Totul se petrecea în timp ce țara lor sfida sancțiunile străine pentru a revigora o economie de război. Dar în cel de-al 23-lea an al lui Putin la conducere, apăreau noi amenințări la adresa presei internaționale. Cu câteva săptămâni înainte, un reporter, prieten al lui Gershkovich de la o altă agenție de presă, stătuse nemișcat într-un apartament din Moscova, cu luminile stinse, așteptând ca o echipă de poliție să bată la ușă pentru a pleca în siguranță. Câteva ore mai târziu, un avocat l-a ajutat pe reporter să părăsească Rusia. A fost, în retrospectivă, o lovitură de avertisment. „Hei, amice, mult noroc astăzi", i-a trimis un coleg lui Gershkovich un mesaj în dimineața în care a ajuns la Ekaterinburg.

Povestea jurnalistului și viața sa

Fiu american al unor exilați evrei sovietici, reporterul prospera în țara din care părinții săi fugiseră. Bucătar pentru o firmă de catering, inspirat de Anthony Bourdain să urmărească viața unui corespondent, el a ajuns în 2017 într-o capitală rusă încă deschisă străinilor curioși. Originar din New Jersey, cunoscut de prietenii săi ruși drept „Vania", a căutat barurile și restaurantele de tip „pop-up", absorbind povești și profitând de orice ocazie de a explora cele 6,6 milioane de mile pătrate ale Rusiei.

A campat cu pompierii timp de patru zile în apropierea unui incendiu de vegetație în Siberia - mult după ce alți reporteri s-au întors la Moscova. „Vreau doar să scriu povestea corectă" a spus acesta prietenilor. Noaptea, exersa dactilografierea și apoi reformularea primului paragraf sau a titlului din știri, o rutină pe care o numea „a face repetiții". Purta blugi largi și decolorați la conferințele de presă și îi fermeca pe miniștrii potriviți. Aceștia nu erau obișnuiți ca un străin să li se adreseze în limba rusă informală și colocvială pe care Gershkovich o vorbise încă din copilărie.

Autoritățile ruse, ostile cu presa

Dar, pe măsură ce războiul din Ucraina se desfășura, oficialii au devenit ostili, prietenii au fugit, iar sursele pe care le cunoștea au fost întemnițate. Bărbați neidentificați l-au urmărit pe străzi în timp ce scotea pe prima pagină știri care contestau versiunea oficială a Kremlinului despre invazia Ucrainei. Cu toate acestea, Ministerul Afacerilor Externe a continuat să-i reînnoiască legitimațiile de presă și vizele de trei luni fără nicio plângere. Călătoria la Ekaterinburg, a doua într-o lună, trebuia să fie scurtă. În acea seară, telefonul său era încă închis.

De la Londra, New York și Varșovia, personalul WSJ s-a conectat la apeluri video și a apelat contactele din Ekaterinburg și Moscova. Un altul l-a anunțat pe editorul ziarului, Almar Latour, care se afla în vizită la Robben Island, închisoarea de tip Alcatraz din Cape Town. Un reporter a reușit să dea de șoferul lui Gershkovich, care a trecut pe la apartamentul pe care îl rezervase. Dar, acesta a găsit doar ferestre întunecate: „Să sperăm la mai bine", a spus el. Un altul a sunat în mod repetat un jurnalist local pe care Gershkovich îl angajase pentru a aranja niște interviuri.

„Îl vom aduce înapoi"

Pe măsură ce trecea miezul nopții la Moscova, redacția WSJ a sunat la Washington, trimițând note Departamentului de Stat și Casei Albe. Când secretarul de stat Antony Blinken a sunat înapoi, acesta a promis: „Îl vom aduce înapoi".

Printr-o legătură video criptată, Vladimir Putin răspundea, de asemenea, la un apel. Șeful mustăcios al primului serviciu al agenției de securitate FSB din Rusia, generalul Vladislav Menschikov, îl informa pe președinte cu privire la arestarea lui Gershkovich.

Menschikov fusese cândva responsabil de buncărele nucleare ale lui Putin. Acum conduce o divizie FSB vastă, care includea Departamentul pentru operațiuni de contrainformații, sau DKRO. Aceasta este o unitate secretă care supraveghea americanii și care condusese operațiunea de capturare a lui Gershkovich. Ofițerii săi trimiteau informații cu privire la poveștile exacte pe care le urmăreau reporterii străini, compilate în rapoarte pentru Putin cu mențiunea „Personal, Secret". Aceste documente descriau articolele neplăcute drept „acțiuni antirusești" orchestrate de Washington. Cu câteva zile înainte, Menschikov îl informase pe Putin cu privire la planul de arestare a lui Gershkovich. Acum, președintele dorea să știe cum au acționat serviciile sale de securitate.

Un joc de poker geopolitic

Președintele rus a ridicat miza unui joc de poker geopolitic pe care se credea că l-au început americanii. În 2008, într-un apartament de hotel din Bangkok, U.S. Drug Enforcement Administration a trimis informatori care s-au dat drept teroriști columbieni. Aceștia doreau să cumpere rachete sol-aer de la Viktor Bout. Acesta este un traficant de arme cu presupuse legături cu serviciile de securitate ale Rusiei, imortalizat în filmul lui Nicolas Cage „Lord of War". Informatorii i-au explicat că rachetele ar fi utile pentru doborârea elicopterelor americane. Când a fost de acord cu vânzarea, agenții au dat buzna pentru a-l aresta. În 2010, DEA a efectuat o altă operațiune pentru arestarea unui fost pilot al forțelor aeriene ruse, Konstantin Yaroshenko. De data aceasta, au fost folosiți informatori din Liberia care lucrau cu el la contrabanda cu cocaină.

Pentru DEA, acestea au fost arestări reușite ale unor infractori periculoși, în conformitate cu noul plan de a elimina amenințările transnaționale. Putin a considerat că Bout și Yaroshenko au fost prinși în capcană de o superputere fără jurisdicție pentru a aresta ruși în îndepărtatele țări din Asia sau Africa. Diplomații ruși au cerut eliberarea lor, dar au fost respinși de administrațiile lui Barack Obama și Donald Trump.

Capcane și arestări

Putin, fost ofițer KGB și director FSB, el însuși familiarizat cu artele întunecate ale capcanelor, și-a dezvăluit răspunsul în 2018. FSB l-a arestat pe Paul Whelan, un fost pușcaș marin aflat în vizită la Moscova pentru nunta unui prieten, și l-a acuzat de spionaj. Acuzațiile au fost negate atât de acesta, originar din Michigan, cât și de guvernul său.

Dacă America îl vrea pe Whelan acasă, ar trebui să îl elibereze pe Bout, i-a spus consilierul lui Putin pentru politică externă unui ambasador american câteva zile mai târziu. Când administrația Trump a refuzat, poliția rusă a lovit din nou opt luni mai târziu, arestând un alt fost pușcaș marin, Trevor Reed. Acesta a fost acuzat de agresiune. Reed făcuse cândva parte din garda de protecție de la Camp David a vicepreședintelui Biden.

Un nou canal de comunicare

Când Biden a devenit președinte, Putin s-a întâlnit cu el lângă șemineul unui conac de pe malul lacului din Geneva. A propus serviciilor de informații ale celor două părți să creeze un canal pentru a explora schimburile de prizonieri. Această tehnică reprezenta o întoarcere la Războiul Rece și o modalitate de a ocoli diplomații Departamentului de Stat. Biden, dornic să elibereze americani și să reducă tensiunile cu Rusia, a fost de acord.

Chiar dacă Putin a invadat Ucraina câteva luni mai târziu, negocierile pe acest canal au dus la schimbul lui Reed cu Yaroshenko și, mai târziu, al lui Bout cu Brittney Griner. Acesta din urmă este o vedetă WNBA prinsă pe aeroportul din Moscova la începutul anului 2022 cu cartușe de vape care conțineau mai puțin de un gram de ulei de hașiș prescris medical, ilegal în Rusia.

Putin a dovedit că prinderea americanilor îi elibera pe ruși. Și mai era un prizonier pe care Putin îl dorea, un bărbat de 58 de ani care ispășea o condamnare pe viață în Germania.

Crima lui Vadim Krasikov

Încă din 2021, Putin îi presase pe oficialii Consiliului său Național de Securitate, în cadrul unor apeluri video securizate, să îl aducă înapoi pe veteranul îmbătrânit al războiului sovieto-afgan. Cei doi au fost atât de apropiați încât au vizitat împreună un poligon de trageri. Putin „trage bine", spusese Krasikov familiei sale.

Președintele părea atât de loial, încât ofițerii de informații occidentali au speculat că acesta ar fi fost garda de corp personală a lui Putin. Analiștii apropiați Rusiei suspectau că legăturile dintre ei datează din perioada în care președintele era viceprimar al orașului Sankt Petersburg, afectat de mafie. Îmbrăcat în haine de firmă, Krasikov câștiga lunar 10.000 de dolari, plus bonusuri pentru ceea ce spunea familiei sale că erau călătorii de afaceri. Soția sa, care locuia într-un apartament de lux din Moscova, se plângea membrilor familiei că el cumpăra Porsche-uri și BMW-uri atât de des. Astfel, ea nu avea timp să se obișnuiască să le conducă. Se spăla pe mâini în mod compulsiv și își îngrijea unghiile.

În 2019, Krasikov se strecurase în Berlin folosind un pașaport rusesc cu numele de „Vadim Sokolov". Apoi, în plină zi, sub privirile a zeci de vizitatori ai parcului, el a împușcat mortal un rebel exilat în apropierea unui loc de joacă. Arestat în timp ce încerca să își schimbe peruca și să fugă pe un scuter electric, pistolarul chel și cu barbă nu a scos o vorbă pe tot parcursul procesului. Nici măcar nu le-a spus anchetatorilor numele său. Acest lucru a rămas secret până când un jurnalist de investigații bulgar pe nume Christo Grozev a contribuit la descoperirea acestuia. Ucigașul a acționat pe cont propriu, va sugera Putin mai târziu, „din cauza sentimentelor patriotice".

Încercări de eliberare a lui Krasikov

În 2022, Rusia s-a oferit să îl elibereze pe Whelan, fostul pușcaș marin, dacă America va convinge Germania să îl predea pe Krasikov. Casa Albă a notificat Berlinul cu privire la idee, dar niciunul dintre guverne nu a fost dornic să elibereze un ucigaș profesionist pentru un prizonier american. Era, la prima vedere, o cerere de neconceput. Dar în martie, cu două săptămâni înainte de arestarea lui Evan, directorul FSB, Alexander Bortnikov, i-a spus directorului CIA, William Burns, că Putin continua să aibă intenția de a-l schimba pe Krasikov pentru Whelan. Câteva zile mai târziu, Gershkovich însuși i-a trimis un mesaj unui coleg: „Continuă să întrebe prostește de el. Evident, germanii nu vor accepta așa ceva" a scris jurnalistul.

Și totuși, președintele Rusiei era convins de contrariul. Tânărul Putin servise la Dresda în cadrul KGB, când Germania de Vest era încă un satelit american. Aflat acum la apogeul puterii sale, el nu s-a împăcat niciodată cu ideea că Germania unificată, motorul Europei, nu poate fi influențată de presiunea SUA. Dacă administrația Biden nu l-ar schimba pe Krasikov pentru Whelan, atunci poate că ar face-o pentru corespondentul unui mare ziar american.

În căutarea ajutorului

Ella, mama lui  Gershkovich, nu dormise de zile întregi, primind atât de multe apeluri încât își pierduse vocea. Aceasta căuta neîncetat pe Google cazul primului reporter străin acuzat de spionaj după Războiul Rece. Fiul ei risca acum până la 20 de ani de închisoare. Împreună cu soțul ei, Mihail, a citit tot ce a putut despre cazurile fostului pușcaș marin Paul Whelan, aflat încă într-o închisoare undeva la est de Moscova. S-a interesat și despre cazul jucătoarei de baschet Brittney Griner, care fusese schimbată pentru un traficant de arme. A început să își noteze întâlnirile și contactele persoanelor care ar putea să o ajute într-un carnețel verde. În cercetările sale, a observat numele unui criminal condamnat din Berlin, care părea să fie apropiat de Vladimir Putin. Fusese Evan luat pentru a încerca să-l aducă înapoi pe criminal pe tărâmurile Rusiei?

Copilărind în același Leningrad ca Putin, cam în aceeași perioadă, Ella a fost crescută de o mamă evreică. Aceasta era asistentă medicală în timpul războiului din Polonia și a tratat supraviețuitori ai Holocaustului. Tatăl ei, un medic din armata sovietică, a ajuns la Berlin în 1945. În copilărie, Ella observase că mama ei nu plângea niciodată. Iar când tatăl ei a murit de tânăr, a găsit o modalitate de a se juca cu sistemul sovietic de locuințe pentru a păstra apartamentul familiei. Acum, Ella trebuia să dea dovadă de aceeași hotărâre și ingeniozitate dacă voia să-și ajute fiul.

La Washington, arestarea lui Gershkovich a ajuns în raportul zilnic al președintelui Biden. Analiștii de la sediul CIA efectuau o „verificare a acțiunilor" pentru a se asigura că acesta nu lucra cumva pentru guvernul SUA.

Deținut pe nedrept

Rezultatul a fost rapid negativ și, în două săptămâni, Gershkovich a fost catalogat oficial drept „deținut pe nedrept". Acest lucru a permis unei entități federale puțin cunoscute să preia cazul său. Astfel, i s-a oferit acces la o rețea de structuri guvernamentale menite să rezolve în liniște crizele de răpire.

Un bărbat cu titlul de trimis prezidențial special pentru afaceri cu ostatici a întâlnit-o pe Ella la un restaurant din Philadelphia. Acesta i-a urat femeii bun venit în „comunitatea tragică" a familiilor pe care le servea. Roger Carstens era un fost locotenent-colonel al Beretelor Verzi. Acesta apăruse într-un reality show TV înainte de a fi numit de președintele Trump în funcție. El i-a povestit despre țările îndepărtate în care a eliberat ostatici, găsind modalități de a face schimb de prizonieri, de a ridica sancțiunile sau de a renunța la urmăriri penale în schimb. Entuziasmul său pentru recuperarea cetățenilor americani, chiar și cu costuri mari, s-a dovedit popular printre familiile americanilor dispăruți. Astfel, acestea l-au convins pe președintele Biden să îl păstreze în funcție.

„Captain America"

Veteran a șase războaie, Carstens își scotea ochelarii când vorbea cu familiile prizonierilor. Își ștergea lacrimile înainte de a cita pasaje din Biblie sau din textele grecești antice despre care credea că vorbesc de durerea ostaticilor. Îi plăcea să spună că „angaja doar optimiști". Admiratorii săi - atrași de ardoarea cu care își făcea meseria - i se adresau după o poreclă: „Captain America".

Studiindu-l pe Carstens în timp ce promitea să miște cerul și pământul pentru a-l recupera pe fiul ei, Ella a intuit că acesta avea puțină autoritate la cel mai înalt nivel. Ella a sunat alți americani care au ajuns acasă din Rusia. Griner nu era disponibilă, dar agentul jucătoarei de baschet era. Ella a aflat că Carstens se întâlnea rar cu președintele și că trebuia să lucreze pe margine pentru a promova idei. În schimb, dosarul fiului ei, legat de afacerile rusești, va fi controlat îndeaproape de Jake Sullivan. Acesta este un politician de carieră mai prudent și mai calculat.

Analiză amănunțită a negocierilor

Cel mai tânăr consilier pe probleme de securitate națională de la cabinetul Camelot al lui John F. Kennedy, Sullivan devenise în liniște cel mai puternic deținător al acestui rol de la Henry Kissinger încoace. Acesta se autointitula, oarecum ironic, „cel mai rațional om de pe planetă". Hillary Clinton, care a citit un verset biblic la nunta sa, l-a numit „un talent unic într-o generație".

Măsurând cu atenție greutatea fiecărui cuvânt, el putea să dezbată amănuntele subvențiilor chineze pentru biotehnologie sau sancțiunile împotriva Iranului. Diseca în același timp lupta Ucrainei din Bakhmut până la nivelul blocului comunitar. Pe biroul său, altfel gol, a păstrat ecusoane și cărți poștale de la familiile americanilor deținuți pe nedrept în străinătate.

Un puzzle al Rusiei

Mai mulți mediatori care au lucrat cu el pentru a-i elibera au rămas impresionați de cât de profund, deși fără pasiune, cunoștea fiecare caz. Cu toate acestea, ei au folosit aceeași expresie pentru a descrie o piedică frecventă în procesul său decizional: „paralizie prin analiză".

Sullivan își făcea în mod regulat timp pentru a descifra calculul moral al negocierii cu răpitorii și țările care se comportau ca ei. Niciuna nu era atât de complicată precum Rusia. Puzzle-ul ar fi eliberarea lui Gershkovich, onorând datoria președintelui față de un american reținut ilegal, fără a încuraja autocrații să răpească un alt reporter, undeva. Pentru moment, Casa Albă ar trimite Kremlinului un mesaj direct: Gershkovich nu a fost un spion și trebuie eliberat imediat.

O strategie a lui Navalny prinde contur

În acea lună, Carstens a intrat într-un restaurant din Georgetown, rezervarea fiind făcută discret sub un alt nume. Acesta s-a întâlnit cu un invitat neobișnuit care propunea o cale alternativă de urmat. Este vorba de Christo Grozev, jurnalistul bulgar care dezvăluise identitatea lui Krasikov după crima de la Berlin. Bărbatul blând de 55 de ani era unul dintre cei mai importanți investigatori ai operatorilor clandestini ruși din lume.

De multe ori, dovezile pe care le cerceta pentru a le urmări mișcările se ascundeau la vedere, inclusiv fotografii de pe rețelele de socializare sau datele de pe smartphone-uri. În acest fel, el a demascat atât de mulți agenți încât serviciile de informații din Viena, unde locuia de peste 20 de ani, au declarat că nu îl pot proteja. Căutat în Rusia, dar rezident în America, era păzit de forțele de elită austriece Cobra. Acesta era transportat într-o mașină blindată ori de câte ori vizita Viena pentru a-și vedea soția și copiii. Vizitând țara în care s-a născut, el nici măcar nu a vrut să părăsească aeroportul.

Cel mai faimos disident rus: Alexei Navalny

Scoțând un șervețel de cocktail, jurnalistul i-a scris lui Carstens o listă pe două coloane cu prizonieri ruși pe care SUA i-ar putea da la schimb pentru Gershkovich și Whelan, pușcașul marin încarcerat. Dar aceste nobilități rusești de rang inferior ar fi fost doar ornamente decorative adăugate la schimbul de mari jucători pe care Grozev îl susținea de un an. Guvernul german îl va elibera pe asasinul Krasikov, în schimbul unuia dintre cei mai dragi prieteni ai lui Grozev, cel mai faimos disident rus: Alexei Navalny.

Cu câteva săptămâni înainte, Grozev primise Oscarul pentru cel mai bun documentar, pentru „Navalny", în aplauzele furtunoase ale publicului celebru. Viața lui Navalny era o legendă hollywoodiană: un lider al protestelor care murea încet într-o închisoare siberiană. Navalny a îndrăznit să scoată la iveală averea personală a lui Putin, corupția din inima regimului. El a identificat palatul secret al lui Putin, în valoare de 1,2 miliarde de dolari, de pe coasta Mării Negre, într-un videoclip YouTube captivant,. Acesta a fost vizionat de mai mult de un sfert dintre toți adulții ruși. Putin îl detesta.

Navalny, o monedă de schimb

Înalt și chipeș, cu ochi albaștri strălucitori, Navalny era un erou popular în Germania, al cărei guvern îl ajutase să părăsească Rusia. Aceștia i-au salvat viața în 2020, după ce o otrăvire cu agent neurotoxic l-a lăsat în comă. Berlinul, a explicat Grozev, era dispus să îl elibereze pe Krasikov în schimbul acestui disident care sfidează moartea. Ceilalți prizonieri ruși de pe listă - fără o importanță deosebită - ar putea fi grupați cu americanii încarcerați într-o singură mare afacere.

Problema, în opinia lui Grozev, a fost că atât SUA, cât și Germania erau mai dispuse să continue acest schimb complex din punct de vedere moral. El a contribuit la convingerea lui Hillary Clinton să facă lobby pe lângă guvernul german, pentru a articula posibilitatea unui acord. Dar trecuse un an de atunci.

Germania, dispusă să accepte un schimb

La scurt timp după arestarea lui Gershkovich, fostul director general al Google, Eric Schmidt, a vorbit cu președintele Biden. Acesta i-a explicat că Germania ar fi dispusă să accepte un posibil schimb de prizonieri pentru Navalny. Exista o cale, i-a spus Grozev lui Carstens, care ar fi transmis ideea lui Blinken și Sullivan. Dar ar fi plină de reticențe la Washington și Berlin la gândul eliberării unui criminal profesionist. Ar trebui să găsească modalități de a avansa informațional.

Sullivan, consilierul pentru securitate națională, l-a contactat, de asemenea, pe omologul său de la Berlin, Jens Plötner, pentru a discuta ideea lui Navalny. Principalul diplomat al țării, Annalena Baerbock, a fost îngrozită de precedentul eliberării unui criminal de carieră trimis de Putin să ucidă un exilat într-o țară care se mândrește că oferă refugiaților adăpost sigur. Oficialii din domeniul justiției, al serviciilor de informații și al aplicării legii i-au împărtășit repulsia. Cifrele de sondaj ale cancelarului german Olaf Scholz erau scăzute, inflația era ridicată, iar coaliția sa era slabă. Dar Plötner a promis că se va adresa lui Scholz.

Discuții aprinse la Berlin

Cancelarul a discutat în acea lună cu consilieri de rang înalt, în biroul în care păstra o scrisoare de felicitare înrămată din partea președintelui Biden. Nu erau permise telefoane, laptopuri sau ceasuri inteligente. Rușii instalaseră un cuib de sisteme electronice de supraveghere pe acoperișul ambasadei lor din epoca stalinistă, care se afla în apropiere.

Eliberarea lui Krasikov pentru Navalny ar fi dificilă din punct de vedere politic, a spus Scholz, dar posibilă și, pentru el, personală. Scholz a mers să strângă mâna disidentului în 2020, pe vremea când supraviețuitorul încă învăța să vorbească și să meargă din nou. Dar, deja promitea să se întoarcă în Rusia pentru a-l contesta pe Putin. Scholz a devenit emoționat după aceea, spunându-i unui consilier că Navalny a fost „un om de un curaj imens".

Eliberarea lui Krasikov ar fi însemnat însă să se treacă peste avizul juridic redactat de avocații săi guvernamentali, care se pronunțau împotriva unui schimb. Berlinul avea nevoie de acoperire politică pentru ca America, superputerea care proteja Germania, să prezinte o cerere oficială. Între timp, pentru a-și păstra puterea de negociere, Rusia nu putea ști cât de deschis era cancelarul la eliberarea asasinului lui Putin. În aceeași lună, șeful de cabinet al lui Scholz, Wolfgang Schmidt, s-a întâlnit cu un grup de reporteri și redactori de la Journal, într-un birou aflat la aproximativ un kilometru de locul crimei, și a transmis mesajul. „S-ar putea să nu fie ușor, dar este posibil", a spus el.

Cum să supraviețuiești într-o închisoare rusească

Prima scrisoare a lui Gershkovich a sosit în aprilie, având două pagini, scrisă de mână în limba rusă. „Mamă... încerc să scriu. Poate că, în sfârșit, voi scrie ceva bun. Ne vom întâlni curând. Scrie-mi" a scris acesta.  Reporterul își petrecea 23 de ore pe zi în izolare, într-o celulă de 2,5 metri pe 3,5 metri din închisoarea în care aghiotanții lui Stalin torturau odinioară mii de dușmani ai statului. Situată într-un complex de culoare galben pastel pe o stradă cu frunze de la periferia Moscovei, Lefortovo era condusă de FSB. Închisoare era concepută pentru ca deținuții să se simtă complet singuri. Coridoarele sale sterile erau de o liniște enervantă, cu excepția ecoului ușilor trântite ale celulelor și a zgomotului cheilor gardienilor.

Cu interdicția de a se întâlni cu oficialii Ambasadei SUA, Gershkovich a păstrat legătura cu lumea exterioară prin scrisori. Acestea ajungeau la beneficiari după ce treceau de cenzură. Prietenii îi scriau pentru a-i menține moralul ridicat și îi trimiteau pachete cu unele dintre lucrurile pe care nu le avea: alimente uscate, cafea și zahăr. Un jurnalist care fusese deținut în Africa i-a scris cu câteva sfaturi pe care fostul bucătar le-a adoptat rapid: nu mânca niciodată mâncare stricată, stabilește-ți o rutină, ai grijă de corpul tău și păstrează-ți spațiul imaculat de curat.

Concentrat pe scris

Atunci când nu se afla în celulă, Gershkovich era chemat în camera de interogatoriu a anchetatorului șef Alexei Khizhnyak. Același anchetator FSB care îl interogase cândva pe fostul pușcaș marin Whelan. Khizhnyak interoga prizonierii la o masă de lemn în formă de T, într-o cameră supravegheată cu două portrete ale lui Vladimir Putin. Whelan declarase în timpul anchetei sale preliminare că Khizhnyak îl amenințase cu moartea și ceruse să fie scos din caz, cerere care a fost respinsă.

Dar, pe măsură ce interogatoriile lor se întindeau pe ore întregi, Gershkovich a aflat că Khizhnyak îi împărtășea și pasiunea pentru fotbal și literatură. Interogatorul era un fan al clubului Liverpool din prima ligă engleză, în timp ce Gershkovich, campion de fotbal în liceu, susținea clubul rival Arsenal. Gershkovich citea „Viața și destinul", epopeea celui de-al Doilea Război Mondial a corespondentului sovietic de război Vasili Grossman, și „Război și pace" a lui Leo Tolstoi, urmată de zeci de alte cărți. Era hotărât să iasă din închisoare ca un scriitor mai bun decât ajunsese.

O mamă determinată

Ella îi scria scrisori săptămânale lui Evan, povestindu-i istoria unei familii care supraviețuise Războiului Civil Rus, celui de-al Doilea Război Mondial, antisemitismului sovietic - „iar acum este rândul nostru", scria ea. În luna aprilie a anului trecut, ea a ajuns la președintele Biden la dineul corespondenților de la Casa Albă. Aceasta l-a apucat de mâini înainte de a-l implora: „Ești singurul care-mi poate aduce băiatul acasă".

În cadrul emisiunii „Good Morning America", ea și-a amintit că Evan glumea spunând că terciul din închisorile rusești îi amintea de terciul cu care ea îl crescuse. Ea era îngrijorată că el citea prea multe cărți întunecate și voluminoase din trecutul tragic al Rusiei și i-a sugerat să înlocuiască literatura din epoca Stalin cu lecturi mai ușoare.

În iunie, Ella și soțul ei, Mihail, au călătorit la Moscova pentru a asista la audierea în apel a fiului ei, ignorând sfatul FBI că ar putea fi și ei arestați. Camera de luat vederi a tribunalului a surprins o scurtă conversație: mama stând lângă fiul ei în cușca de sticlă, Gershkovich înclinând capul în râs în timp ce ea îl admonesta să fie mai atent la ceea ce scria în scrisorile sale. "Făcea mișto de mine. Întotdeauna este felul lui", a spus ea.

Lupta cu sistemul

La fel ca mama sa, Gershkovich își construia un zid pentru a face față calvarului prin care trecea, dar, în timp ce îl studia, putea să vadă și că se plimba în cușcă, mușcându-și buza. Pentru a atesta caracterul bun al fiului ei, Ella, care crescuse auzind povești tulburătoare despre serviciile secrete sovietice, a fost de acord să fie interogată. Singură în sala de așteptare, Ella își dădea seama că oamenii o priveau din spatele unui geam colorat. A văzut o pisică pe coridor, confiscată, i s-a spus, de la o femeie închisă pentru că susținea Ucraina. Ella a fost escortată în biroul anchetatorului fiului ei, Khizhnyak, care stătea în spatele unei mese în formă de T. Ella își prinsese o insignă mare pe cardiganul verde: "Eliberați-l pe Evan".

Khizhnyak a început cu întrebări de încălzire.  Peste patru ore și 15 minute, a trecut la trecutul lui Gershkovich. Reporterul lucra pentru guvernul Statelor Unite, a spus el. El a fost recrutat ca spion la universitate, a adăugat el. „Nu, nu a fost”, a replicat Ella. Fiul ei era homosexual? De ce nu știa mama sa numele prietenei lui?

La un moment dat, Ella a fost distrasă de un miros pe care nu îl mai simțise de aproximativ 40 de ani. Este vorba de mirosul unei supe de varză populare în perioada sovietică, când raționalizarea era încă în vigoare. „Este Shchi?", a întrebat ea. Era, a confirmat Khizhnyak. Era prânzul fiului ei. Când Ella a ieșit din închisoare, Mikhail a spus că stătuse atât de mult încât se temea că fusese arestată. Înainte de zborul de întoarcere în SUA de la Moscova, cuplul a fost oprit, apoi i s-a cerut să își predea pașapoartele. Vizele lor rusești fuseseră anulate.

Întâlnire cu cancelarul german

Campania de eliberare a lui Gershkovich părea să funcționeze pe toate planurile. Chipul său era afișat pe un panou digital de 10 etaje din Times Square și pe bannere amplasate pe stadioanele echipei New York Mets și Arsenal. În Senat, liderii ambelor partide au cerut eliberarea sa, susținută de parlamentele din Marea Britanie și Europa continentală. „Eliberați-l pe Evan", scria pe insignele de pe blazerele reporterilor din Statele Unite și Europa.

Totuși, până acum, mai mulți americani dispăreau în închisorile rusești decât se întorceau acasă. În iunie, Rusia a arestat alți doi cetățeni americani, inclusiv un alt jurnalist, Alsu Kurmasheva, redactor la Radio Europa Liberă. Acesta a fost acuzat ulterior de răspândirea de „informații false" despre armata rusă. Biden a intervenit luna următoare, declarând reporterilor: „Vorbesc serios despre un schimb de prizonieri, despre a face tot ce putem pentru eliberarea americanilor deținuți ilegal în Rusia sau oriunde altundeva" a spus liderul.

În Philadelphia, Ella și soțul ei, Mikhail, mergeau în mod regulat la restaurantele din cartier pentru a stabili strategii cu echipa juridică și executivă a WSJ. Până la sfârșitul verii, Ella construise o rețea de contacte cu surse înțelegătoare din cadrul guvernului. Un oficial al Departamentului de Justiție s-a deschis în fața ei după ce aceasta s-a așezat lângă el într-un tren și i-a cerut ajutorul. O altă sursă a ținut-o la curent atunci când Victoria Nuland, subsecretarul de stat pentru afaceri politice, a avut o întâlnire cu privire la fiul ei. În scrisorile din închisoare, mama și fiul făceau schimb de „Kremlinologie”, folosind o poreclă codată pentru asasinul Krasikov: "Germanul". Consilierul general al WSJ, care apela acum la ea pentru informații, a poreclit-o „Ella Reporterul".

Un  strop de speranță

Văzând în ea un avantaj evident, liderii Journal au încurajat-o să creeze rețele. În septembrie, Latour, editorul WSJ, a ajutat-o să acceseze o invitația la un dineu de gală organizat la Cipriani în Manhattan de grupul de reflecție Atlantic Council. Planul ei era să se întâlnească cu ambasadorul Germaniei la Washington. Dar în timp ce căuta printre rezultatele Google Image pentru a fi sigură că îl va recunoaște, și-a ridicat privirea pentru a-l vedea pe Scholz în persoană.

Cancelarul stătea de vorbă cu președintele ucrainean Volodymyr Zelensky. Când acesta s-a dat la o parte, Ella s-a apropiat și a implorat ajutor pentru eliberarea fiului ei. Scholz a înțeles imediat cine era, dar a trebuit să plece rapid.

„Noi ajutăm. Facem ceva", a răspuns el. Scurta întâlnire a lăsat-o confuză cu privire la ceea ce se întâmpla în culise. Ea a relatat întâlnirea la biroul lui Carstens. Trimisul special, la rândul său, i-a cerut lui Grozev, jurnalistul bulgar, adresa de e-mail a șefului de cabinet al lui Scholz. Carstens fusese rugat să nu contacteze Berlinul, dar vorbea germana, locuise acolo și nu era întotdeauna înclinat să se supună ordinelor. El a făcut legătura cu cancelaria, care a spus că o înțelegere este posibilă. Ar fi fost nevoie de o cerere oficială. Carstens i-a transmis asta lui Blinken.

În octombrie, Sullivan, consilierul pentru securitate națională, l-a sunat pe Plötner, omologul său german. Încă nu exista un consens în cadrul guvernului german, deoarece ministrul de Externe al Germaniei și alte departamente guvernamentale rămâneau îngrijorate. Berlinul spera că o solicitare oficială și legală din partea SUA va scoate țara din impas.

O nouă ofertă de la Washington

Între timp, Casa Albă a încercat să vadă dacă Rusia ar accepta un pachet de condamnați pentru acuzații nonviolente. Problema era că sistemul penitenciar american deținea foarte puțini ruși pe care Kremlinul i-ar fi putut dori. La un moment dat, angajații lui Carstens, care căutau acțiuni de tranzacționat, au devenit atât de disperați încât au căutat la întâmplare nume de ruși pe PACER. Aceasta este o bază de date publică a dosarelor instanțelor federale. Pe listă a apărut un cetățean american cu un nume cu iz rusesc, care a fost eliminat doar atunci când un funcționar a precizat că SUA nu își pot trimite proprii cetățeni în Rusia.

În noiembrie, Washingtonul a oferit Kremlinului patru agenți sub acoperire ai Rusiei, deținuți în Europa. Așa-numiți „ilegaliști" care au petrecut ani de zile creându-și o legendă, sau o identitate falsă. Doi dintre ei fuseseră arestați în mica țară alpină Slovenia, trăind ca „Maria și Ludwig", cu pașapoarte argentiniene false. În casa lor din suburbii, poliția a găsit sute de mii de euro într-un compartiment ascuns al frigiderului și echipamente informatice specializate pentru a comunica în siguranță cu Moscova.

Un al treilea - un ofițer de informații militare rus care folosea identitatea unui profesor universitar brazilian pe nume „Jose" - se afla în Norvegia. Polonia l-a arestat pe al patrulea, născut la Moscova cu pașaport spaniol, sub acuzația de spionaj în apropierea frontierei cu Ucraina.

O campanie la nivel internațional

Oferta Washingtonului, menită să continue discuțiile, a lăsat Moscova frustrată. Un important ofițer de informații rus i-a trimis mesaje lui Grozev pentru a-l întreba de ce nu-l pot schimba pe Gershkovici cu Krasikov? Rusia decisese deja să îl condamne la 16 ani, de ce să nu pledeze vinovat și să fie schimbat? Pentru Ella, propunerile lui Washington erau neserioase. Ea a decis să meargă la Fox News și să arunce o grenadă de mână. „Au trecut 250 de zile și Evan nu este aici, iar efortul de a face tot ceea ce este necesar nu a fost făcut", a spus ea.

Carstens, trimisul special, a aplaudat mișcarea și a spus că o va arăta și altor familii, ca un exemplu de cum să facă presiuni asupra Casei Albe. Dar, pentru unii din administrație, interviul a fost primit ca un foc prietenos. În acea după-amiază, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a rupt secretul din jurul discuțiilor cu prizonierii. Acesta a declarat reporterilor că SUA a trimis Rusiei „o serie de propuneri" pentru Gershkovich. Dar, niciuna dintre acestea nu a fost acceptată. Rușii, care au insistat ca astfel de discuții să aibă loc în afara controlului public, au reacționat la încălcarea protocolului.

Ella a vrut să încerce să miște ceva, dar, parcurgând presa rusă, s-a temut că a provocat eșecul discuțiilor. „Guvernul SUA a pornit literalmente un fel de megafon", s-a plâns câteva zile mai târziu Ministerul de Externe al Rusiei. „Campania SUA în sprijinul lui Gershkovici îl îneacă la propriu și îl discreditează" au transmis aceștia.

Putin își exprimă cerințele

Cu privirea fixă într-un auditoriu plin de reporteri, cu umerii aplecați, Putin era pe punctul de a semnala public aceeași cerere pe care a reiterat-o în privat încă din 2021: își vrea omul de încredere înapoi. Sute de jurnaliști fluturau pancarte în aer în speranța de a fi chemați. Președintele, care a răspuns rareori la întrebări de la invadarea Ucrainei cu doi ani înainte, se afla în sfârșit în fața presei la o conferință de sfârșit de an din decembrie. Deși moderatorul a promis „o conversație directă, onestă și deschisă", Kremlinul examinase și aprobase în prealabil întrebările covârșitor de măgulitoare. Un reporter New York Times și prieten al lui Gershkovich a reușit să pună o întrebare neprotejată: De ce nu a fost eliberat Evan?

Putin și-a început răspunsul spunând că nu cunoaște detalii despre jurnalistul a cărui arestare a ordonat-o într-un apel video cu câteva luni mai devreme. „Sper că vom găsi o soluție. Dar repet, partea americană trebuie să ne asculte și să ia o decizie adecvată. Una care să convină și părții ruse" a afirmat Putin.

Subtextul a fost primit în mod clar la Berlin și Washington. Când Sullivan l-a întrebat din nou pe omologul său german dacă Krasikov ar putea fi în discuție, a primit răspunsul: nu încă. Dar, la Berlin, Scholz a început să pună piesele la locul lor, spunându-le membrilor cabinetului că, în cele din urmă, va primi o solicitare oficială din partea Americii de a discuta un schimb care îl implică pe Krasikov. Indiferent de reticențele lor, își va asuma responsabilitatea. Baerbock, ministrul de Externe al Germaniei, se temea că eliberarea lui Krasikov îl va invita pe Putin și pe toți autocrații care îl admirau să ia mai mulți ostatici. Dar Blinken vorbea îndelung cu ea pentru a o convinge de logica morală.

Interviul lui Putin cu Tucker Carlson

În ianuarie, Ella a zburat la Forumul Economic Mondial de la Davos pentru a se întâlni cu Schmidt, șeful de cabinet al cancelarului Scholz. Aceasta a dorit să-i ceară ajutorul: „Tu ai cheia", a spus ea. Schmidt a tăcut, apoi s-a angajat să o ajute. În aceeași zi, Scholz și Biden au vorbit la telefon despre o întâlnire la Casa Albă, pentru a discuta problema. Până la 2 februarie, planul era în mișcare. „Pentru tine, voi face asta", i-a spus Scholz lui Biden.

În timp ce Berlinul și Washingtonul conturau modul în care ar funcționa un acord, Moscova se confrunta cu un nou interlocutor neașteptat, Tucker Carlson. Fostul prezentator de la Fox News stabilea termenii unui interviu cu Putin pentru noul său talk-show direct pe social-media. Carlson le-a spus consilierilor președintelui că intenționează să îi ceară lui Putin să îl elibereze pe Gershkovich la fața locului, în timpul interviului. Dacă totul merge bine, îl va lua pe Evan acasă cu avionul său. Un oficial apropiat de Putin i-a spus prezentatorului TV că ar fi o „idee grozavă" și ar putea genera un răspuns pozitiv.

„Este doar un copil”

Aproape de sfârșitul conversației sale de două ore, Carlson a insistat asupra punctului său de vedere „Acest tip nu este în mod evident un spion, este doar un copil" a spus prezentatorul american.

„El este ținut ostatic în schimb... Poate că acest lucru degradează Rusia" a adăugat Carlson.  Putin a ezitat, apoi a specificat public pentru prima dată persoana pe care o dorea în schimb. „O persoană care execută o pedeapsă într-o țară aliată a SUA", a spus el, aplecându-se în față cu o sprânceană arcuită. După interviu, Putin îl conducea pe Carlson într-un tur al Kremlinului care s-a prelungit până aproape de miezul nopții. Comentatorul TV a revenit la conversația lor cu Gershkovich: „De ce faci asta?... Te doare".

Putin s-a plâns că problema se află la Washington. Rusia și-a exprimat clar cererea pentru reporter, a spus el. Liderul rus a deplâns faptul că America nu a făcut mai mult pentru a-și aduce acasă presupușii spioni.

Planuri în Biroul Oval

În aceeași zi în care interviul a fost difuzat, înregistrând 200 de milioane de vizualizări, Scholz a zburat la Washington, îndreptându-se direct spre Biroul Oval. La sfârșitul unei întâlniri de o oră cu Biden, liderii au ajuns la un acord oficial. Țările lor îl vor explora pe Krasikov ca piesă centrală a unui acord care va elibera numeroși prizonieri. Printre aceștia se numărau Navalny, Gershkovich și fostul pușcaș marin Whelan. Rusia își va primi spionii deținuți în Slovenia și Norvegia.

Ideea lui Navalny ajunsese deja la Putin, cu câteva luni înainte. Oligarhul rus Roman Abramovici ceruse să îl vadă pe Carstens, deși trimisul special fusese descurajat să accepte întâlnirea. Când ambii bărbați s-au aflat la Tel Aviv după atacurile Hamas din 7 octombrie, s-au întâlnit. Carstens a abordat ideea unei tranzacții mai ample care să îl implice pe Navalny. La câteva săptămâni după acea întâlnire, Abramovich a trimis un mesaj cu un răspuns surprinzător: Putin era deschis. Carstens a anunțat Casa Albă, care i-a cerut să nu se mai ocupe de cazurile Rusiei.

Pe 16 februarie, șefi de guvern, consilieri de securitate de top și șefi ai serviciilor de informații din SUA și aliații săi din NATO soseau la Conferința de Securitate de la Munchen. Vicepreședintele Kamala Harris urma să-i informeze pe oficialii sloveni implicați în afacerea încă incipientă.

Decesul lui Navalny

Directorul FBI, Christopher Wray, de asemenea informat cu privire la viitoarele schimburi comerciale, va purta discuții cu șefii serviciilor de informații din Occident. Aversiunea lui Putin față de acest eveniment era bine cunoscută. El îl folosise ca platformă pentru a le ține o prelegere liderilor occidentali despre o ordine post-Război Rece în care America era „un singur stăpân, un singur suveran".

Grozev se afla în oraș, unde se întâlnea cu oficiali germani pentru a înțelege contururile acordului în curs de elaborare. Alături de el se aflau membri ai cercului apropiat al lui Navalny. Aceștia erau entuziasmați de eliberarea acestuia și neliniștiți că Putin ar putea, în acest ultim moment, să îl ucidă în cele din urmă. Carstens, deși nu figura în mod oficial pe lista participanților, se afla și el la Munchen. Acesta organiza întâlniri pe margine pentru a împinge lucrurile mai departe.

Șefii spionajului occidental erau pe punctul de a fi serviți cu aperitive la un prânz de lucru, când telefoanele din jurul mesei au început să sune. Navalny murise brusc, la 47 de ani, din cauze neclare, în lagărul rusesc „Lupul polar". Kremlinul nu a explicat decesul. Personalul lui Blinken s-a grăbit să dea de soția lui Navalny, Iulia, proaspăt văduvă. Ea fusese la München pentru a insista discret asupra ultimelor detalii ale eliberării soțului ei. Acum, ea făcea elogiul acestuia în fața presei mondiale.

„Vreau ca Putin, întregul său anturaj, prietenii lui Putin, guvernul său, să știe că vor purta responsabilitatea pentru ceea ce au făcut țării noastre, familiei mele, soțului meu", a spus ea.

Jocul nu este pierdut

Ella și Mikhail se grăbeau să ia trenul Amtrak spre Washington pentru o ședință de informare la Casa Albă cu privire la acordul în curs de încheiere pentru eliberarea fiului lor. În acel moment, Ella s-a uitat la telefon și a văzut o cascadă de mesaje text: Elementul central al schimbului murise. A fost șocată, apoi a sperat că acest lucru ar putea crea cumva o nouă urgență. Ca și mama ei, nu-și putea permite să dispere. „Din păcate, ceea ce s-a întâmplat, s-a întâmplat", avea să spună Putin mai târziu, pronunțând public numele Navalny pentru prima dată. Acesta a numit moartea principalului său oponent un incident regretabil de genul celor care se întâmplă și în închisorile americane.

În cadrul întâlnirii de la Casa Albă, Sullivan, consilierul pentru securitate națională, avea capul plecat spre podea, evitând contactul vizual. Măsurându-și cu atenție fiecare cuvânt, el le-a explicat Ellei și soțului ei, Mihail, că a fost întotdeauna sceptic. O înțelegere care îl implică pe Navalny nu avea cum să funcționeze. Dar nu era totul pierdut, a spus el. Germania fusese deja de acord să participe. „Pot vedea o cale", a spus el.

Pe scena mondială, Biden, Scholz și liderii Uniunii Europene îl condamnau pe Putin. La Langley, ofițerii și analiștii CIA încercau să înțeleagă decesul și ce înseamnă acesta pentru un schimb. Administrația Biden era divizată cu privire la oportunitatea și modalitatea de a continua să meargă mai departe. Revenirea rapidă la masa negocierilor ar putea face ca SUA să pară prea dornice de o înțelegere. Dar trebuia oare să acorde timp Germaniei înainte de a se grăbi să facă un schimb de prizonieri cu un dictator acuzat de uciderea celui mai faimos oponent al său?

Berlin, înțelegere cu Rusia

În luna mai, Serviciul Federal de Informații german a deschis propria cale de negociere cu Rusia, introducând propriile sale prevederi. Dacă îl vor elibera pe Krasikov, Berlinul va dori cât mai mulți prizonieri politici și germani care se confruntă cu sentințe draconice în Rusia. Șeful său, fostul procuror Philipp Wolff, devenise cunoscut la Berlin pentru o tactică de negociere ciudată, deși fermecătoare. Ori de câte ori discuțiile deveneau tensionate, el își deschidea servieta și oferea o ciocolată.

Ella a participat pentru a doua oară la dineul corespondenților de la Casa Albă în acea lună. Un oficial din biroul lui Carstens îi spusese să îi ceară lui Biden să îl sune pe liderul german pentru a face lucrurile să avanseze. Iar una dintre sursele sale i-a spus că ar fi rău pentru Scholz să renunțe la un angajament. Pentru a-și susține punctul de vedere, ea avea la dispoziție doar câteva secunde.

„Avem nevoie de mai mult", i-a spus ea președintelui. "Îl puteți suna, vă rog, pe cancelarul Scholz?". Biden a spus că a făcut acest apel. Blinken, care se afla lângă președinte, s-a uitat în jos, apoi a clarificat cu blândețe, spunând că vor face apelul. „Promit, promit, promit", a spus Biden, înainte ca discuția să treacă mai departe. Două zile mai târziu, președintele Biden i-a trimis o scrisoare lui Scholz, o cerere oficială care i-a oferit cancelarului mecanismul de care avea nevoie pentru a oficializa un acord. „Așa ceva nu s-a mai făcut până acum", a declarat Schmidt, șeful de cabinet german.

Un moment tensionat

În lunile iunie și iulie, oficialii serviciilor de informații americane s-au întâlnit cu omologii lor ruși în capitalele din Orientul Mijlociu. Negociatorii germani au avut propriile lor întâlniri. La Washington, Sullivan s-a grăbit să încheie acordul exact în momentul în care a izbucnit o insurecție deschisă a democraților care sperau că Biden va pune capăt candidaturii sale pentru un al doilea mandat. Biden a fost gazda unui summit NATO din iulie, sperând că o prestație plină de viață va risipi îndoielile. La summit, Sullivan a profitat de șansa de a discuta personal, în privat, cu aliații europeni cărora SUA le cerea să elibereze spionii ruși. „Suntem aproape gata, faceți o treabă excelentă", a spus el unei delegații. Planul era stabilit și gata de „operaționalizare".

Două zile mai târziu, președintele Trump a fost împușcat cu o pușcă semiautomată în ureche, la un sfert de centimetru de craniu. Echipa lui Trump auzise că se pregătește o înțelegere. El spusese în repetate rânduri că Putin îl va elibera pe Gershkovich numai după ce va câștiga alegerile din noiembrie.

Schimbări în politica SUA

Aflat în carantină în casa sa din Delaware, Biden, testat pozitiv pentru COVID-19, a ignorat speculațiile frenetice cu privire la viitorul său. Slovenia încă mai trebuia să treacă prin ultimele aranjamente legale pentru a trimite înapoi spionii pe care îi deținea - și timpul se scurgea.  Biden l-a sunat pe prim-ministrul Robert Golob pentru a urgenta lucrurile, adăugând cu nostalgie: „Chiar trebuie să ajung în Slovenia". Aproximativ o oră mai târziu, el a anunțat că părăsește cursa prezidențială.

Acordul final a fost fără precedent prin amploarea și complexitatea sa. Îi includea pe Gershkovich și Krasikov, dar și alți doi jurnaliști închiși, prizonieri politici ruși, patru germani și spioni sub acoperire din Slovenia, Norvegia și Polonia. Directorul CIA a zburat la Ankara, locul schimbului, pentru a discuta logistica cu șeful spionajului turc. Acordul cu Rusia era fragil și o scurgere de informații eronată putea arunca totul în aer.

Cel mai faimos prizonier al Rusiei

Ella a știut că un schimb era iminent când s-a întors să se întâlnească cu Sullivan. Aceasta a observat că consilierul pentru securitate națională o privea în ochi. Când Rusia a accelerat brusc procesul fiului ei, transformându-l într-un proces de trei zile, Ella a înțeles. A stat trează toată noaptea, pe 19 iulie, până când au apărut primele imagini ale condamnării sale. Acesta stătea în boxa de sticlă a unei săli de judecată din Ekaterinburg. A privit pasiv în timp ce un judecător îl condamna la 16 ani.

Federația Rusă mai avea câteva puncte finale de protocol de bifat. Gershkovich devenise cel mai faimos prizonier al său. În primul rând, i s-a permis să plece cu documentele pe care le scrisese în detenție. Printre acestea se numără scrisorile pe care le mâzgălise și cu o carte la care lucrase. Dar, mai întâi, mai aveau nevoie de o scrisoare de la el. Mai exact, o cerere oficială de clemență prezidențială. Textul trebuia, de altfel, să fie adresat lui Vladimir Vladimirovici Putin.

Formularul includea un spațiu lung pe care prizonierul îl putea completa, dacă dorea. Corespondentul Journal în Rusia a completat pagina în limba rusă formală pe care o învățase în cele 16 luni de detenție. Ultimul rând conținea o propunere proprie: După eliberare, Putin ar fi dispus să îi iau un interviu?, conform WSJ .